Actualitate

Pace de început de an pe Aleea Trandafirilor. Terenul liber, trotuarele pline cu maşini

Liniştea instaurată la sfârşitul anului pe Aleea Trandafirilor s-a păstrat şi în 2014. Penticostalii care frecventează Biserica "Sfânta Treime" au renunţat să mai parcheze pe terenul de sport, iar locatarii blocurilor din zonă şi-au putut petrecere sărbătorile în linişte. Cum pacea e mai bună decât războiul, Primăria Bistriţa ar trebui să găsească alte soluţii.

În prima duminică din 2014, penticostalii care se roagă în Biserica „Sfânta Treime” din Bistriţa au dat dovadă de mai multă înţelepciune şi nu au mai parcat pe terenul de sport de pe Aleea Trandarilor. În aceste condiţii, nici locatarii blocurilor din jur nu au mai avut motive să-şi petreacă dimineaţa pe teren, făcând scenarii sau mimând că practică sport. Fie au stat liniştiţi în case profitând de ultima zi de vacanţă aferentă sărbătorilor, fie s-au rugat la bisericile din care fac parte.

Penticostalii au parcat, la fel ca şi anul trecut, pe trotuarele din faţa Complexului Decebal, pe cele de vizavi, în intersecţii, deşi existau locuri libere în faţa magazinului Hermes, pe strada Ursului şi chiar în spatele Complexului Apollo.

Se pare că, mai ales şoferilor de 4×4 le face chiar plăcere să urce cu bolizii pe trotuare, arătând că aceştia nu sunt deloc „înspăimântaţi” de bordurile înalte.

Totuşi, cum pacea e mai bună decât războiul, Primăria Bistriţa ar trebui să renunţe la ideea năstruşnică de a transforma un teren de sport – şi aşa sunt puţine în tot oraşul – într-o parcare şi să găsească soluţii administrative amenajând corect zona Pieţei Decebal, una care a rămas mult în urmă din toate punctele de vedere, inclusiv din cauza clădirii hidoase în care funcţionează magazinul Odiseea, clădire care aduce aminte de comunism.

masini pe trotuar 1 masini pe trotuar 2 masini pe trotuar 3 masini pe trotuar 4 masini pe trotuar 5 masini pe trotuar 6 masini pe trotuar 7 masini pe trotuar 8

5 comentarii

  • Protestatarii par tristi. Si-au pierdut ratiunea de a fi. Cata adrenalina duminicile trecute. Acum monotonie curata. Isi privesc terenul gol. Nici un „spectacol” acolo. Limuzinele parcate acolo i-ar fi zgariat la inima. Ce-i mai rau decat sa vezi si sa nu poti avea asa ceva cand altii au. Poate era totusi mai bine. Duminica dimineata isi mai scaldau ochii in parcare. Acum singurra priveliste pe care o mai pot avea cei ce privesc pe geam e un teren pustiu si din cand in cand cate un caine fara stapan urinand la radacina unui copac.

  • Cum terenul nu este folosit ca teren de sport neavand caracteristicile unui teren de sport modern, daca nici aceasta utilizare secundara nu se va materializa ramane de vazut cat timp un edil va putea pastra in centrul unui oras aglomerat un teren „mort” fara nici o utilitate.

  • Troll-ul cristian, fara indoiala un oarecare micut ciudos pe victoria bunului simt si a spiritului civic – intr-un oras cu o administratie corupta pana in maduva oaselor -, posteaza o compunere plina de ganduri contorsionate, respectiv de clasa a 2-a – grupa repetenti.

    Chestia asta, din straputul gandirii tale tabloide, se potriveste excelent si pocaitilor cu bolizi:
    ” (…) Ce-i mai rau decat sa vezi si sa nu poti avea asa ceva cand altii au.(…) ”

    Apoi:
    ” (…) neavand caracteristicile unui teren de sport modern (…) ”
    O alta idiotenie – de treaba asta trebuie sa se ocupe Administratia Locala / ei au denumit, conform indicatorului, terenul de SPORT ca fiind practicabil pentru BASCHET.

  • Comunistii

    Un batranel revoltat trecea in dimineata cand penticostalii au parcat masinile pe teren si injurand printre dinti zicea: „ce atata ruga, ruga si iar ruga, de-aia merge tara asa prost. Era mai bine pe vremea comunistilor”. Era evident un comunist convins si „protestatar” in acelasi timp. Cred ca acum jubileaza. Isi aminteste cu nostalgie de lozinca „comunismul a invins definitiv”. Ce vremuri!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS