Corul ”Appassionata”, care anul acesta a împlinit 35 de ani de la înființare, va susține un cocnert de Crăciun luni 21 decembrie, în organziarea Centrului...
În plin post al Crăciunului în care avem cele mai multe dezlegări la peşte, Păstrăvăria Parva vine în ajutorul bistriţenilor care vor să mănânce peşte crescut...
(FOTO) În cadrul unei ceremonii organizate de Consiliul Județean la Hotel Metropolis, directorul RAAL Paul Ilieș, plt. adj. Vasile Zbâncă, prof. univ. dr...
Președintele CJ Radu Moldovan a mers în comuna Negrilești, unde a vizitat câteva obiective de investiții. ”Peste 10 km de drum județean asfaltat, 7,5 km rețele...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a acordat o serie de diplome de excelență. ”În semn de recunoaștere pentru activități deosebite, pentru că sunt și alți...
Liceul Creştin Logos Bistriţa a organizat, pentru al patrulea an consecutiv, un târg de Crăciun în care elevii celor 13 clase au expus şi vândut mâncare...
Libertatea de exprimare este poate cel mai mare câştig al perioadei postdecembriste, însă a venit la pachet cu o mare pierdere: a responsabilităţii. Oameni s...
Subprefectul Ovidiu Frenţ, participant la Revoluţia din 1989, a reamintit, într-o şedinţă a Colegiului prefectural, că, în urmă cu 26 de ani, la Timişoara, s...
Călin-Marin Merca, de profesie avocat și Emil Floare, IT-ist de meserie, au adunat cu un colind peste o jumătate de milion de vizualizări pe internet, mii de...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud oferă, din oficiu, burse de excelenţă studenţilor admişi în anul întâi de studiu universitar 2015-2016, proveniţi de la...










