Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare valabilă în perioada duminică 15 octombrie, ora 12.00 – luni 16 octombrie, ora 16.00...
Sensurile giratorii realizate pe străzile modernizate de pe axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului trebuie reconfigurate, a...
Șoferii care au parcat pe trotuarele de pe strada Împăratul Traian au intrat în vizorul Poliției Locale Bistrița care a transmis 36 de adrese ca să afle cine...
Vremea va fi deosebit de schimbătoare în acest sfârșit de săptămână. Vom trece de la temperaturi de vară, la cele de toamnă și apoi de iarnă. Sâmbătă mercurul...
Pe drumul județean 173 Budacu de Sus – Șoimuș – Șieu se lucrează în această perioadă la consolidarea versantului, urmând ca până la finalul lunii...
Circa 150 de arcași din 15 cluburi participă, astăzi și mâine, la Băile Figa, la proba 3D din cadrul Campionatului Național de Tir cu Arcul. Țintele sunt...
Peste 1000 de biblioteci din mediul rural vor fi digitalizate și modernizate cu 37 de milioane de euro din fonduri europene, anunță ministrul Cercetării...
Ultimul pilot forat dintre cei 455 de la pasajul pietonal subteran de pe Bulevardul Decebal a fost turnat vineri, anunță primarul Ioan Turc. Urmează turnarea...
Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat pe terenul ultimei clasate în Seria 9 a Ligii a 3-a la fotbal, ACS Târgu Mureș, într-un meci din etapa a 8-a, și a rămas...
O șoferiță de 51 de ani din satul Bața a rămas fără mașina de 19.000 de euro pe care o conducea, autoturismul fiind confiscat de polițiști. În schimb, femeia s...









