Actualitate

Parcarea subterană din Eminescu, la stadiul de ”Doamne dă să găsim banii!”, adică 5,7 mil. euro

Primăria Bistriţa intenţionează să investească 5,7 milioane de euro într-o parcare subterană cu 243 de locuri în Piaţa Mihai Eminescu, însă nu are banii necesari pentru această lucrare. Proiectul, realizat de de firma Luca Way din Bucureşti, a fost dezbătut în 7 iunie, în sala de şedinţe a Consiliului Local, pentru obţinerea acordului de mediu. La discuţii au participat reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, ai CJ şi Primăriei Bistriţa, dar şi câţiva cetăţeni.

Ecologistul Marius Bălan a atras atenţia că, în prezent, în Piaţa Mihai Eminescu există 110 locuri de parcare, ceea ce înseamnă că se investesc 5,7 milioane de euro în crearea a încă 133 de locuri noi, ceae ce va bulversa viaţa a peste 2300 de bistriţeni pe durata construcţiei în condiţiile în care nu este o nevoie imperioasă de locuri de parcare în zonă decât dimineaţa când vin la serviciu angajaţii Poliţiei, ai SRI şi ai Policlinicii. După ora 16.00, a mai spus el, nu se văd mai mult de 10 maşini oprite în zona respectivă. Marius Bălan a atras atenţia că există peste 100 de arbori valoroşi în zonă care vor dispărea, lucru cu care peste 270 de locuitori din cartier nu sunt de acord. El a sugerat să se amenajeze mai degrabă parcări în locul fostelor puncte termice şi pe suprafeţe de teren pe care, în prezent, nu e construit nimic.

Primarul i-a răspuns că spaţiul respectiv nu figurează în documentele municipalităţii ca fiind unul verde, deci nu e nicio problemă dacă se desfiinţează temporar un spaţiu verde fiindcă nu se încalcă nicio lege.

„Va fi un şantier acolo care se va întinde pe o perioadă de 24 de luni în urma căruia va apărea un obiectiv urban european. Va fi şi parcare de reşedinţă. Cetăţenii care stau în zona respectivă, contra unui abonament, vor putea parca acolo. Probabil că nu va fi de 10 lei lunar, ci de 20 de lei/lună sau de 30 de lei/lună. Această variantă e mai bună pentru toţi cei care au maşini şi locuiesc în zona respectivă. Este adevărat că sunt 110 locuri de parcare, dar eu cred că zona respectivă merită să fie transformată în ceva corespunzător şi faptul că cetăţenii participă în număr redus la dezbateri publice poate să însemne că au încredere în primarul pe care l-au ales cu majoritate de voturi, astfel încât nu simt nevoia să vină şi să urmărească fiecare pas. Exact acelaşi lucru s-a spus şi când am început lucrările la parc. Situaţia din Eminescu e similară ca abordare. Doamne dă să găsim banii ca să putem rezolva problema aşa cum ne-am dori”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Timp Online l-a întrebat pe reprezentantul firmei de proiectare, Luca Mihai, cât costă în final parcarea. „5,7 milioane de euro valoarea construcţiei plus montaj fără TVA, acesta este preţul estimat. Avem în execuţie o parcare subterană la Slobozia. În momentul acesta sunt depăşite termenele de execuţie fiindcă a intrat constructorul în insolvenţă. Există şi astfel de riscuri, asta e economia românească. Nu ai ce face. Totuşi, aş pune în balanţă şi alte experienţe pozitive cu parcări care s-au executat în timp record, dar este adevărat că pentru beneficiari privaţi. S-ar putea să fiu un criteriu. Poate fi o problemă fluxul financiar pentru constructorul respectiv, dar în acelaşi timp un privat nu se supune achiziţiilor publice şi îşi poate alege constructorul. Acesta este handicapul pe care, să zicem, îl autorităţile publice în general. Fiind criteriul preţului cel mai scăzut e o poartă deschisă şi pentru constructori mai puţin pregătiţi”, a spus Luca Mihai.

Întrebat de unde se vor lua banii, primarul a spus că nu sunt acum fonduri europene pentru astfel de proiecte, dar că se vor căuta altele. „La început, am identificat fonduri europene, dar, între timp, s-au modificat lucrurile şi nu putem să aşteptăm. Cânda vem nevoie de un obiectiv, îl facem. Vom găsi soluţia de finanţare în momentul respectiv. S-ar putea să se modifice din nou ghidul solicitantului”, a adăugat primarul.

În Piața Mihai Eminescu se doreşte amenajarea unei parcări subterane cu o suprafață interioară de 7.700 mp, pe un singur nivel, cu o capacitate de 243 de locuri de parcare (208 pentru autoturisme, 8 pentru microbuze, 27 pentru motociclete) și cu acces auto din str. Mihai Eminescu (în apropierea intersecțiilor cu Bd. Gării și Bd. Republicii), dar şi a unor pasaje pietonale subterane: unul care subtraversează strada Gării (26 m) și unul care subtraversează Bulevardul Republicii (34 m).

Tot prin proiect va mai fi un acces pietonal la suprafață, respectiv amenajare exterioară cu spații verzi și spații pietonale, pe zone tematice centrate în jurul unei statui iluminate a poetului Mihai Eminescu, care se va realiza în urma unui concurs de soluții (Spațiul ”Luceafărul”). Poezii cunoscute ale acestuia vor putea fi citite pe panouri din lemn pirogravat. Va fi și un spațiu intitulat ”Cu mâine zilele-ți adaogi”, dedicat unor activități precum târguri, manifestări culturale, teatru, etc.

În spațiul ”Glossă” vor fi pergole și 6 mese pentru jocuri, cu băncuțe, în spațiul ”Crăiasa din povești” va fi un foișor pentru manifestări culturale, în spațiul ”Și era ploaie cu senin” – 25 de jeturi de apă, în spațiul ”Copii eram noi amândoi” – loc de joacă, tobogane, leagăne, groapă cu nisip, în spațiul ”Floare albastră” – loc de relaxare, cu bănci și flori. Vor exista şi două puncte de informare, două ascensoare hidraulice parcare, două ascensoare hidraulice subtraversări, copertine acces pietonal, pătrate și în formă de L, spații verzi pe 6.793 mp din totalul de 9.274 mp, sistem de supraveghere video, sistem audio (sistem de difuzoare în spațiul verde), sistem de irigații, 50 de bănci și 50 de coșuri de gunoi, spațiu pentru oprirea autocarelor, 12 stâlpi de iluminat arhitectural.

28 comentarii

    • Păcat ca nu ai fost acolo Raul sa asculți prostiile debitate de omul fără autorizație de construcție la casă! Sincer mă întreb Cum de cei din partidul din care face parte un le este rușine sa aibă asemenea coleg?

    • Care partid? Au preluat partidul cu doi consilieri aleşi în tot județul (la Şanț) şi au reuşit să-i înjumătățească:))
      Bălănel şi Miaunel Țetcu ar trebui să fie dați afară şi de acolo, sau să plece cu cei 4+00 să preia filiala PNL, că tot e debandadă pe acolo.

    • In aceasta campanie electorala la Bistrita nu a fost nimic nou. Toti candidate sau cantonat in vechile si arhicunoscutele dezbateri despre : Wonderland, Piata Decebal, Parcare in Eminescu si Centrul , Intermodal de Transport Public si extinderea Pietonalului.
      Eu nu vreau sa ma refer la aceste discuti. Pe mine ma intereseaza ce au solicitat locuitori Bistritei. Mai jos am facut o lista cu doleantele lor si peste patru ani o sa am grija sa verific cate din aceste solicitari au fost realizate.
      Locuitori doresc in mod firesc (ca si in alti ani): asfatarea strazilor, apa si canal, iluminat public si parcari.
      Insa in aceasta campanie au fost solicitate de locuitorii orasului si alte lucruri mai punctuale:
      -Pista de Biciclete Zi de Zi (pe strazile Drumul Cetatii, Calea Clujului si Lucian Blaga).
      – Sensuri giratori la itersectile strazi Drumul Cetati cu Drumul Dumitrei Vechi respectiv cu Drumul Tarpiului.
      -Trecere de pietoni pe Drumul Cetatii in dreptul terenurilor de tenis
      -Program verde de sprijinerea amplasari de panouri solare la case
      -Pasarela peste calea ferata zona pasaj gara
      -Denumiri pentru noile cartiere ale orasului
      -Semafor la trecerea de pietoni de la Kaufland de pe strada Independentei
      -Mini zoo cu animale domestice
      -Intabularea terenurilor din Viisoara
      -Sistem de supraveghere video pe Drumul Cetatii
      -Unirea strazilor Colibitei cu Artarilor
      -Realizarea Variantei Ocolitoare Sud
      -Tren de rugby, sala pentru volei, sala gimnastica.
      -Trecere pietonala peste calea ferata in dreptul strazi Florilor
      -Rezolvarea problemei tantarilor din oras
      -Trupa de teatru.

      Aceasta lista nu este completa fiindca nu cred ca am reusit sa baleiez tot spatiu online.

    • Buna lista cu doleante. Sugestia de gradina zoo este super, chiar si animale salbatice pot fi adaugate, poate sunt persoane care tin animale salbatice in captivitate si le pot dona. Aceasta s-ar putea amenaja undeva langa Wonderland(care ar fi mai „ok” cu o denumire romaneasca), poate chiar in loc la partia de schii… Iar despre gimnastica, da am auzit ca gimnastele de la ritmica se tot muta in diferite locati in functie de ce gasesc liber dupa celelalte sporturi gen fotbal, handbal…si trebuie sa-si mute si ceva covor? si ca au nevoie de un spatiu la o anumita inaltime pt minge, si celelalte obiecte cu care lucreaza si nu prea au la dispozitie un astfel de spatiu…nasol sa faci in asa conditii performanta!

  • In orasul asta mic sint o multime de masini si oameni foarte comozi. Pentru multa lume mersul pe jos sau cu bicicleta e o josnicie. Cunosc familii in care fiecare membru are cite o masina. Primaria ar face bine sa se gandeasca la un proiect de educare a populatiei pentu mersul cu bicicleta si pe jos. Eu am renuntat la masina de sase ani si ma simt extraordinar mergand pe jos.

  • Este un proiect de anvergură , care nu trebuie să se împiedice de 10 copaci . Vor fi plantați altii . Iar 133 de locuri de parcare nu sunt putine . Spor la treaba echipei PSD !

  • vad in mijloc o arteziana.
    ne poate spune tovarasul primar ce kkt va planta de data asta in mijlocul acelei arteziene?

  • Domnul primar induce in eroare populatia orasului cand spune ca spera ca se va finanta acest obiectiv din bani europeni, deoarece acest lucru nu este posibil. Iar bugetul orasului poate ar putea gasi intrebuintari mai bune si mai urgente decat suplimentarea unor locuri de parcare.

  • sa faceti ceva sa nu se inunde cand ploua
    am auzit ca molecula de apa poate intra in parcare dezintegrandu-se la nivelul solului si cand ajunge in parcare se refac legaturile moleculare si se transforma din nou in H2O si o inunda!!!

  • Ce tot trancaniti acolo de casa lui D-nul Balan. Omul are toate actele beton, si mi-a spus ca a fost invitat demult sa-si primeasca autorizatia. Am aflat de la el ca da in judecata primaria, si va cere daune mari pentru nerespectarea si incalcarea flagranta a proprietatii si a CF-ului lui. Sunteti fraieri, comentacilor ca veti da si voi niste bani daca acest proces va fi castigat de Balan. De fapt dansul a mai castigat unul recent cu Politia, si va primi aproape 1 MLD. lei. Omul are dreptate ca se burzuleste la o administratie care i-a facut numai rau .Am vazut atent toate actele de proprietate unde primaria i-a luat , furat teren din curte, si s-a inscris si fraudulos in CF-ul lui.De fiecare data va legati de el fara sa cunoasteti nimic pe acest subiect.

    • a fost invitat sa-si ridice autorizatia?? De catre cine? De candidatul Titieni sau candidatul Dolha probabil doar ca in momentul in care a mers acolo a sunat ceasul si a trebuit sa se trezeasca! Nu are autorizatie pentru ca nu este cu actele in regula stimate domn vecin! Altfel nimeni nu isi permitea sa nu-i elibereze autorizatia de constructie! Cate case s-au construit in Bistrita in acesti opt ani de mandat a lui Cretu si cati nu au primit autorizatia de constructie? Va spun eu doar cei care nu au actele in regula! Ar merita d-l Balan sa i se demoleze casa asa cum se procedeaza intr-un stat european si in care nu respecti legea!

  • ‘Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul’ – spune un vechi proverb. Despre prezența scăzută la dezbatera publică, legata de parcarea subterana din piata Eminescu, Ovidiu Crețu spune IRONIC: “Eu cred că cetățenii au încredere în primarul lor, pe care l-au legitimat în majoritate în urma alegerilor locale!” Halal legitimare cu o asemenea prezenta la VOT. La dezbaterea publică de la sediul Primăriei Bistrița au fost prezenți reprezentanți ai instituției, ai Consiliului Județean, ai Agenției pentru Protecția Mediului, jurnaliști, consilieri locali, ecologiști și două femei care locuiesc în Parcul Mihai Eminescu.

  • Soarta parcarii subterane din M.Eminescu ….este un vis de vara al edilului….ca si centura prin Codrisor…
    Ce pacat ca vara este scurta… si vine sezonul rece !
    Calcul excavari : 7700mp x 12m= 92400 mc de pamant excavat , care trebuie transportat in alta parte ! ; Daca o masina de tonaj poate care 8 mc de pamant cel mult atunci pentru transportul din P-ta M.Eminescu sunt necesare 11550 de curse !
    Sa va inchipuiti ce va fi in centru ….. iar panza de apa freatica este in jur de 3-4m adancime !

    • Doi olteni sapau o groapa
      Rumpa-pampa rumpa-pa
      Si stateau cu curu-n apa…
      Rumpa-pampa rumpa-pa

      Unul puse o-ntrebare
      Rumpa-pampa rumpa-pa
      Ce facem cu pamantul care
      Se-aduna gramada mare
      Rumpa-pampa rumpa-pa

      Mai oltene nu fi prost
      Rumpa-pampa rumpa-pa
      Sapam o groapa colea
      Si-aruncam pamantu-n ea
      Rumpa-pampa rumpa-pa

    • De ce trebuie sa cobori cota cu 12m? Numai daca e parcare pe doua nivele, alfel ajung 6,0m si asa cantitatea deja a ajuns jumate.

  • O alta abureala care necesita studii peste studii de fezabilitate si pana s-or găsi fonduri dau pariu ca-s expirate si trebuie altele!mare praf in ochi pentru toti care înghit gogosi cu nesat…

  • Da d-le, daca vine sezonul rece , care poate aduce zapada pe partia de schi ….Cretu este fericit !
    Totusi scorbura pentru harciogi sau veverite planuita in M.Eminescu este PRIORITATEA nr. 1 al cetatenilor bistriteni ?

  • O fi avand probleme dar trebuie facut ceva in privinta lui pentru ca nu este normal ca sa blocheze atatea proiecte foarte importante pentru oras si pentru cetateni doar ca are el ceva cu Cretu! Problemele lui personale nu trebuie sa afecteze astfel de proiecte. Ieri a venit cu urari de bine si realizarea tuturor proiectelor pentru noul mandat a lui Cretu (penibil din toate punctele de vedere) ca la facut si pe Cretu sa rada si sa-i spuna ca isi da seama de sinceritatea lui dupa care a inceput sa inventarieze cati copaci ce soi se vor taia in conditiile in care s-a spus clar ca acesti copaci vor fi replantati in alta parte. Dupa care a venit cu lista de semnaturi de la 240 de locatari din zona (asta in conditiile in care orasul numara 80000 de locuitori) cu studii facute de el personal asupra nivelului panzei freatice, de poluare fonica si de cat praf o sa se faca din cauza acestui santier. Cu un discurs asemanator a venit si cand a fost dezbaterea legata de parcul municipal ca se taie copaci ca iarba si papadiile care vor fi afectate si a mai si blocat proiectul de amenjare prin instanta! O fi vrand el sa para simpatic dar deja a trecut in zona penibilului si cel putin pe mine ma dezgusta si ma revolta in acelasi timp.

  • La parcarea de pe str,. Lupeni se poate ajunge fara nici un fel de probleme! Ceea ce nu fac bistritenii este sa ocupe acea parcare care este tot timpul goala in conditiile in care nici nu se plateste si asta in conditiile in care strazile Dornei, Gh. Sincai si cele din piata centrala sunt foarte aglomerate.

    • Este recomandat cat mai putin beton la vedere si cat mai mult spatiu verde si copaci. Poate chiar sub forma unei mici coline sa fie acel spatiu verde pt ca la mijloc sa fie suficient pamant pt copaci…Aici inginerii urbanisti si proiectantii trebuie sa vina cu idei. Este un spatiu destul de mare daca se gandeau de la inceput cu acest proiect, pt ca este spatiu gol in fata la Trezorerie, la Policlinica, si Piata M. Eminescu. Pt ca eu ma gandesc ca nu este o lucrare care se face pt 10 ani sau 20…Uitandu-ne la alte state cum isi „invelesc” betoanele in spatii verzi si copaci, ma gandesc de ce noi nu putem sa scapam de masinile de pe marginea strazilor, din „parcarile ecologice”,din parcarile traditionale si sa transformam acel spatiu in spatiu verde, locuri de joaca pt copii, in piste pt biciclete. Trebuie sa aerisim orasul nu sa-l ingramadim, unde gasim un spatiu mic, tup si aprobare si apare un bloc. Si centura trebuie sa ocoleasc orasul nu sa treaca prin el, avem nevoie de liniste in oras , nu de agitatie si masini de mare tonaj….Asa ma gandesc eu la orasul in care traiesc! Printre altele….

  • Cei doi candidati la primaria Bistrita care au avut in capania electorala propunerea de extindere a strazilor de pe fosta centura au strans un numar minuscul de votanti: Petru Sigartău – 840 voturi si Liviu Rusu – 389. Extinderea strazilor de pe fosta centura nu este deloc agreata de cetateni Bistritei. Recomand ca la urmatoarele alegeri cine doreste sa rateze cu brio sa propuna din nou aceasta extindere.

  • Ovidiule ; 10. 000 cat ine si inca 10.000 de primari ca si cel actual, nu reusesc sa-mi demoleze casa. Stai cuminte ca totul este beton, si in acte. Este doar o chestiune de timp, prin care trebuie sa trec, pentu ca traiesc intr-o tara mafiota si cu invidiosi si rautaciosi ajunsi intr-o faza patologica extrem de grava. Dormi linistit si vezi -ti de ale tale, lasa capra vecinului ca nu moare cand doresti tu. Iti deplang comportamentul de neom.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui vizionar Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS