Politică

Deputaţii PNL Ioan Oltean şi Stelian Dolha au rămas fără funcţii de conducere în Parlament

Copreşedinţii PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean şi Stelian Dolha, şi-au pierdut funcţiile deţinute la nivelul Camerei Deputaţilor. Oltean nu mai e vicepreşedinte şi nici Dolha vicelider de grup. În noul PNL, sunt simpli parlamentari, la fel ca şi senatorul Cristian Florian. În schimb, Dorin Dobra va fi vicelider PNL în Senat.

Membrii noului PNL, începând cu sesiunea parlamentară de primăvară, au un singur grup atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Presa centrală anunţă cum şi-au împărţit funcţiile reprezentanţii noului PNL în conducerea Parlamentului.

Vicepreşedinte al Biroului permanent al Senatului va fi Teodor Atanasiu. Secretari vor fi Mario Oprea şi Alexandru Pereş (ex-PDL), iar chestor a fost desemnat Cristian Bodea. Liderul grupului PNL din Senat va fi Ion Popa, iar vicelideri Tudor Barbu, Dorin Dobra, Octavian Motoc şi Emil Paşcan (ex-PDL). Cristian Florian, vicelider în sesiunea trecută, e simplu senator.

La Camera Deputaţilor, vicepreşedinte este Dan Ştefan Motreanu (PNL), chestor Ioan Bălan (ex-PDL), secretar Cristian Buican (PNL). Lider de grup este Ludovic Orban (PNL), iar vicelideri – Victor Paul Dobre (PNL), Mugur Cozmanciuc (PNL), Eugen Nicolăescu (PNL), Mircea Dolha (PNL), Raluca Ispir (PNL), Ionuţ Stroe (PNL), Răzvan Mironescu (PNL), Andreea Paul (ex-PDL), Claudia Boghicevici (ex-PDL), Mircea Toader (ex-PDL). Secretari au fost desemnaţi Florica Cherecheş (PNL) şi Dan-Cristian Popescu (ex-PDL). Purtător de cuvânt este Cristina Pocora (PNL).

Deputaţii şi-au ales luni noua conducere, PSD deţinând trei posturi de vicepreşedinte la Camera Deputaţilor, faţă de două în precedenta sesiune, posturi care au revenit lui Florin Iordache, Petru Vlase, Rodica Nassar, pe cel de-al patrulea post rămânând în continuare liberalul Dan Motreanu. Ioan Oltean nu mai este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ioan Oltean a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor încă din 2008. În decembrie 2012, Stelian Dolha a fost ales vicelider al grupului PNL din Camera Deputaţilor, în februarie 2014 Cristian Florian a fost numit vicelider al grupului PDL din Senat, iar în septembrie 2014 Dorin Dobra a fost desemnat secretar al grupului PNL din Senat.

10 comentarii

  • Amandoi sunt vicepresedinti PNL la nivel national. Functiile astea le bat pe cele parlamentare.Nu le pot avea pe toate banuiesc. Mai lasa si pe altii, ca-s multi acum

    • Ce de fraieri pe aici, mai ales PDL-istul asta vopsit. Functia lui Oltean era oarecum valoroasa, ca era membru in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, Dar era mai mult pentru el, ca avea angajati multi in subordine directa plus alte avantaje, gen birouri spatioase, protocol, etc.In general vorbind cand esti in opozitie nu poti influenta mare lucru, functia era decorativa, deci pt toata lumea, inclusiv judet era fara valoare.Cea de vicelider a lui Dolha era mult mai putin importanta. Acolo conteaza cine e liderul de grup. Si acum functiile s-au injumatatit ca s-au facut din doua grupuri unul singur. Cum spunea cineva pe aici conteaza mult mai mult functiile nationale pe care cei doi le au in partid, unde se decid lucrurile

  • Inseamna ca o sa aiba mai mult timp pentru judet. Ceea ce e foarte bine dat fiind faptul ca sunt inca atatea lucruri de facut pe plaiurile noastre.

  • Interesele județului nu pot fi urmărite în mod exclusiv de un parlamentar, numai dacă acceptăm titulatura de baron local. Legile se fac, de regulă, cu un caracter general. Anvergura unui parlamentar nu poate fi măsurată prin aceleași mijloace cu care evaluăm aleși locali, valoarea și importanța muncii lor este recunoscută în parlament, iar acolo dacă se dovedesc inutili nu pot fi utili altundeva.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS