Actualitate

Pădurar de la OS Dealul Negru, sub control judiciar pentru abuz în serviciu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus efectuarea urmării penale față de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, şi reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu 19.06.2017, ora 14.30.

Faţă de suspectul N.G.F. s-a dispus de către procurorul de caz punerea în mişcare a acţiunii penale în data de 20.06.2017 şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar începând cu 20 iunie 2017.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în data de 12.05.2016, în jurul orei 11.48, în calitate de pădurar (funcţionar public) în cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, nu a confiscat o cantitate de material lemnos cu ocazia constatării şi sancţionării unei infracţiuni silvice, încălcând astfel dispoziţiile legale, material lemnos pe care ulterior inculpatul şi l-a însuşit fără drept.

În instrumentarea cauzei, procurorul a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Secţiei I Poliţie Rurală din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.

1 comentariu

  • Vai de ea justitie, un gainar prins si adevaratii hoti circula nestingheriti. Oare de ce nu cotizeaza unde trebuie paduraru? Pentru o gaina în puscarie pentru un bou liber bravo parchetului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.