Actualitate Social

Părintele Nicolae Feier nu are de gând să candideze pentru nicio demnitate publică

Urmare a faptului că numele domniei sale a fost pomenit într-un context politic (la PNL), părintele Nicolae Feier a transmis presei următorul comunicat pe care îl redăm integral.

Comunicat de presă (Drept la replică)

În decursul timpului mi s-au făcut diverse propuneri pentru diferite demnități din sfera politicului pe care le-am refuzat cu eleganță, fără să supăr pe nimeni, dorind să rămân preot slujitor al tuturor indiferent de opțiunile politice. În același timp, am refuzat și propunerea de a candida pentru postul de primar al Municipiului Bistrița, invocând opoziția arhicunoscută a mitropolitului Bartolomeu.

Nu am de gând să candidez în viitor nici pe listele unui partid, nici independent, socotind că preoția este incompatibilă cu aceste demnități. Mai mult, nu am nicio opțiune politică personală de niciun fel, așa cum greșit se dă de înțeles.

În decursul celor 12 ani de când lucrez în media bistrițeană, în cele peste 600 de ore emise de către AS TV, nu cred că găsește cineva vreo referire la activități politice, ci am slujit cum am știut mai bine, cu mijloace specifice preoțești Biserica și Neamul Românesc.

Cât despre faptul că aș fi solicitat aprobarea mitropolitului Bartolomeu pentru a intra în viața politică, amintesc că, în momentul în care, în iarnă, mi s-a făcut propunerea, marele mitropolit era pe patul de moarte și „discuția tensionată” relatată ca de la fața locului în presă nu a avut cum să aibă loc, deși unora poate că le-ar fi plăcut să mă vadă dat afară din birou și amenințat de către ierarhul meu.

Relația mea cu marele mitropolit a fost una specială, așa cum reiese din „Omagiul” adresat de către acesta academicianului Mircea Păcurariu, profesorul meu de Istorie a Bisericii, împreună cu care m-a îndrumat în munca pentru canonizarea sfinților bistrițeni.

Așa că voi solicita autorităților bisericești aprobarea ca în „Panteonul Bistriței”, alături de ceilalți mari ierarhi bistrițeni, să așezăm și numele marelui ierarh, mitropolitul academician Bartolomeu Anania, care a făcut pentru județul nostru ce nu a reușit să facă nici primul patriarh român, Miron Cristea, a cărui mamă era din Galații Bistriței: două canonizări consecutive, înscriind numele a cinci sate și a cinci sfinți din județul nostru în Calendarul Bisericii Ortodoxe, pentru totdeauna.

Cât despre politică și candidaturi, să le lăsăm în seama politicienilor, deși mă doare turnura nefericită pe care a luat-o o simplă propunere pentru o demnitate publică, refuzată poate nu suficient de ferm, din decență. Iertăm toate pentru Inviere și să zicem „Hristos a Înviat!”.

 Preot Nicolae Feier – Bistrița

 

Etichete

3 comentarii

  • felicitari parinte feier!ati fost si ramaneti un om si un preot deosebit ,un model de viata si slujire crestina!multa sanatate si sa aveti parte in viata de bucurii sfinte!

  • Teribila replica data informatorilor din presa.
    Doar ca, din nefericire, ( tot ) se vor gasi unii sa-i atraga atentia unde se pune virgula.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.