Recomandări Social

Pâinea făcută de Cooperativa „Zestrea” din Chiochiş l-a impresionat pe şeful CJ: E viitorul nostru sănătos

Un coş cu pâine făcută după reţete tradiţionale la Chiochiş de Cooperativa „Zestrea” i-a fost înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, de însuşi primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, care l-a rugat pe şeful CJ să sprijine promovarea produselor locale făcute de oamenii din comuna sa, care au fost convinşi cu greu să se asocieze.

„Cred că e o idee salutară şi îl felicit pe domnul primar şi pe toţi cei care au înţeles că următoarea variantă de a putea face agricultură eficient este asocierea. Ştim cu toţii care e mentalitatea românului care, 40 de ani şi ceva, a fost văduvit de proprietate. E destul de greu de convins oamenii să se asocieze. Eu îl felicit pe domnul primar şi îi sfătuiesc pe toţi ceilalţi să ia acest model pentru că acesta e viitorul nostru sănătos, dar şi al copiilor noştri. Sunt convins că aici nu vom găsi în componenţa pâinii ceea ce se găseşte în alte magazine. Dacă vom face o analiză a stării de sănătate a populaţiei în capitalismul din România în funcţie de ceea ce mâncăm, veţi vedea că a scăzut foarte mult calitatea produselor. În concluzie, aceşti oameni care, la iniţiativa domnului primar, s-au asociat în această cooperativă de la Chiochiş, fac lucruri foarte bune furnizând produse în primul rând pentru comunitate. Eu îmi doresc ca, în cel mult zece ani, în toate supermarketurile şi hipermarketurile din România să găsim produse făcute de asociaţii din comunităţile noastre”, a spus preşedintele CJ, Radu Moldovan.

Primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a reamintit că anul trecut, împreună cu 25 de cetăţeni din comună a înfiinţat Coopeartiva „Zestrea” care a preluat o brutărie şi a făcut, pentru început pâine după reţete tradiţionale pe care a denumit-o „Cununa”.

„Am încercat să facem un produs tradiţional, iar prin acţiunea de astăzi încercăm să promovăm produsul pentru că avem nevoie de promovare. Lumea trebuie să înţeleagă că o pâine fără chimicale, fără amelioratori este bună atât pentru comunitatea care o produce, cât şi pentru consumatori. Am adus toată gama pe care brutăria Zestrea o produce, respectiv pâinea Cununa de 1,8 kg, franzelă şi pâine neagră cu şi fără seminţe”, a spus primarul Vasile Silaşi.

Fabrica de pâine are în prezent 10 de angajaţi şi produce între 300 şi 400 de pâini în funcţie de comenzi.

„Livrăm doar în zona comunei Chiochiş şi în comunele învecinate. Am căutat reţete pentru această pâine tradiţională în toată zona şi am făcut o pâine fără amelioratori sau alte componente care să îi dea aspect sau mărime şi culoare. Am reuşit să creăm această pâine pe care, cu drag, am numit-o Cununa. Îi mulţumesc domnului preşedinte pentru apreciere, a fost şi este destul de greu şi sper ca autorităţile judeţene să se implice în promovarea acestui produs şi în susţinerea Cooperativei Zestrea. Oamenii nu au fost receptivi la ideea de asociere. Şi eu mă gândesc la CAP când aud cuvântul cooperativă, dar este singura modalitatea de a crea o asociere care aduce şi anumite beneficii fiscale pentru cei care se asociază. Oamenii au înţeles lucrul acesta în mare parte. Noi aşteptăm pe oricine să se încrie în coopeartivă, indiferent dacă sunt localnici sau din judeţ pentru că putem da valoare acestei cooperative şi să fim un exemplu pentru ceea ce ar trebui să se întâmple în zona rurală, aşa cum a spus şi preşedintele Consiliului Judeţean”, a spus primarul.

Un alt proiect al Cooperativei „Zestrea” este înfiinţarea unei fabrici de peleţi din deşeuri vegetale: „Am întâmpinat câteva probleme financiare, dar sperăm ca, în prima decadă din acest an, să pornim producţia şi la peleţi”.

9 comentarii

  • F buna initiativa…fac apel si aici faceti cumva si reparati drumul judetean Beclean -Chiochis…din pacate e dezastru iar CJ nu sprijina deloc comuna…

  • Este important şi ajutorul organelor judeţene, dar cea mai importantă este calitatea produselor realizate şi puse „pe masa” clienţilor. De la apariţia primei informaţii despre asociere am salutat această perspectivă îmbrăţişată şi chiar v-am indicat şi alte posibilităţi, de exemplu marketingul (studierea pieţii, a asigurării desfacerii produselor pe care intenţionaţi să le produceţi) pentru a obţine un beneficiu corespunzător şi suficient pentru susţinerea producţiei şi chiar pentru noi investiţii, pentru realizarea unor noi activităţi. Fiind începutul unui nou an, vă doresc tuturor să vă dezvoltaţi pentru a le da exemplu să-şi învingă alţii prejudecăţile cu privire la asociere şi să vadă în această formă de manifestare a vieţii sociale o posibilitate a menţinerii pe loc a populaţiei şi păstrarea familie tradiţionale, baza unei societăţi sănătoase.

  • Foarte bine că se mai face câte ceva și prin comunele județului, pentru că m-am plictisit de lozinca aia „vrem asfalt „.
    Mai bine să își pună mintea fiecare să găsească câte o soluție pentru dezvoltarea comunității decât să stea cu mâna întinsă la CJ.

    • Daca nu stii la ce ajuta asfaltul atunci nu te baga in seama.infrastructura=dezvoltare…si nemtii dupa razboi prima data si-o refacut autostrazile…zona e ocolita de turisti si de investitori pentru ca pur si simplu e ca un drum de tara?toate drumurile comunale sunt asfaltate prin fonduri europene iar drumul principal e praf…se circula cu 40 km /ora..iar daca tot comentezi.. macar ai fost prin zona????

  • Am fost în zonă de mai multe ori decât tine, întâmplător acolo locuiesc. Primarul nu poate face investiții în infrastructura drumurilor județene. Ce tine de el sunt drumurile comunale unde a asfaltat anul trecut o porțiune semnificativa.

    • Ok si eu ce am zis?mai citeste odata comm cu mai multa atentie… Nu am dat vina pe primar…pur si simplu sa sprijine si CJ zona respectiva…de Radu Moldovan depinde daca se asfalteaza drumul judetean…am specificat ca ce ține de primarie e asfaltat prin Fonduri UE……si crede-ma fac naveta zilnic pe-acolo…

  • Buna cunoscătorule de traditional, poate ca ai mâncat prea mult si nu mai faci deosebirea intre buna calitate si proasta calitate.Am gustat si eu mu demult din aceste produse si crede – ma sunt ADEVARATE.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS