Politică

”Părinţii din Bistriţa-Năsăud pot considera că statul le discriminează copiii”

”La trei luni de la începerea anului şcolar, copilașii nu își primesc cornul, laptele și fructul, așa cum este normal sau așa cum se întâmplă în majoritatea zonelor din țară, iar acest lucru l-am aflat după mai multe discuții pe care le-am avut cu cadrele didactice din județ. Părinţii din județul Bistriţa-Năsăud care văd că în alte județe elevii primesc lapte, corn și măr pot considera pe bune dreptate că statul le discriminează copiii, iar pentru mulți copilași din toată țara această masă era probabil cea mai importantă din acea zi”, spune deputatul Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud.

El a spus în Parlament că programul pentru elevi prin care aceștia trebuie să primească lapte, corn, fruct nu funcționează în Bistrița-Năsăud: ”Atrag atenția ministerelor că trebuie să lucreze împreună cu administrațiile locale și să se asigure că programul funcționează”.

3 comentarii

  • O observaţie a domnului preşedinte al PMP, care ar fi trebuit adus la cunoştinţa reprezentantului guvernului în judeţul nostru, respectiv a prefectului, care trebuie să transpună în viaţa de toate zilele, în aplicare „pe bună dreptate” şi nu „pe bune dreptate” cum apare scris în citatul prezentat în articol, politica acestui guvern.

  • Am înțeles de la #REZIST și de la propaganda STATULUI PARALEL că tot ce e moca de la stat se numesc AJUTOARE SOCIALE. Prin urmare noi cei de dreapta, cei inteligenți, ființele superioare REFUZĂM CORNUL ȘI LAPTELE !!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ##### mult Hashtag #####Pentru nimic#### Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS