După tragedia petrecută într-un club din Capitală, în urma căreia 27 de persoane au murit și 146 au fost rănite, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului...
(FOTO) FC Bistrița a învins în deplasare cu scorul de 3-0 (1-0) formația Voința Cetate, în etapa a 10-a a Ligii a IV-a, și are avans de două puncte în fruntea...
(FOTO) Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, împreună cu mai mulţi colegi de partid au aprins lumânări la Biserica de la Coroana şi s-au...
(FOTO) Preşedintele Consiliului Județean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, mai mulţi primari, şefi de instituţii şi angajaţi din instituţiile statului au...
CSM Bistrița a reușit a 8-a victorie din tot atâtea posibile în acest sezon al Diviziei A – Seria B la handbal feminin, 43-29 (19-15) în deplasare cu CS...
Bistriţenii care vor să doneze sânge pentru răniţii din Bucureşti sunt aşteptaţi sâmbătă 31 octombrie între orele 12.00 şi 17.00 şi duminică 1 noiembrie între...
Guvernul a declarat zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie zile de doliu național pe teritoriul României în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în...
(FOTO) Părinţii elevilor care învaţă la secţia germană a Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu” s-au revoltat împotriva conducerii şcolii care a...
John Maxwell, cel mai influent expert în leadership, Kevin Turner, Chief Operating Officer la Microsoft, dar şi alţi lideri de nivel mondial vor putea fi...
Președintele PSD Bistrița-Năsăud, șeful CJ Emil Radu Moldovan, a fost desemnat, la Comitetul Executiv Național al partidului de la Negrești Oaș, secretar...











