Actualitate

Pe o pășune a comunei Dumitra va fi amplasat un tun antigrindină

Pe o pășune a comunei Dumitra va fi amplasat un punct de lansare a rachetelor antigrindină, anunță primarul Gheorghe Bălăjan, în acest sens urmând să fie pusă la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o suprafață de 24 de ari.

Scopul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc.) precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Un tun antigrindină este un generator de unde de șoc, care sunt trimise spre norii în care se formează grindină. Unda se propagă cu viteza sunetului până la înălțimi de 15.000 m și întrerup formarea particulelor de grindină. Rezultatul este că acestea cad sub formă de ploaie sau lapoviță.

Utilizarea rachetelor antigrindină are drept rezultat creșterea precipitațiilor lichide. Specialiștii spun că, deși rachetele antigrindină produc ploaie, ele nu pot fi responsabile de inundații întrucât cantitatea de precipitații generată de rachete este mică, ploile sunt strict localizate în zonele de lansare a rachetelor și nu durează decât câteva ore.

Racheta antigrindină este, de fapt, una militară care, în locul focosului, are un modul cu iodură de argint.

3 comentarii

  • Citat;
    “Un tun antigrindină 🚀🚀🚀este un generator de unde de șoc, care sunt trimise spre norii în care se formează grindină. Unda se propagă cu viteza sunetului”

    Bătrânii satului știau ei ce știau; că atunci când tragi clopotele 🔔🔔🔔 bisericii, se generează unde de șoc , care sunt trimise spre nori în care se formează grindină . Unda clopotelor se propagă cu viteza sunetului!

    16
    8
  • Un tun antigrindină (ceea ce se folosește în România) nu este deloc „generator de unde de șoc”, ci doar un lansator de rachete!!! După ce racheta face „bum” se împrăștie acea iodură de argint care favorizează ploaia în detrimentul căderilor de grindină.
    Există și experimente cu tunuri generatoare de unde de șoc, dar încă nu se folosesc în mod regulat și, se pare că, nu există dovezi științifice referitoare la eficacitatea acestora, spre deosebire de sistemul cu rachete care, cu mici excepții, și-a dovedit eficacitatea atât în stoparea grindinei, cât și ca favorizant de ploi.

    18
    2
  • Jucați- vă mult cu mama natură fără să aveți cunoştiințe ce se va întâmpla pe termen îndelungat.

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS