Social

Pelerinaj la Mănăstirea Izvorul Mureşului din Harghita unde stareţă este o măicuţă din Feldru

Locuitorii de pe Valea Someşului Mare, dar şi din Bistriţa sunt invitaţi să participe la un pelerinaj organizat cu ocazia hramului Mănăstirii Izvorul Mureşului din Harghita unde stareţă este maica Miriam, cetăţean de onoare al comunei Feldru. La hramul mănăstirii vor participa trei episcopi, Emilian de la Râmnic, episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei şi episcopul Andrei Moldovan al Harghitei şi Covasnei.

Cei interesaţi trebuie să ştie că se va pleca sâmbătă, 13 august, la ora 18.00 din Feldru. Autocarul va fi la 18.30 la Năsăud şi la ora 19.00 la Bistriţa şi va opri peste tot pentru a lua pelerinii, întoarcerea acasă fiind programată luni, 15 august, după încheierea slujbei. Excursia se adresează locuitorilor din Feldru, Rebra, Parva, Rebrişoara, Năsăud, Dumitra şi Bistriţa, localităţi prin care trec autocarele.

Preţul excursiei este de 50 de lei/persoană, bani în care intră transportul, cazarea timp de două nopţi la mănăstire şi două mese. Înscrierile se fac la telefon 0740 217674 sau 0263 374 276 până cel târziu miercuri seara pentru ca organizatorii să ştie câte autocare să pună la dispoziţia pelerinilor.

Mănăstirea Izvorul Mureşului are peste 2000 de metri pătraţi de pictură în frescă, fiind considerat aşezământul monahal cu cea mai mare pictură din România şi una dintre cele mai mari din Europa. Stareţa mănăstirii este Miriam Oprea, cetăţean de onoare al comunei Feldru încă de pe vremea când primar era Ştefan Sîngeorzan. Chiar şi acum, la mănăstirea pe care o conduce lucrează o echipă de muncitori din Feldru, relaţia maicii stareţe cu comuna ei natală fiind una strânsă în continuare.

manastirea izvorul muresului 1 Manastirea izvorul muresului 2 Manastirea izvorul muresului 3 Manastirea-Izvorul-Muresului

1 comentariu

  • Am fost acolo in ultimii ani este foarte,foarte frumos poti sa te rogi si sa te incarci sufleteste.Conditiile de cazare sunt deosebite.Deja m-am inscris ,pana in acest moment erau inscrisi in jur de 50 de persoane. Va indemn sa veniti cat mai multi si nu veti regreta.Doamne ajuta .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS