Actualitate

Pe unde este permisă tranzitarea orașului Bistrița în perioada carantinei

BISTRIȚA ÎN CARANTINĂ / Având în vedere numărul ridicat de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, tranzitarea municipiului Bistrița de către persoanele care au domiciliul în alte localități sau județe, pe durata celor 14 zile de carantină (începând cu data de joi 19 noiembrie, ora 05.00), va fi permisă doar pe șoseaua de centură, fiind interzisă oprirea.

”Prin urmare, atragem atenția asupra faptului că există posibilitatea formării de coloane și porțiuni aglomerate, cu atât mai mult cu cât vor exista și filtre de verificare. În consecință, recomandăm cetățenilor ca în această perioadă să opteze pentru utilizarea rutelor alternative, iar tranzitarea Bistriței să se întâmple doar în mod excepțional”, anunță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În funcție de destinație, municipiul poate fi ocolit fie prin județele învecinate, fie pe rutele Beclean – Năsăud – Bistrița (cartier Unirea) – Livezile sau Beclean – Năsăud – Ilva Mică – Strâmba – Josenii Bârgăului, ținându-se cont, bineînțeles, de alegerea unui traseu potrivit pentru tonajul autovehiculului.

”Măsura carantinării Bistriței este consecința creșterii cazurilor peste pragul admis, fiind esențial să se respecte toate regulile stabilite pentru eliminarea focarului”, se mai arată în comunicatul CJSU.

Conform restricțiilor impuse prin ordinul de carantinare, se permite tranzitarea municipiului Bistrița de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

Mijloacele de transport persoane care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3232142146915253

CITEȘTE ȘI:

11 comentarii

  • Dacă-i regulă,îi regulă.Totuși sunt nedumerit,dacă masca nu apără,atunci la ce s-o mai purtăm? Omul vine de pe Bîrgău,Someș ,merge spre Cluj și vrea să-și procure ceva din oraș,sau să-i lase ceva copilului,își pune mască,mănuși,bașca mai scrie și-o declarație,dar nu-i dă voaie organul,că-i în tranzit…nu-i în regulă.
    PĂREREA MEA !

  • Halal carantină ;o) , În 30 de ani nu au fost în stare să facă o centură prin afara orașului, acum când este carantină cei sănătoși ce ar trebui ar trebui să ocolească orașul acum trec prin mijlocul orașului pe fosta centură și se pot infecta și să ducă cu ei epidemia mai departe să-i infecteze pe alți din alte localități.
    Suntem un oraș și o țară de cacao suntem ca în piesele de teatru a lui Eugen Ionesco.

    • @ Dezamăgit,

      Aș sunt toți politicenii nu gândesc pentru viitor, nu gândesc nici măcar pentru viitorul apropiar că dacă gândeau astăzi am fi avut o centură prin afara intravilanului orașului.

      Când se produce un dezastru este prea târziu și nu se mai poate face nimic ca și acum când mașinile ce trebuie să traverseze orașul în loc să-l ocolească trec prin mijlocul orașului pe fosta centură.

    • Nu ne mirăm că am intra în Carantină dacă toți cei din Suceava un oraș care a fost infectat au trecut prin mijlocul Bistriței pe fosta centură asta dus la răspândirea epidemiei în Bistrița și astfel acum Bistrița este în carantină.
      Dacă am fi avut o centură prin afara orașului astăzi nu mai eram în situația de carantină.

    • Toți cei infectați din toate țările Europei ce au fugit de lockdown (carantină) din aceste țări și sau întors în Moldova cu mașina tot prin mijlocul orașului pe fosta centură au trecut și au contribuit la aducerea virusului în Bistrița. Dacă aveam o centură prin afara orașului nu sar fi putut întâmpla acest lucru dar cum politiceni nu învață nimic din propile greșeli astăzi suntem în caratină și puteți acum să le mulțumiți călduros politicenilor pentru performațele lor de căcat.

    • PSD-ul a fost atâta timp la guvernare ar fi avut timp suficent să facă o centură prin afara intavilanului orașului dar ei în schimb au preferat să toace bani pe pârti de schi și struți

    • Ce să spun? Nici PNL-ul (PDL) nu au fost mai breji când au fost la cârma orașului în loc să facă o centură adevărată au venit cu tot felul de năzdrăvani care nu se pot construi una dintre ele a fost cea cu lărgirea fostei centuri la 4 benzi și astfel Bistrița a pierdut timp prețios și astăzi am ajuns să nu avem nicio centură adevărată.

  • Dragi cititori, prea multa frustrare si nemultumiri ,acumulate… In plus, stressul cotidian si situatia politica neschimbata de foarte multi ani republicani, va creaza o stare de disconfort pe care eu ,o inteleg foarte bine ! De aceea, pentru ca sa nu aveti probleme medicale, ganditi pozitiv, ascultati muzica buna, relaxati-va si traiti -va viata cat mai simplu si demn ! De noi toti depinde pana la urma, libertatea noastra ! Cu respect,MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dezamăgit Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS