Social

”Parada brăduţilor” a împlinit deja un vis. Un elev din Lunca Ilvei a primit în dar un laptop

Elevul Alin Gabriel Oul din clasa a V-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Lunca Ilvei, olimpic la matematică, va avea pe ce să se pregătească de acum pentru marea performanţă. Prompt Communication- Atelierul de Imagine i-au dăruit un laptop cu banii adunaţi la „Parada brăduţilor pentru vise împlinite”.

„Așa cum am făcut cunoscut, cu resursele obținute în urma evenimentului ne-am propus două obiective: premierea și susținerea excelenței și demararea unui proiect din zona sănătății colective. Primul obiectiv a fost îndeplinit ieri, 22 decembrie 2016, când Gabriel Alin Oul, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială Nr 1 din Lunca Ilvei, a primit un laptop care să îl susțină în activitățile lui viitoare. În urma solicitării unor referințe legate de rezultatele excelente ale elevilor din județul Bistrița-Năsăud, nominalizarea pentru acest elev a fost făcută de către Inpectoratul Școlar Județean. Gabriel Alin Oul este olimpic la matematică și, potrivit raportului primit de la directorul școlii, profesor Balea Ionel, elevul a obținut următoarele premii la concursurile și olimpiadele școlare: în clasa a III-a – premiul I la Olimpiada de Matematică, faza județeană; mențiune la Concursul interjudeţean de matematică “Dumitru Ţigănetea”, faza interjudețeană; în clasa a IV-a – premiul I la Olimpiada de Matematică a Satelor din România, faza națională; premiul III la Olimpiada de Matematică a Satelor din Transilvania, faza interjudețeană; premiul I la Olimpiada de Matematică a Satelor Bistrițene, faza județeană; premiul I la Olimpiada de Limba și Literaratura Română, faza județeană; premiul I la Concursul de matematică LuminaMath, faza națională; premiul I la Concursul Județean de Matematică “Grigore Herinean”, faza judeteana; mențiune la Concursul Emoții la pătrat pe Valea Sălăuței, faza județeană; în clasa a V-a – premiul III la Concursul interjudeţean de matematică “Matematica, de drag”, faza interjudeţeană; premiul I la Concursul de matematică LuminaMath, faza națională”, a anunţat Prompt Communication pe Facebook.

Cel de-al doilea proiect pe care agenţia Gabrielei Montoiu doreşte să îl implementeze cu resursele provenite de la licitația evenimentului „Parada brăduților pentru vise împlinite” este dedicat întregii comunități bistrițene și sănătății colective – Bistrița pe bicicletă – și urmează să fie dezbătut împreună cu administrația locală. În primăvara anului 2017 vom organiza prima acțiune cu bicicletele electrice achiziționate. „Vom reveni cu detalii pe parcursul implementării acestui proiect”, anunţă organizatorii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS