Până când mai tolerăm atât de multă mizerie?

De fapt, ca să fiu sinceră, m-am apucat de curăţenie prin jurul blocului săptămâna trecută. Am cumpărat o mătură ca să adun un munte de coji de seminţe de la colţul blocului. Am crezut că voi termina rapid. Nici vorbă. Studiind cu atenţie iarba, mi-am dat seama că e plină de mucuri de ţigări aruncate de la etaj. Mai precis, nişte unii sau unele stau şi fumează în balcoane sau pe geam, iar la încheierea operaţiunii nu se încumetă să revină în casă cu mâinile ocupate ca să nu cumva să facă mizerie, ei fiind nişte obsedaţi de curăţenie. Aşa că dau drumul pe geam şi la mucuri de ţigară, şi la fârmituri de pe faţa de masă, şi la pene, ba chiar şi la pampers şi la tampoane.

Aşa se face că, într-o zi, am umplut un sac mare cu chiştoace, hârtii şi ce v-am menţionat mai sus doar de pe o parte a blocului. A doua zi, am reuşit să mai curăţ o bucată din spaţiul verde şi abia a treia zi am ajuns să las totul curat în jurul blocului în care stau. Nu m-a ajutat absolut nimeni. Niciun adult, niciun copil nu s-a oferit măcar să-mi ţină sacul să nu mă chinui de una singură cu lopata şi mătura. Ca să fiu sinceră, nici măcar nu mă aşteptam. Tot ce mi-am dorit a fost să văd oameni care nu mai aruncă la loc din respect pentru iarba care începea să crească veselă, nu pentru mine. Sunt convinsă că s-au gândit că nu am ce face sau că sunt o idioată fiindcă, oricum, gunoiul apare la loc.

Nu au gândit toţi vecinii la fel, din fericire. Încă de zilele trecute am primit o invitaţie pe Facebook la curăţenie generală în cartier şi cu toate că nu aveam niciun chef să o iau de la capăt, mi-am zis că nu e frumos să nu particip. Oamenii s-au organizat, au pus anunţuri pe fiecare scară de bloc, ţin la lucrurile acestea şi unde văd o mică flacără de entuziasm simt nevoia să mă alătur. În final, ne-am adunat vreo zece, toţi cu job-uri, cu firme, cu responsabilităţi – cu tot cu prietenii lor din oraş care nu au nicio treabă cu cartierul – şi am decis să ne apucăm dintr-o parte, cea cu vile, unde erau foarte multe mizerii, inclusiv prin copaci. Am lucrat preţ de două ore şi ceva zece oameni pe câţiva metri pătraţi. Am strâns zeci de saci, am smuls iarbă uscată, ne-am abţinut cu greu să nu vomităm de la atât de multă mizerie intrată în putrefacţie. Ce-i drept, am lăsat o bucată de pământ curată în urma noastră. Sunt curioasă mâine cum va arăta. Probabil că nu chiar la fel cum am găsit-o noi, dar nici curată nu va fi, aşa cum nici spaţiul verde din jurul blocului meu nu a rezistat mai mult de o zi fără chiştoace de ţigări slim. Mă gândesc că e vreo „doamnă” care îmi arată astfel respect şi consideraţie după trei zile petrecute la cules mizerii de sub geamul ei.

Toată munca aceasta zadarnică m-a umplut de revoltă pentru că nu e cea mai bună soluţie – oricât de civic ar suna – să pui oameni capabili de mult mai multă plus valoare în societate să-şi piardă timpul şi energia adunând mizerii după nişte ghiolbani necivilizaţi care nu dau doi bani nici pe efortul lor, nici pe curăţenia ce rămâne în urma lor, iar mâine totul va arăta la fel ca înainte.

Mi se urcă sângele în cap când mă gândesc la câte sute de milioane de euro s-au cheltuit pe sistemul integrat de colectarea gunoaielor, sistem ce se dovedeşte a fi complet ineficient. Când îmi aduc aminte cum ne promiteau politicienii că vor fi date amenzi drastice celor care aruncă gunoiul pe jos, celor care nu colectează selectiv, că va fi vai şi amar de capul lor mă întreb dacă am visat sau chiar au rostit asemenea minciuni. Nu am visat, dar nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, e mai rău. Başca mai aud că Prefectura organizează iar o zi de curăţenie generală în care şefii de instituţii merg să adune gunoaie. Sfinte Doamne, pe ce lume trăim? Oamenii aceştia au de partea lor legea ca să dea amenzi drastice celor care aruncă, au puterea să împiedice fenomenul să se perpetueze, stă în mâna lor înlăturarea cauzei, iar ei se ocupă de efecte. În realitate, vorba vine se ocupă. Îşi iau o zi liberă de la job, ca şi cum nu ar avea oricâte, şi petrecăresc pe undeva după ce au adunat trei hârtii.

Ştiu, veţi spune că lumea nu e civilizată şi că orice am face e degeaba. Haideţi să o civilizăm cumva, iar altă metodă decât cea coercitivă nu s-a descoperit, să ştiţi. Dacă omul nu rămâne într-o lună fără salariu fiindcă a aruncat gunoiul aiurea, dacă nu este condiţionată acordarea ajutorului social de munca efectivă în folosul comunităţii, dacă nu se fac reguli clare şi nu se umblă la buzunarul fiecăruia, nu se va schimba nimic niciodată. Dacă nu sunt legi să li se poprească banii în conturi celor care nu îşi plătesc amenzile, parlamentarii noştri, nenumăraţii, să le facă. Să renunţe la tâmpeniile cu care se ocupă azi, gen filme, comunicate despre nimic, declaraţii goale, la caravane mobile şi la cai verzi pe pereţi şi să facă ceva util pentru societatea aceasta murdară, bolnavă şi depresivă, o lege prin care să de dea amenzi mari pentru orice formă de poluare. Haideţi, oameni buni, măcar atât: o lege bună. Vă cerem prea mult?

Pentru ce plătim Gardă de Mediu, Agenţie de Mediu, Poliţie Locală, Jandarmerie, Autoritate Teritorială de Ordine Publică şi multe altele, ca să ne spună că nu au pârghii şi că nu se poate? Ce se poate în ţara asta, totuşi? Plătim lună de lună dări înrobitoare la stat ca tot noi să strângem gunoaie după asistaţii sociali care sparg seminţe de la balcon, după casnice şi şomeri? Pentru asta am făcut şcoli şi muncim la disperaţii zi şi noapte, ca să plătim politicieni neputincioşi şi instituţii oligofrene? Nici măcar în anul 2015 nu avem dreptul la o viaţă decentă, la un mediu urban civilizat? Până când va trebui să îndure oamenii care muncesc gloata pe care politicul nu o deranjează de teamă că va rămâne fără electorat? Îmi răspunde şi mie cineva: până când?

Cristiana Sabău