Social

Tatăl la onoare, fiul la bătaie. Cum a „sărbătorit” familia Iugan titlul obţinut de fondatorul firmei

EXCLUSIV – În timp ce fondatorul MIS Grup, Emil Iugan, primea la Bistriţa titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud”, fiul său, Octavian Iugan, era implicat într-un scandal la Feldru – comună în care avea loc o licitaţie pentru vânzarea lemnului pe picior – care s-a lăsat cu îmbrânceli şi e posibil să se încheie chiar şi cu un dosar penal.

Octavian Iugan venise la licitaţia organizată de Ocolul Silvic Feldru să cumpere lemn pe picior de pe raza judeţului Suceava, iar unul dintre patronii firmelor interesate de acelaşi lucru l-a „încurcat”. Este vorba de Grigore Ureche, patronul SC Petro Mobex SRL Măgura Ilvei, care a licitat împotriva familiei Iugan întrucât voia să cumpere la rândul lui ldin acelaşi loc cantitatea de 5000 de mc de lemn.

„În timpul licitaţiei, Tavi Iugan a sărit la scandal, la bătaie, m-a lovit pur şi simplu. Am licitat unul împotriva altuia şi nu i-au convenit preţurile. E obişnuit să nu liciteze nimeni împotriva lor, a celor de la MIS Grup. De obicei vin cu două firme ale lor şi licitează în aşa fel încât să le convină doar lor. Eu am licitat la rândul meu, preţul a tot urcat şi el s-a supărat foarte tare. De 15 ani, de acolo, în Suceava, cumpără numai ei, nu are voie nimeni să intre pe tarlaua lor. În urma licitaţiei, preţul a crescut de la 170 de lei/mc la 320 de lei/mc, iar Octavian Iugan a pierdut 600.000 de lei la această licitaţie. Cu atât au mai mult de plătit. De-asta s-a enervat. Eu nu i-am făcut practic nimic, doar am licitat. Oferta de masă lemnoasă e destul de mică, ei cumpără tot. Nu m-am dus la Poliţie, dar voi face plângere penală împotriva lui pentru lovire. A fost o sală întreagă de oameni, primarul comunei, şeful de ocol, reprezentanţi încă de la 4-5 firme, au fost o grămadă de martori. O să-i citez pe toţi. Fiecare va spune ce a văzut şi vom vedea unde se va ajunge”, a spus Grigore Ureche pentru Timp Online.

Bărbatul a declarat că în urma îmbrâncelilor din sală, Octavian Iugan l-a lovit „cu capul în gură”.

„A încercat să mă lovească în partea stângă a capului şi m-a lovit cu capul în gură. M-a ameninţat că mă desfiinţează, că noi nu mai avem voi să existăm pe piaţă. De vreun an şi ceva, noi am dat în şomaj peste 100 de oameni. Ei fac presiuni foarte mari pentru tot. Puteţi vorbi cu oricine din domeniul acesta. Eu am rezistat pentru că mai am şi o carieră de piatră şi, de vreo doi ani, trăim după asta, dar concurenţa e foarte mare. Ei (MIS Grup) îşi aleg anumite zone. Nu mai are nimeni voie să participe la licitaţii, care firme reuşesc totuşi să rămână nu pot cumpăra din cauza preţurilor foarte, foarte mari. Ei sunt peste tot, cumpără tot ce are Bistriţa-Năsăud în Suceava. Preşedintele Asociaţiei Forestierilor dijn România, filiala Cluj, Octavian Iugan, să ia la bătaie un competitor într-o licitaţie, vă daţi seama? Am rămas cu gura căscată. Eu nu sunt un om care să fiu intimidat, dar vă daţi seama prin ce teroare trec alţii”, a mai spus Ureche.

Contactat în legătură cu acest subiect, Octavian Iugan a declarat pentru Timp Online că a reacţionat la o provocare şi nimic mai mult.

„Pentru ceea ce s-a întâmplat la Feldru, greşeala este 100% a mea. Însă vreau să vă spun că există o aversiune faţă de firma noastră. Din punctul meu de vedere, domnul Grigore Ureche m-a provocat. Noi ne-am întâlnit la foarte multe licitaţii, nu am avut niciodată niciun fel de acţiune împotrivaa dânsului. Am pierdut foarte multe miliarde anul ăsta. Ştim că este subvenţionat şi este posibil ca, în spatele acestei finanţări pe care o primeşte domnul Ureche să fie o firmă, dar încă nu ştim despre cine este vorba, dar vom vedea. Am fost provocat pur şi simplu. Cu o noapte înainte am avut o spargere la firmă. Pe la ora 22.30-22.40, cineva a încercat să fure seiful firmei şi am stat toată noaptea, până pe la 4 dimineaţa, şi am fost pur şi simplu provocat. Am răspuns la o provocare. Mi-am pierdut nervii şi răbdarea fiindcă anul acesta, cu el (cu Grigore Ureche -n.r.), am pierdut vreo 14-15 miliarde de lei şi pentru mine erau banii de salarii ai oamenilor şi erau importanţi, dar asta este. Noi am încercat să colaborăm din mai multe puncte de vedere, însă, din punctul meu de vedere, vă spun că provocarea a fost de foarte multe ori. Colaborare nu înseamnă că ne înţelegem la licitaţii fiindcă dânsul vinde buştean, nu îl prelucrează. Eu cumpăr buştean. Eu nu i-am creat niciun fel de pagubă. Sigur că noi lucrăm de foarte mulţi ani în zona aceea, la Suceava, avem acolo multe utilaje”, a spus Octavian Iugan.

În ce priveşte felul în care s-a petrecut incidentul, el a spus: „Ne-am hârjonit, ne-am împins acolo. Nu l-am lovit. Nu era cazul şi nici nu suntem oameni care să împingem lucrurile într-o zonă în care lucrurile nu îşi au rostul. Sincer, îmi pare rău de incident. Eu sunt vinovat de treaba asta şi, până la urmă, dacă va trebui să suport consecinţe, voi suporta”.

Întrebat dacă e adevărat că incidentul s-a petrecut în momentul în care Emil Iugan primea titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud”, Octavian Iugan a răspuns: „Da, nu îmi face cinste acest lucru (implicarea în incident -n.r.). Am şi recunoscut. Nu s-a mai întâmplat şi nu am mai făcut aşa ceva, dar, sub presiunea unor provocări, după o noapte nedormită … chiar nu a fost uşor”.

Timp Online a luat legătura şi cu primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan (PNL), care a fost de faţă la întreaga scenă şi care a confirmat că ea a avut loc sub ochii tuturor.

„Eu am participat ca invitat. A fost un schimb de replici între Octavian Iugan şi Grigore Ureche. Nu au fost lovituri. Eu nu am văzut să se fi lovit. Nu pot spune exact că am fost pe fază, dar nu am văzut că s-ar fi lovit. Au ajuns la scandal pentru că au licitat unul împotriva altuia, a urcat preţul şi s-au acuzat reciproc. Pentru noi a fost însă un lucru excelent că a urcat preţul de la 170 de lei/mc la 320 de lei/mc. Noi am câştigat în urma licitaţiei undeva la 400.000-500.000 de lei, bani pe care îi va plăti câştigătorul, Montana sau Silvana, una din aceste două firme a fost la licitaţie. Nu mai ştiu care. Au dreptul să vină câte firme vor”, a adăugat Ţiolan.

Întrebat dacă Mis Grup are exclusivitate la Feldru, primarul a răspuns: „Exclusivitatea o dă licitaţia. Dacă ei dau mai mult, ei câştigă, dacă nu, alţii. Eu sunt bucuros să urce cât de sus pentru că ne intră miliarde de lei în plus la buget”.

În timp ce la Feldru se petrecea acest scandal, fondatorul MIS Grup, Emil Iugan, propus de Camera de Comerț și Industrie, Organizația Patronală UGIR şi Asociația Forestierilor din România, a primit titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud” pentru ”merite deosebite în promovarea și dezvoltarea economică și socială a județului”.

Sunt copleșit de emoții și mă simt mic și neînsemnat când văd alături de mine atâtea valori. Nu consider că am făcut decât ceea ce eram dator să fac și dacă am făcut ceva nu am făcut singur, ci alături de familie. De-a lungul activității am început două-trei persoane și am ajuns la peste 800. Am acceptat acest titlu, o pălărie prea mare pentru mine, ca reprezentant al tuturor celor cu care lucrez. Mă mândresc cu ei, țin la ei, la zonă, la comună, la gospodăria țărănească. Sunt onorat de această nominalizare. Poate nu merit acest titlu, dar am să-l duc cu încredere celor cu care lucrez, 800 de salariați cu care mă mândresc”, a spus Emil Iugan imediat după ce a primit titlul. (foto)

31 comentarii

    • si cand ziceam ca nu e cazul sa amestecam tarani (in sensul prost al cuvantului !) alaturi de sportivi de performanta, academicienti si intelectuali adevarati patroana ziarului a scris un articol lacrimogen la adresa imbuibatului din contracte publice Iugan.
      si asta doar pentru ca un tovaras primar si altii la fel de „indatorati” acestui mic mafiot rural s-au simtit cu musca pe caciula si au coborat o tigla de pe biserica alaturi de o diploma de onoare unuia pe care poate ca ar fi cazul sa-l mai caute la contracte DNA-ul si ANAF-ul.
      ca de cei de la fortele de munca nu putem pretinde sa numere cati lucreaza „partial” la negru , nu-i asa ?

    • Dle. citizen, daca sunte-ti asa mare fan al DNA-ului si ANAF-ului, atunci poate ruga-ti DNA-ul sau ANAF-ul sa le asigure celor 800 de muncitori un loc de munca…sau poate le oferi-ti dvs…

  • Personajul ureche licitează numai cu iugan pentru ca e plătit sa o facă iar iugan a licitației săptămâna asta la primăria Ilia Mare unde Iugan nu la ridicat cu nimic iar Grigore Ureche la amenințat pe Iugan…și e de mai spus ca personajul Ureche e cercetat penal pentru avize false cu firma Petrimobes cu care a licitat la feluri..în rest felicitări pentru articol însă trebuie spus adevărul….ca sa nu mai spunem…cine îl finanțează nu pate decembrie de iugan lemne la negru pentru ca îl reclam ….concurenta presupusa de ureche e defapt o încercare de intimidare

  • La fel au pătit multi care au incercat să deranjeze ,,fagmilia ” Iugan,sub umbrela și sub masca omului bun E.Iugan,actionează fiul Tavi si ginerele Petrică .Din păcate sunt sprijiniti de partea coruptă a instituțiilor statului.In localitățile unde au interese ei pun primari,viceprimari,consilieri locali
    nu mai vorbesc de alte functii de control.Absolut totul este sub influența lor,unde nu reusesc cu metodele specifice (șpagă,mită…) intervin slugile statului și reglează totul in favoarea lor.

  • Se bat pe pădurile vărărenilor de la Coșna…2000 de hectare…Țiolan bagă banii ăștia în Feldru și nu în Nepos cum ar avea obligația morală…..părinții vărărenilor și-au dat viața în războaiele austroungarilor…ca răsplată pentru lupta lor împăratul Iosif II i-a dăruit cu aceste păduri…de doi ani de zile părinții copiilor de la școala nouă din Nepos cer să se introducă încălzirea centrală în școala nouă să nu își mai ardă copiii lor mâinile și fîșurile pe sobele de tablă din vremea comuniștilor…Țiolan nu vrea să îi audă…bagă tot în Feldru…a treia zi de Craciun vine să îi pupe pe vărăreni în cămin…ar trebui să își pună obrăzar….dacă mai are vreun gram de rușine….

  • De cariera lui Grigore ce sa spui ca a distrus drumul județean , a puscat piatra linga drum strici nu casele oamenilor,și e abonat la vândut piatra la primăria Lunca Ilvei, licitează tendențios și pe iugan ca nu la mai lăsat sa lucreze la negru, și pe agenții din lunca Ilvei care la reclamat ca lucra fraudulos.Asa ca dacă sa intimplat e ca Grigore a cautato

    • Domnu Ioan . drumul judetean e de la ilva mica pana la lunca .TI se pare ca este un drum bun? Cariera a facut impuscari cu o firma autorizata exact cu care face si MIS GRUP impuscari.Cariera vinde la primaria lunca piatra ca si MIS GRUP si la orice primarie sau firma care are nevoie de piatra

  • Iugan declara ca a pierdut 600.000 lei….primarul zice ca a castigat oficial 4-500.000 lei…diferenta e in comisioane sau in faptul ca cei din sala nu au vazut nimic???
    Adevarul ca e frustrant sa pierzi cand ai toata infrastructura acolo! Banuiesc ca si alti licitatiori au fost frustrati de-a lungul timpului ca au pierdut! Si da! Cu siguranta Iugan mic a fost provocat….nici nu conteaza de cine… pana la urma trebuia sa.si pastreze calmul de asta suntem oameni spre deos3bire de animale sintem inzestrati cu rationament!!!
    Problema e doar de orgoliu a micului iugan! A luat lemn scump? Il vine cu adaosul plecand de la pretul de achizitie! Altfel de ce l.ar fi cumparat?…trebuia sa.l lase pe celalalt sa.l cumpere!!!! Astia sunt afacerile!!!
    Si pana la urma unde.i pierderea??? De unde plateste iugan 600.000 lei? Clar din banii castigati din aceeasi afacere din anii trecuti doar nu din pestii de pe Somes!!! Inseamna ca au avut profituri prea mari!!! Hai sa nu.i plangem….daca iiganel isi asuma … probabil ca ii da 100.000 lei lui ureche…si licitatia ramane la valoarea initiala… mai da 50.000 lei la cei care au fost in sala si se uita tot! Chiar uteche a spus cs nu a fost la politie!!!! Dosar penal ii deschise pe firma:)))) Asa toata lumea.i multimita!

    • Iugan prelucra lemnul și poate suporta prețul dar ureche care vinde o resursa se pune întrebarea de unde își permit …răspunsul e ca din furt..domnul zorrooo…furt pe care ureche nu îl mai poate face..sau zoo ca ești tot una

    • Ala bala portocala…. de ce nu l.a lasat pe ureche sa plateasca…. daca nu putea suporta…trebuia sa vanda…tot lui iuganel…nu? Cand esti om de afaceri se presupune ca nu esti animal!!! Judeci!!!

    • Diferenţa poate apărea din faptul că nu toţi banii din vânzarea lemnului intră în conturile administraţiei. O parte se duc pe lucrări de întreţinere a pădurii, pe salariile angajaţilor ocolului silvic, pe pază, etc.

  • ,,am pierdut vreo 14-15 miliarde ” zice Tavi I.Eu cred că nu le-ai pierdut eventual nu le-ai câștigat,iar acești bani ar fi trebuit să ajungă în bugetul local și apoi la nevoile cetățenilor (chiar pentru lemne de foc la școli ,gradinite si cetateni) Din păcate dacă nu ajung in buzunarul afaceristilor ajung in buzunarul primarului.Ce cauta primarul Tiolan la licitație dacă nu face parte din comisie? Vă spun eu COMISIONUL inainte de sărbători. De ce se organizează licitația cu două zile inainte de crăciun,ca și anul trecut? Poate aflăm raspuns de la DNA !

  • Poate ai uitat cum m-ai lovit și pe mine când am îndrăznit si eu să particip la licitație,sau cum m-ai atacat pe urmă cu Garda Financiară și tot felul de controale de am fost obligat sa-mi închid mica afacere si să plec in Austria .Dumnezeu nu doarme,nu uită și….nu primește șpagă,dar lovește numai cînd trebuie.Nu doresc ,,frate”de credinta decat să treci prin ce am trecut eu,din cauza ta.

    • Pai domnul cicsa ai uitat citi bani ai cerut inprumutul de la iugan..si chiar lai amenințat cu moartea pentru nu avut sa faci afaceri la negru cu multinațională care era în spatele finanțări tale..sint si dovezi ale tranzacțiilor tale…de reclamat nu te a reclamat iugan tu ai facuto singur șantajind personal silvic și amenințând cu moartea frate cicsa..si nu mai spun de el udare de taxe la utilajele pe care le ai adus din Germania încasând la negru…asa ca frate cu tine e doar unu ca tine

    • Mafia lemnului. Putrezi-ar toți în propriul c…t ăștia de taie plămânul planetei doar ca să aibă ce băga la maț! Am zis!

  • Asa va trebuie sobolanilor si lovitiva cu capul in ureche neam prost ce santeti , pusi pe avutie si hrapareti ca si boierii de altadata , phui sobolanilor pusi pe imbogatire tip Dragnea .

  • Din aceasta dispută cei care sigur au de pierdut suntem noi cei mulți si batjocoriti.Cum? Simplu ,pentru ași recupera,,pierderile „și a putea platii mai departe spagile marele taietor de lemne va tăia ilegal mii de metri cubi,iar noi vom avea un mediu mai distrus,mai poluat. Ne spune Iugan junior că,,a pierdut 14-15 miliarde că nu a fost lăsat să cumpere la pretul minim doar 10% din cât a licitat in acest an.Faceti un calcul si veti vedea câte milioane de euro a câștigat în 20 de ani cât nimeni nu a îndrăznit sa-l deranjeze.Așa poti să pozezi in filantrop,să fi un Becali doi ,dar in realitate ai făcut zeci de milioane de euro distrugînd natura ,mituind in stânga si in dreapta fiind când PDL-ist,când PSD-ist.

    • Baștanul cu pricina căra bălegar cu căruța și în ziua de azi dacă….nu se dădea startul la distrus țara de către Iliescu și banda lui de escroci și criminali. Ultimul păduchios din BN avea câteva gatere în anii ’90 , acum avem ,,meleonari” cu certificate de onoare…Haida-de, porcimea!

  • Nu înțeleg Cum cineva poate sa scrie in numele meu .Va rog sa ștergeți mesajele scrise în numele meu
    .Coruptitia ieste generalizata oameni iau cumpărat pe toți cei care ar fi trebuit săi aresteze.

  • Asta cu „am pierdut 14-15 miliarde” e din manualul de Financial Analytics, Harvard 2016. Am râs cu lacrimi!
    Incredibil ce miliardari de carton a produs țara asta

  • aloooo,neposenilor dormiti in papuci? astia se bat pe padurile voastre,va dati seama cat sunt de valoroase?? si voi nici mr? Baga miliardele in Feldru ,in Nepos lasa sa miroase a rahat din santuri! In Nepos doar niste bolovani amestecati cu pamant pe drumurile forestiere.Slabanogilor!!!

  • Daca legea este calcata in picioare la o licitatie de sume mici ce sa vorbim de licitati de miliarde.Pentru gestul lui va fi sesizata DNA.Tara lui don Mitica ,vai de respectul si teama legi???????????
    ATENTIE ORGANE ABILITATE!!!!!!!!!!!!!

  • Asa si trebuie.. cum sa va intre in „mostenirea” lasata de domnul sef de ocol un alt intreprinzator . Bine ai facut Tavi . Cred ca prin asta ai vrut sa dai un avertisment si celorlalti smecheri care se tot invart pe la acest ocol . ATENTIE Valea Secii , Teodia si celalalt din Lesu pentru ca urmati voi. Domnilor organizatori ati ramas fara comisioane de sarbatori??

  • romani fustrati … in loc sa fiti bucurosi ca exista antreprenori si oameni care au reusit sa realizeze ceva bun pentru comunitate voi barfitii si va arati ura
    Sunt sigur ca daca „neuronul „vostru ar fi functionat si ati fi avut o afacere de succes nu ati mai fi scris comenturi rautacioase aici…
    neam de traista , imi este lehamite de gandirea asta comunista , de aceea nu prosperati !!!

  • Căline se stie cine ești..Un țepar notoriu…da mare postac de servici..nu faci nici doua cepe degerate ca tot e frig…cu parere de rau

  • Căline se stie cine ești..Un țepar notoriu…da mare postac de servici..nu faci nici doua cepe degerate ca tot e frig…cu parere de rau Călin..Dimex

  • Ma numesc Boldiș Dorin Il cunosc pe Tăvi Iugan din 1989 am fost colegi la silvic .E un om deosebit nu cred ca a dat in nimeni . E un om cu frica lui Dumnezeu . Care ie fara păcat sa dea primul cu piatra

  • Bravo mai !
    Va plangeti ca MIS GRUP a castigat majoritatea licitatiilor ? Pai cine naiba ati vrea sa castige ? Nea Ion cu doua roabe ? El sa faca drumuri si poduri si santuri si mai stiu eu ce ? Aveti logica careva ? Pun pariu ca aici, toate comentariile sunt ale celor care i-au obisnuit sa lase comision pe la toate licitatiile celor din institutii…..sunteti cei care ati inventat vorba FACEM SA FIE BINE !
    Niste frustrati ! Voi nu mai puteti trai de cand s-a intrat in legalitate cat de cat…..de ce oare ?
    Faceti VOI ma averi cum a facut MIS GRUP. Ce va opreste ?
    Am 27 de ani si chiar nu am nici o legatura cu nici un fel de societate din cele mentionate dar am vazut lurari facute de MIS GRUP (Asfaltarea podereiului, com. SANT) la care voi „jmecherii de cartier” nici nu ati visat vreodata cu firmele voastre de 3 lei si alea cu o gramada de probleme ! Nu am auzit niciodata ca dl. Iugan sa fie anchetat de coruptie sau mai stiu eu ce…..
    De asta in Romania strainii conduc pentru ca la noi daca cineva se ridica ii sar toti in cap !
    Rusine frustratilor !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.