Actualitate

Penitenciarul Bistrița are tot mai mulți deținuți. Extinderea spațiilor, blocată de contestații

Construirea unui pavilion nou cu 500 de locuri pentru Penitenciarul Bistrița, investiție de circa 110 milioane de lei prin CNI, este blocată de o contestație depusă de una dintre cele 5 firme care nu a reușit să câștige acest contract.

Potrivit site-ului de licitații publice, pentru contractul scos la licitație la finalul anului trecut a fost depusă o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Penitenciarul Bistrița confirmă în raportul de activitate că în cursul anului trecut nu s-a reușit atribuirea contractului, deși au fost depuse oferte din partea a 6 firme.

Noul pavilion de detenție urmează să aibă regim de înălțime S + P + 2 niveluri. Subsolul va fi amenajat ca adăpost de apărare civilă, vor fi spații de depozitare și camere tehnice. La parter, etajul 1 și etajul 2 vor fi amenajate pentru camere de detenţie, birouri, cabinete medicale, farmacie, punct comercial, săli de mese și săli de sport. Noul pavilion ar urma să fie ridicat într-un an.

În prezent, însă la Penitenciarul Bistrița se construiește cu 13,1 milioane de lei un pavilion cu 100 de locuri de detenție și gospodărire agrozootehnică. Contractul a fost câștigat de firma Luciocor Prod SRL din Posmuș. Lucrările au început în septembrie 2023 și sunt executate în proporție de sub 9%.

Se mai lucrează și la amenajarea unor ateliere și garaje auto, contractul fiind câștigat de firma Filips Art Design SRL Iași care are la dispoziție peste 115.000 de lei să le facă.

Pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, s-au cumpărat anul trecut covoare și dale de cauciuc, dar și gantere pentru sala de forță din incinta curții de plimbare, 500 de scaune tip tamburet din plastic pentru camerele de deținere, un dulap compartimentat unde aparținătorii să își poată lăsa bagajele atunci când vin în vizită la deținuți și multe aparate pentru bucătărie. Dea semenea, a fost achiziționat un aparat pentru detectarea telefoanelor mobile. Cu ajutorul lui, s-au făcut scanări ale semnalului GSM și au fost găsite șase telefoane mobile, patru încărcătoare pentru telefoane și cinci cartele SIM.

În Penitenciarul Bistrița s-au aflat anul trecut 482 de deținuți, cu 21 mai mulți față de anul precedent.

Penitenciarul Bistrița a avut, anul trecut, la dispoziție, un buget cu 12,13% mai mare față de 2022. Acesta a fost alcătuit din 32,4 milioane de lei, bani alocați de la bugetul de stat, și 4,5 milioane de lei din venituri proprii.

Veniturile proprii provin din munca depusă de 200 de deținuți (41,49% din totalul lor). În regim de prestări servicii au lucrat 97 de deținuți de pe urma cărora Penitenciarul Bistrița a încasat 3,7 milioane de lei, în creștere cu 1,4 milioane de lei față de 2022. Dintre cei angajați, 47 lucrează la firma Leoni.

7 comentarii

    • @ veveritz ! Așteaptă mult și bine! Politicienii corupți nu fac pușcărie! Lor li se clasează dosarele! Ei nu sunt muritori de rând!

      28
      1
    • Bălane azi nu mai esti ecologist? Tu l-ai invățat pe directorul specialist să injure subalternii? Vezi că se uscă teii din fața primăriei,toaletați excesiv anul trecut ,in mandatul de director al specialistului ,consultați cu tomograful arboricol.Or fi pus in referate tomografiile creierelor voastre și de aia s-au apucat de rășpălit teii.

      9
      4
  • Drujba ecologica asa te cheama pe tine ?
    Maine poti sa vizitezi Piata Centrala si o sa iti sara in ochi doi TEI tineri replantati in fata Primariei.
    Urmeaza multi altii peste tot.
    Ai putea sa iti dai un nume daca nu iti este rusine cu el.
    Had om poti sa fi !

    9
    15
  • Nu văd aici care este problema pomilor! Aici în articol mi se pare că este vorba de altceva! Ce treabă are Bălan Marius? O altă necunoscută ! Paranoia?, reglare de,, conturi,,? Îmi aduc aminte de un film de mulți ani în urmă! Pierduți în spațiu! Asta era un film SF! Acum este filmul,, Prostie fără limite,,!

    8
    5
  • ANDREI.
    Asta se intampla cand se pun la citit analfabetii functionali.
    In articol una scrie insa ei pricep fix pe dos si se leaga de ce e mai simplu.
    Isi aleg un personaj si dau in el din lipsa de alte argumente.
    Asta este DEMOCRATIA originala la unii romani cu grad mare de prostie si impostura.
    O Zi Buna ANDREI !

    2
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS