Actualitate

Parlamentarii judeţului, hotărâţi să treacă peste animozităţi doctrinare ca să-i ajute pe fermieri

Cinci dintre cei şapte parlamentari ai judeţului au fost prezenţi, vineri, în sala mare a Palatului Administrativ unde s-a dezbătut problema valorificării laptelui autohton la iniţiativa Instituţiei Prefectului şi a Radio Someş. Aleşii au fost de acord să-şi dea mâna şi să sprijine orice iniţiativă legislativă care ar putea veni în sprijinul micului producător care acum încasează 0.8 lei pe litrul de lapte.

Instituţia Prefectului în colaborare cu Radio Someş au iniţiat dezbaterea „valorificarea laptelui autohton” pentru a pune în faţă producătorii nemulţumiţi de preţul primit pe litrul de lapte de la procesatori, instituţiile statului, procesatorii înşişi, dar şi parlamentarii care ar putea, prin legi mai bune, să vină în sprijinul micilor producători care nu reuşesc să primească mai mult de 0,80 lei pe litrul de lapte preluat de procesatori decât dacă au cooperative, iar acestea negociază în numele lor.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ioan Bogolin, a dat câteva explicaţii legate de ce înseamnă calitatea laptelui, el spunând că doar 2% din el este neconform ceea ce conduce la ideea că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte calitatea laptelui ca şi materie primă dacă la sfârşitul anului nu va mai fi o perioadă de derogare.  „În ce priveşte calitatea laptelui, sunt doi parametri esenţiali pe care autorităţile trebuie să le verifice, iar producătorii să demonstreze că îi respectă. E vorba de numărul total de germeni – un indicator de igienă – şi numărul total de celule somatice care demonstrează că, dacă este în limitele legii, animalele de la care s-a obţinut laptele respectiv sunt sănătoase. Dacă cei doi parametri sunt în limitele cerute de regulament, avem certitudinea că igiena şi sănătatea animalelor sunt corespunzătoare astfel încât laptele să fie un aliment sigur pentru toţi consumatorii ca şi produsele din lapte”, a spus Ioan Bogolin.

Daniel Frăsincari de la Camera Agricolă a spus că mulţi fermieri au făcut investiţii, dar există producători care au una-două vaci şi care sunt „foarte vulnerabili” în relaţia cu procesatorii. „Avem nevoie de agricultura românească pentru a fi factor de dezvoltare economică pentru ca dezvoltarea rurală să fie durabilă şi nu doar una formală. Mă bucur că doar 2% din lapte e neconform, dar sunt curios să aflu dacă acei oameni care produc lapte de la una-două, cinci vaci intră în acest procent”, a spus el.

Prefectul Ioan Ţintean le-a dat apoi cuvântul parlamentarilor bistriţeni. Deputatul PNL Stelian Dolha a salutat ideea unei astfel de dezbateri şi a amintit că a iniţiat caravana de informare pentru agricultori în judeţ care continuă şi în acest sfârşit de săptămână.

„Mult prea des micii producători au auzit expresia: ori ne vinzi cu preţul acesta, ori rămâi cu el. Şi nu doar ei, ci şi cei mijlocii, dar eu vin să vă spun că, în Camera Deputaţilor, e în dezbatere legea laptelui care vine ca un scut de protecţie pentru aceşti mici producători. Dintre cei mici, niciunul nu reuşeşte să negocieze un preţ corect pentru lapte. Această lege vine şi spune pentru prima dată că vânzarea de lapte crud în România trebuie să fie obiectul unui contract scris între producători sau asociaţiile de producători şi primul cumpărător. Până acum, fiecare vindea separat cu 0,7 sau 0,8 lei. E prea puţini, e un preţ jenant, dar asta se întâmplă când negociezi totul separat şi se recurgea la un anumit şantaj. Venea procesatorul la primul fermier, negocia un preţ şi apoi se ducea la restul şi-i şantaja cu preţul acela. Ce să afcă? Îl dădea fiindcă altfel rămânea cu el acasă. Această lege ne spune clar că trebuie să ia fiinţă, iar preţul laptelui trebuie să fie negociat colectiv şi nu individual. Nu mai poate orice procesator să meargă individual, ci la asociaţie. Nici nu putem altfel fiindcă din 2015 dispar cotele de lapte. Dacă până atunci nu avem aceste asociaţii, o să avem o mare problemă din cauza preţului. Înainte de 2015, avem 1 ianuarie 2014, iar acolo vorbim de laptele conform. Nu spun că toţi producătorii cu una-două, trei vaci trebuie să-şi cumpere mulgători, dar sunt condiţii de igienă care trebuie respectate, inclusiv imediata răcirea  laptelui în tancuri de răcire. Partea bună e că se va încheia un contract scris pe minim 6 luni de zile, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, are unde vinde laptele şi are o siguranţă financiară pentru această perioadă. În plus, această lege încurajează creşterea de bovine în România. (…) E un îndemn pe care pe care ar trebui să-l facem pe reţele de socializare: tinerii să facă facultăţi de agronomie, să ia 70.000 de euro, faceţi o fermă şi praticaţi agricultura, formula de succes în România”, a spus deputatul Stelian Dolha.

Senatorul Dorin Dobra a spus, la rândul lui, că e dispus să susţină orice iniţiativă prin care lucrurile să se îmbunătăţească în agricultură. „Eu vreau să fac tot ce e posibil şi ţine de mine pentru ca viaţa celor de la talpa ţării să fie mai bună. (…) Avem o problemă foarte mare când de la talpa ţării iei lapte cu 0,7-0,8 lei, iar în lanţurile de magazine iei o roată de caşcaval, pe cea mai mică, cu 10-11 lei. Presiunea e divergentă. Cei care vând lapte vor bani mai mulţi, cei care cumpără produse vor produse mai ieftine. Aici e problema noastră. (…) Avem o situaţie aberantă, dar sunt convins că împreună o putem rezolva”, a spus senatorul.

Deputatul PDL Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a spus că problema preţului laptelui nu poate fi rezolvată de instituţiile statului. „Dacă putea fi rezolvată problema, azi nu eram aici. Putem noi stabili preţul laptelui? Putem decide măsuri, să creăm facilităţi pentru procesatori ca să puteţi să vă permiteţi să valorificaţi produsele altfel şi să cumpăraţi cu mai mulţi bani laptele? Putem lua decizii prin care să asigurăm condiţii producătorului să producă laptele conform? Nu putem, iertaţi-mă. Ce putem face? Aici sunt două tabere aproape duşmănoase: producătorul pe de-o parte şi procesatorul pe de altă parte. Eu cred că le putem face să înţeleagă că nu există unul fără celălalt şi că nu sunt duşmani într-un lanţ economic, ci trebuie să colaboreze ca să facă venituri, să nu lucreze în pierdere. Dacă am puteam, am elimina impozitul pe a treia vacă pentru ca să poată ţine patru – zece vaci pentru că 90% dintre producătorii din România sunt cei care au două-trei vaci. Noi trebuie să ne adresăm lor. iată câteva chestiuni pe care noi nu putem să le rezolvăm. Problema nu e numai la Bistriţa. E naţională . Nu putem găsi o soluţie doar pentru judeţ, dar, dacă o identificăm trebuie să rezolve problema generală. (…) Putem împreună, dacă se găseşte o soluţie care ţine de legislativ, pe care noi parlamentarii judeţului, indiferent de apartenenţă politică să o iniţiem şi să o susţine, dacă sunt probleme care ţin de Executiv, să fie transmise acestuia. (…) E o premieră că ne întâlnim cu toţii şi încercăm să găsim o soluţie şi cred că asemenea întâlniri sunt benefice, dar aici au un rol important şi specialiştii care să meargă în teritoriu şi să le explice producătorilor şi procesatorilor ce urmează să se întâmple în România şi ce trebuie să facă ei pentru a face faţă noilor condiţii din 2014”, a spus Ioan Oltean.

De aceeaşi părere au fost şi deputatul PSD Daniel Suciu, senatorul Cristian Florian, dar şi senatorul Ioan Deneş. Cu toţii au ascultat opiniile celor implicaţi şia u promis că vor face ce ţine de ei pentru ca să ajute cât mai mult fermierii, dar şi procesatorii din judeţ care încearcă să ţină pe linia de plutire afaceri.

La dezbatere au participat şi subprefectul Ovidiu Frenţ, cei doi vicepreşedinţi ai CJ, Dorin Popescu şi Alexandru Pugna, dar şi toţi şefii de instituţii descentralizate care se ocupă de agricultură.

Dezbaterea s-a încheiat cu semnarea unui protocol prin care părţile s-au angajat să continue dialogul în toate localităţile unde sunt crescători de animale şi să discute un preţ corect al laptelui.

Cristiana Sabău

lapte 2 lapte 3 lapte 4 lapte 5 lapte 6 lapte 7 lapte 8 lapte 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.