Actualitate Economie

Top cinci investiţii inaugurate în anul 2013

În cursul anului trecut, în ciuda dificultăţilor şi a crizei economice au fost finalizate mai multe lucrări de investiţii în oraşul Bistriţa. Printre acestea se numără reabilitarea Parcului Municipal, finalizarea lucrărilor al turnul Bisericii Evanghelice, dar şi la Casa cu Lei. Inaugurările nu au fost lipsite de momente speciale. Iată top cinci investiţii inaugurate în 2013.

1. Parcul Municipal a fost reabilitat de municipalitate prin Programul Operaţional Regional cu suma de 17,6 milioane de lei. Cu lac parc 1banii europeni s-au făcut lucrări frumoase. Au fost plantaţi 249 de arbori, reconfigurate şi reabilitate aleile, locurile de joacă, a fost extins iluminatul public, s-a făcut o alee nouă pentru biciclete şi role, un labirint vegetal, au fost montate 224 de bănci, 70 de coşuri de gunoi şi pubele, şase panouri de informare. De asemenea, s-a amenajat un luciu de apă populat cu peşti ornamentali, au fost reabilitate spaţiile verzi cu gazon, s-a montat sistem de irigaţii, patru cişmele de apă, etc. Parcul Municipal a fost amenajat la începutul secolului XX de către municipalitatea acelor vremuri, iar lucrări s-au făcut după anul 1952, când s-au construit alei noi şi au fost amplasate piese de mobilier urban. Parcul Municipal, ”Promenaden Park” aşa cum era denumit la începutul secolului XX, nu suferise modificări şi intervenţii de peste 20 de ani.

2. Reabilitarea şi modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului denivelat peste calea ferată – legătura dintre DN 17 şi şoseaua6-pasarela ocolitoare a municipiului Bistriţa, o investiţie de 8,7 milioane de lei. Lucrarea a constat în reabilitarea si modernizarea pasajului rutier denivelat peste calea ferată, inclusiv breteaua pasajului, reabilitarea părţii carosabile şi a trotuarelor, amenajarea unui număr de 12 locuri de parcare destinate autovehiculelor de mare tonaj şi a unui număr de 60 locuri de parcare pentru autoturisme; realizarea iluminatului public şi refacerea sistemelor de semnalizare şi marcaj; asigurarea descărcării apelor meteorice prin construirea a 26 de guri de scurgere.

3. Casa cu Lei, reabilitată şi consolidată  cu 3,7 milioane de lei. Imobilului, aflat în administrarea Centrului casa cu lei centru 1Cultural Municipal ”George Coşbuc”, i s-a alocat o nouă funcţionalitate, de Centru de artă tradiţională (muzeu – expoziţie – atelier de tip inovativ) şi va fi inclus în circuite turistice culturale, ”cu impact direct atât asupra creşterii atractivităţii turistice a municipiului Bistriţa, cât şi asupra consacrării acestuia ca destinaţie turistică naţională şi europeană”. “Casa cu lei” găzduieşte deja expoziţii temporare, ateliere de creaţie plastică, de restaurare şi recondiţionare, ateliere de creaţie pentru arta tradiţională. Aflată în centrul istoric al Bistriţei, în zona protejată, „Casa cu lei” face parte din categoria monumentelor istorice de categorie A, de interes naţional.

4. Blocuri sociale. Primăria Bistriţa a reuşit, în 2013, să investească în construcţia a 90 de apartamenteblocuri sociale viisoara în blocuri sociale. “Ne-a costat 264 de euro metrul pătrat, cu centrală termică, cu toate dotările, din care aproximativ 100 de euro pe metrul pătrat am primit de la Guvern. 264 de euro/mp înseamnă inclusiv utilităţile, branşamentele, aducţiunile de gaz, apă, inclusiv ceea ce n-am făcut încă, viabilizarea infrastructurii rutiere şi pietonale, pe care o vom face după ce finalizăm ultimul bloc. (…)  Eu sper să începem şi construcţia celorlalte nouă blocuri care sunt mai peste drum, înspre linia ferată, pe un teren de aici”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, care a fost întâmpinat cu aplauze de noii chiriaşi. Unora dintre ei le-au dat lacrimile când au intrat în casă nouă.

biserica evanghelica ca bistrita5. Finalizarea lucrărilor la turnul Bisericii Evanghelice Bistriţa. În ziua în care s-au împlinit 450 de ani de la prima sfinţire a Bisericii Evanghelice, saşii au mărşăluit în centrul istoric îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, după care au asistat la slujba aniversară oficiată de Episcopul Evanghelic Reinhart Guib şi de părintele paroh Johann Dieter Krauss. Biserica, împodobită cu steagurile breslelor, a fost plină.

ÎPS Mitropolit Andrei, episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, episcopul evanghelic CA Reinhart Guib, consilierul superior Kovacs Istvan (Biserica Reformată), monseniorul Gered Peter (Biserica Romano-Catolică) şi decanul Koncze Arpad (Biserica Evanghelică-Lutherană) s-au angajat să dezvolte ”relaţii corecte şi principiale între bisericile istorice”. Toţi au primit plachete de cristal.

4 comentarii

  • Consiliul judetean BN ne prezinta si ei un top 5 investitii realizate de catre ei ? Atentie nu taieri de panglici sau simple promisiuni !

  • OMISIUNE IMPORTANTA :
    6. INAUGURAREA CAMPINGULUI DIN PIATA CENTRALA ( DE LANGA BISERICA EVANGHELICA) SI RESPECTIV A ” TEATRULUI DE VARA ” CARE FUNCTIONEAZA SI IARNA !
    7. INAUGURAREA SENSURILOR GIRATORII AMPLASATE PE PRINCIPALELE ARTERE DE CIRCULATIE.

  • Consiliul judetean realizari ? O gluma buna ! Chefurile si plimbarile prin strainatate sunt singurele realizari daca pot fi numite realizari . Ne mai pot spune si despre Startegia de dezvoltare a judetului care deocamdata nu este decat un basm pentru naivi !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS