Economie

Până anul viitor, în Beclean nu va mai exista nicio stradă neasfaltată

Până la sfârșitul anului viitor, în orașul Beclean nu va mai fi nicio stradă neasfaltată, a spus primarul Nicolae Moldovan, potrivit căruia CML.RO va începe în scurt timp lucrările pe 24 de străzi, cu o finanțare prin Programul Anghel Saligny.

”Am spus că, până la finalul anului 2024, nicio stradă din Beclean nu va rămâne neasfaltată. Am semnat Programul Anghel Saligny după circa 6 luni de clarificări. A devenit mai complex acest program decât unul european, dar am depășit toate aceste provocări și avem contractul semnat. Străzile laterale de pământ vor fi asflalte, chiar și una nouă, de 4 km, care va face legătura cu Rusu de Jos și apoi cu Clujul. Așteptăm și noi cu interes drumul Beclean – Chiochiș. Sper să se facă. Legăm toată zona aceasta cu toate drumurile și apoi toate străduțele cu roșu, străzi laterale, sunt prinse în Anghel Saligny. Trebuie să dăm doar autorizația de construcție și ordinul de începere a lucrărilor. Se pot începe asfaltările în toate localitățile componente. Nu va mai rămâne nicio stradă neasfaltată în orașul Beclean. Licitația a fost câștigată de CML care va face lucrările pe cele 24 de străzi”, a anunțat primarul orașului Beclean.

Potrivit acestuia, este ridicată pe SEAP și piața agroalimentară, un proiect de 18 milioane de lei fără TVA.

Nicolae Moldovan a mai anunțat că tot centrul orașului va avea pavaj din granit, ca la Sinaia, un oraș pe care îl consideră un model, va fi pornit în curând iluminatul cu LED-uri, iar cel mai important proiect, varianta ocolitoare a Becleanului, se va finaliza undeva în octombrie-noiembrie anul acesta.

10 comentarii

  • …exact la fel ca in bistrita doar ca:::
    1. Primar nu e moldovan ci…turc!!
    2. Cinstructorul e cml nu e mis
    3. Banii sunt de la anghel si nu de la doreli
    4. Strazile la anu vor fi din asfalt nu din pamant
    5 exactttt la fel doar ca invers!!!

    11
    5
    • Si la Bestretze sunt strazi alfaltate si fara trotuare nu numai la Beclean… sunt si fara iluminat public. Numai minuni prostesti sunt la noi la BN

  • …exact la fel ca in bistrita doar ca:::
    1. Primar nu e moldovan ci…turc!!
    2. Cinstructorul e cml nu e mis
    3. Banii sunt de la anghel si nu de la doreli
    4. Strazile la anu vor fi din asfalt nu din pamant
    5 exactttt la fel doar ca invers!!!
    6. Becleanul nu are statie de asfalt pe cand bistrita are

    4
    4
  • Si Bistrita a avut pavaj de granit dar in loc sa se extinda suprafata pavata cu acest material aproape indestructibil s-a optat pentru pavele , inceputul facandu-l fostul primar taranist Pavel Popescu de la care li se trage numele … Glumesc , desigur. Gurile „rele” spun ca pavajul (de granit) care s-a demontat s-ar fi montat aproape gratis in curtile unor mari notabilitati , dar acestea sunt doar povesti , nu-i asa? Oare tot povesti sunt si cele legate de pavelele demontate din oras cu prilejul lucrarilor de modernizare ? De fapt acestea sunt scoase cu pamant cu tot si duse spre destinatii necunoscute. Unii zic ca se curata putin si se remonteaza ca si cum ar fi noi noute si locuitorii orasului le mai platesc o data. Eu nu cred , oamenii sunt rai…

    18
    4
    • Soferii erau incarcati cu moloz si nu aveau unde debarasa ca acum…fiecare sofer stia cate o groapa undeva…asa s a trezit CINEVA cu astfel de moloz din care a selectat si intradevar a iesit o curte …pe viata!!!
      NU A FOST NIMIC INTENTIONAT CI FARA CAP

      5
      1
  • O fi gospodar dar nu cunoaște prioritățile. Dacă era chiar atât de gospodar și îi pasa de liniștea și bunăstarea celor care l-au ales, termina centura acum mulți ani. Trec camioane și tot felul de mașini prin buricul târgului și noi ne falim cu tot felul de lucruri,bune de altfel,care mai puteau aștepta.
    Centura ar trebui sa fie urgenta 0 pentru primarul din Beclean.Altfel arata orașul dacă era centura terminată înainte de” marea stațiune de interes internațional „Figa. Nu e numai părerea mea,e părerea tuturor celor care se taraie prin Beclean cu 5 km la ora și îi intoxica pe localnici cu noxe.

    17
    3
    • ..el s a bazat pe sefii de judet ca l debaraseaza de camioanele din centru pana cand…a luat coarnele de bou dupa cum spunea seful guvernului rotativ!!!
      Asa ceva nu a putut face nici un primar din bistritza!

      3
      2
  • Câte laude pentru dl.primar,mai mare dragul!
    Este un primar gospodar,doar că orașul Beclean nu se rezumă doar la stațiune.
    Poate ar fi bine sa facem o plimbare printre blocuri,pe străzi laterale,să vedem fata ,,orașului european,,.
    Vedeți spatii verzi amenajate cu flori înafara de stațiune?
    Cred că un oraș european presupune și altceva nu numai stațiune.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS