Actualitate

Pe această stradă din Bistrița nu se va mai putea parca la bordură

Primăria Bistrița va cere avizul Poliției Rutiere pentru a interzise parcarea la bordură pe strada Petre Ispirescu întrucât oamenii care stau la case pot parca în curți, iar cei care locuiesc la bloc au o parcare publică în apropiere, a spus primarul Gabriel Lazany la dezbaterea publică a proiectului de buget pentru 2026.

”Din păcate, ca cetățeni ai Bistriței, avem unele obiceiuri pe care trebuie să le schimbăm. Mergând pe strada Petre Ispirescu, am văzut plin de mașini parcate și pe stânga, și pe dreapta în condițiile în care este o parcare amenajată foarte aproape. Mașinile parcate pe stradă sunt ale cetățenilor care locuiesc la casă au locuri de parcare în curte, iar cei care stau la bloc pot merge 50 -100 de metri până la parcarea de pe strada Bistricioarei. Cel puțin până acum nu am văzut să nu fie locuri disponibile în parcarea aceasta”, a spus primarul Gabriel Lazany.

Administrația locală a făcut o adresă către Poliția Rutieră prin care a cerut ca strada Petre Ispirescu să aibă oprirea interzisă, iar municipalitatea să amplaseze indicatoare rutiere care să semnalizeze acest lucru.

”Chiar m-am uitat că toți care stau la case au parcare disponibilă în curte, dar probabil le e greu să își deschidă poarta, iar ceilalți vor putea parca pe Bistricioarei, în parcarea publică. În curând vom mai avea o parcare disponibilă acolo, cea din spate de la Finanțe. Lucrăm în momentul de față la proiect, după ce vom obține autorizația de construire ne vom apuca și de acea lucrare și probabil o vom finaliza în cursul acestui an”, a spus primarul Bistriței.

Potrivit edilului, acum, din cauza mașinilor parcate de o parte și de alta a străzii Petre Ispirescu, autobuzele nu pot circula fluent și traficul se blochează.

12 comentarii

  • O masura excelenta! Cred ca si cei care parcheaza pe str. G.ral Grigore Balan ar trebui sa se conformeze. O verifificare si masuri pentru cei care parcheaza in statiile de autobuz ar fi benefica .

    31
    10
  • E foarte misto noul regim. Se cunoaște școala veche: “Dreptul la parcare și obligația de a parca”.
    Îl deranjează pe doctorul circulației din oraș că îi e parcarea goală. Și lumea nu apreciază îndeajuns. Dacă era plină, puneau de una etajată, cu patru niveluri, cum era planul inițial.
    Nu-l deranjează că semaforizarea tampită de pe Decebal face la str. Crinilor să fie blocată de la un capăt la altul în orele de vârf, în timp ce pe Ispirescu se poate circula chiar și așa cu mașini parcate la bordură. Abia aștept să văd cum se va circula după desființarea sensurilor giratorii și înlocuirea cu semafoare. Doar să se prezinte cineva să proiecteze desființarea sensurilor. Cred că de rușine nu vine nimeni. S-au făcut sensurile giratorii SF și avem nevoie de proiectare ca să fie desființate. E și asta o culme. Nu-mi vine acum pe limbă a cui.

    47
    13
    • Eu cred ca mai ok ar fii dsfiintarea semafoarelor chiar inaint de a intra, sau a iesi din sensuri…o mara prostie

      49
  • 52000 masini inmatriculate in Bistrita si vreo 13000 de parcari amenajate .
    Problema e la administratia locala nu la oameni !

    22
    7
    • Din cele 13.000 vreo 10.000 primaria le da cu exclusivitate cetatenilor care isi achizitioneaza parcare de resedinta. Deci raman vreo 3000 de locuri in toata Bistrita unde se poate lasa masina dupa ora ora 15:30.

  • 2/3 din strada e linie de autobuz , era si cazul sa devina civilizata strada asta , e mai mult parcare decat strada , sunt cateva stradute de astea unde pt cateva masini parcate, circulatie e de cosmar .

    8
    3
  • Despre trotuarele desființate de cei care lucrează la rețeaua de apă, nimic? De bicicliștii care transformă trotuarele în căi de rulare pentru ei, nimic?

    2
    1
  • Parerea mea: Primaria Bistrita ar trebui sa inceapa sa caute case de vanzare in zone cheie din oras, sa le demoleze si sa faca parcari cu plata. In timp isi scoate investitia. Poate pune un tarif de 5 lei pe ora. Pe un teren de 5 ari se pot face cam 15 locuri de parcare. Vor fi ocupate cam 8 ore din 24. Asta inseamna ca va castiga aproximativ 120 euro pe zi. In 10 ani isi scoate investitia si se schimba si fata orasului. De amenajat se poate amenaja minimalist ca sa nu coste mult.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.