Parfumul de epocă a cuprins Bistrița, unul dintre cele șapte burguri săsești din Transilvania, unde astăzi au început Zilele Medievale în cadrul Târgului Mare al orașului. Până mâine inclusiv, bistrițenii, dar și turiștii își pot petrece timpul alături de cavaleri și domnițe, la ateliere de creație și la concerte. De asemenea, nici amintirile frumoase cu care veți rămâne după acest festival nu vor fi puține.
Piața din jurul Bisericii Evanghelice, cel mai important monument istoric din oraș, este locul în care Străjerii Cetății și-au instalat tabăra. Sunt circa 20 și arată oricui vrea să știe ce arme se folosească la vremea respectivă, cum erau îmbrăcați cavalerii, ce fel de coifuri și săbii foloseau ca să apere cetatea de dușmani. Cine dorește poate trage aici cu arcul.
De la serbări nu lipsesc nici cochetele domnițe, îmbrăcate cu rochii lungi și gata în orice moment să vă zâmbească, dar nici meșterii populari care au venit cu podoabe și obiecte de artizanat.
În afară de meșterii locali pe care îi cunoaștem deja, la Serbările Bistriței Medievale 2019 a venit și Laurian Oltean, sticlar din Mediaș care a stilizat sticle de vin aruncate la gunoi și le-a dat tot felul de forme.
Peter Moynahan, de la Asociația Bistrița Medievală, ne-a spus că în afară de târgul medieval, ateliere interactive de dans, instructaj militar și tir cu arcul, vom mai putea asculta balade medievale irlandeze, vom vedea teatru medieval și turnirul Bistriței. Tot el a spus că nu ar trebui ratat nici concertul extraordinar al trupelor The Moon and the Nightspirit (Ungaria) și Irdorath (Belarus), care cântă neo-medieval rock.
Iată programul festivalului:
Sâmbătă, 31 august
Scena mică
08.00 – 10.00 Instalare tabără Străjerii Cetății Bistrița
10.00 Târgul medieval. Prezentare meșteri. Ateliere interactive de dans, instructaj militar și tir cu arcul
11.30 Balade medievale irlandeze cu Pat O’Mahoney și Peter Moynahan
12.00 Sesiune interactivă cu Păpușile medievale uriașe ale Bistriței
12.00 Probe de sunet scena mare
15.00 Coregrafii și atelier de dans medieval cu trupa Nosa și Domnița Alia
15.30 Balade medievale irlandeze cu Pat O’Mahoney și Peter Moynahan
16.00 Străjerii Cetății Bistrița – prezentare de arme și lupte demonstrative
17.00 Teatru medieval cu Truverii
17.30 Balade medievale irlandeze cu Pat O’Mahoney si Peter Moynahan
18.00 Dansuri medievale cu trupa Nosa
18.15 Teatru medieval cu Truverii
18.45 Străjerii Cetății Bistrița – Prima etapă a turnirului Bistriței – Lupte HMB
Scena mare
19.45 Dansuri medievale cu trupa Nosa
20.00 Recital extraordinar The Moon and the Nightspirit (Ungaria)
21.00 Sirius – Spectacol de animație cu foc
21.30 Recital extraordinar Irdorath (Belarus) – neo-medieval rock
Duminică, 1 septembrie
Scena mică
10.00 Trezirea la viață a taberei Străjerilor – Instructaj militar, tir cu arcul. Târgul medieval. Prezentare meșteri.
10.30 Sesiune interactivă cu Păpușile medievale uriașe ale Bistriței
11.00 Teatrul de păpuși “Alexandru Misiuga” cu spectacolul ”Vârtelnița fermecată”
11.45 Sesiune interactivă cu Păpușile medievale uriașe ale Bistriței
12.00 Mini concert Truverii – muzică medievală și renascentistă
15.00 Dansuri medievale cu trupa Nosa
15.30 Mini concert Truverii – muzică medievală și renascentistă
16.00 A doua etapă a turnirului Bistriței și festivitatea de premiere – Lupte HMB
17.00 Dansuri medievale cu trupa Nosa
17.15 Miniconcert Irdorath (Belarus) – acustic
18.00 Încheierea programului medieval.
Adaugă comentariu