Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean a început cu…o pauză solicitată de liderul grupului consilierilor judeţeni PDL, Eugen Curteanu: ”Documentele ne-au fost transmise cu puţin timp înainte de şedinţă, şi nu acuz neapărat lipsa transparenţei decizionale, deşi se vede de la o poştă. De aceea, solicit o pauză de consultări”.
După 15 minute, în numele consilierilor judeţeni PDL, Eugen Curteanu a formulat un amendament la proiectul de repartizare a banilor către primăriile din judeţ, ”pentru că sunt discrepanţe majore între primăriile USL şi cele ale PDL”. ”Dau doar două exemple: Chiochiş versus Lechinţa, Măgura Ilvei cu Teaca. Propunem astfel echilibrarea sumelor propuse şi asigurarea unui început de an de pe poziţii relativ egale între comune”. Astfel, el a propus ca toate comunele pentru care erau prevăzute sume mai mici de 100.000 de lei să primească aceşti bani, luând de la altele la care s-au alocat sume mai mari: Bistriţa, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Teaca, Monor, Negrileşti, etc.
Consilierul judeţean PDL Florin Urîte a spus că nu s-au explicat criteriile pe baza cărora au fost făcute alocările. ”Era nevoie de alocări pe priorităţi, pe anumite criterii, de o repartizare uniformă şi nu pe criterii politice, cu scop electoral, că tot e an electoral. Dacă erau nişte criterii, da, jos pălăria. Dar aşa, pe culori, roşu sau portocaliu, banul public e încă o dată risipit”.
Şi Monica Săsărman (PDL) a avut o intervenţie: ”În octombrie anul trecut CJ a adoptat o hotărâre cu previziunile repartiţiei acestor sume, previziune unde nu am văzut să existe vreo primărie care să ia doar 20.000 de lei. Ceea ce am previzionat atunci ar trebui să fie valabil azi. Dacă nu, ar fi o dovadă de inconsecvenţă”.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, le-a răspuns acid: ”Am încercat să fim luminaţi, poate nu atât de luminaţi pe cât v-aţi fi dorit, dar este pentru prima dată în ultimii 10 ani când bugetul este repartizat echilibrat. Vorbiţi de discrepanţe? Uitaţi-vă la repartizarea banilor în anii trecuţi. Comparaţi Măgura Ilvei cu Teaca, o comună cu 700 de locuitori cu una care are 6.000? Faceţi comparaţie cu alocările de anii trecuţi, când doamna Monica Săsărman era reprezentanta puterii şi a avut grijă cum se vor dezvolta comunităţile în tot judeţul şi a votat foarte frumos propunerile de atunci. Avem în oglindă ce este acum şi ce se întâmpla atunci. Sigur, necesităţile sunt mai mari decât ce putem oferi noi, dar nu există primărie care să ia zero lei, ca în trecut, nu există primărie în pericol să pună lacătul, aşa cum era atunci. S-a creat de-a lungul timpului această idee de a tăia în permanenţă de la municipiul Bistriţa. Văd că aţi propus să se taie de la Bistriţa, vă amintesc că o treime din populaţia judeţului trăieşte aici, Bistriţa are nevoie de proiecte de dezvoltare ca oricare altă localitate, iar ponderea veniturilor la bugetul de stat e adusă în proporţie covârşitoare de Bistriţa”.
Cu 17 voturi pentru şi 11 împotrivă, proiectul a fost aprobat în forma iniţială.
După vot, Radu Moldovan a spus: ”Să se ştie că PDL e împotriva repartizării banilor în municipiul Bistriţa şi în alte comune”.
El i-a anunţat în final pe consilierii judeţeni că în perioada 10-22 ianuarie va fi în concediu, timp în care atribuţiile sale vor fi exercitate de vicepreşedintele CJ Dorin Popescu.
Bani la Bistrita pentru ce ? Pentru Nunta zamfirei ? Pentru distractii prin strainatate ?
Pentru specatcole de prost gust in cort ? Pentru partie de schi pentru dl Primar ? Bani pentru Gloria Bistrita si toti mafiotii de acolo ? Pentru spectacolele cu fitele afone din Bucuresti de prost gust ? Pentru alte proiecte poluante pentru Bistrita ca si centura prin Codrisor ?
Concret pentru ce dle Presedinte ?
PDL ARE DREPTATE. ACUM SUNT RISPITI.
CAND ERAU LA PUTERE ERAU CONCENTRATI LA PDL.
BRAVO ANALIZA.
Banii s-au impartit in functie de proiectele aflate in derulare, dar si tinand cont de numarul populatiei afectate. Nu e vorba de nicio razbunare sau mai stiu eu ce.
Înţeleg că Bistriţa e capitala şi e normal să primească mai mult. Dar de ce aţi lăsat Sângeorzul cu cei mai puţini bani între celelalte trei oraşe. Dacă o fi greşit cu ceva primarul (curios, doar e PSD-ist!), ce aveţi cu votanţii voştri din acea localitate?
Ce criterii si alocari logice va doriti de la asa Consiliu Judetean incompetent . sa nu mai vorbim de consilierii judetean . Cu exceptia unora din opozitie ceilalti din USL nu au dreptul sa gandeasca ,sa se exprime . Stau chititi acolo si dupa cum ridica sau pune problema presedintele Moldovan asa voteaza ,bine sau rau . Si atunci vorba d-nei Cristiana pentru ce sunt platiti atatia ? Mai este nevoie de ei ? Pe la colturi si in alte cercuri declara ca sunt de alta parere dar acolo stau drepti ca la armata .
Hai sa facem o retrospectiva a interventiilor pertinente si o sa-mi dati dreptate .
este evident ca banii sunt alocati politic cu scop electoral inclusiv pentru primarii PDL care au inceput sa se inchine puterii comuniste si demagogice . Evident ca pana acum toti primarii sunt nemultumiti inclusiv cei de la USL pentru ca , intre ceea ce s-a promis in camapania electorala ca si realizari viitoare si banii pe care ii primesc ,evident ca nu pot sa faca mare lucru decat sa-si mita cetatenii in continuare asa cum o fac de mai bine de un an si jumatate . Ce investitii serioase se pot face cu aceste sume si pe care le vor mai avea ca si buget ? O sa-mi replicati ca pentru investitii sunt fonduri UE . Dar cu acesti bani nu pot nici macar sa-si faca studii de fezabilitate sau proiecte si atunci cum sa absorbim fonduri UE cu o asemenea gandire ? Intelegeti de ce pana in prezent ,de un an si jumatate nu s-a scris nici un proiect si tot ce se asteapta ca si reclama pentru USL sunt munca si proiectele CNADR pe care politic sa si le asume cons judetean ca doar lumea nu pricepe ! Poate imi spune si mie cineva ce proiecte are cons judetean de un an si jumatate si de aici pe urma putem sa vorbim de competenta , etc ? De un an de zile ni s-a tot spus ca se va face o strategie a judetului de dezvoltare si pe urma o sa curga proiectele . Simtiti ceva ? Cu siguranta in continuare : Minciuna , demagogie si ca ceilalti sunt vinovati de incompetenta lor din prezent .Poate ne trezim la realitate atat noi cat si ei !