Actualitate

Pentru ce plătim poliţiştii de ordine publică? Să vâneze elevi prin baruri

În fiecare zi, pe buletinul de presă al Poliţiei apare câte o mare ispravă: poliţiştii raportează succese pe linie în materie de prins elevi chiulangii în flagrant. Astfel, ultimul, demn de scris în cărţile de istorie, e că opt poliţişti au vizitat nouă localuri şi au găsit în ele 13 elevi. Misiune îndeplinită!

În timp ce, de exemplu, diverse persoane care nu au altceva mai bun de făcut distrug mesele şi scaunele amplasate de Clubul Lions în Piaţa Mihai Eminescu pentru potenţialii şahişti, poliţiştii sunt ocupaţi cu alte acţiuni de amploare şi maximă complexitate. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă, opt agenţi de la Ordine Publică au umblat din bar în bar să descopere elevi care fug de la ore, mari infractori, ce-i drept. După ce i-au întrerupt pe adolescenţi din băut cafeaua au „raportat” de urgenţă şcolilor: „Misiune îndeplinită!”. Ce s-a întâmplat mai departe? Probabil nimic.

Să ştiţi că aceste „misiunii” cu două patrule  (în total opt poliţişti) au şi un nume de cod „Combaterea absenteismului şcolar”. Ele au fost inventate  în vremurile în care aproape toate şcolile au camere de supraveghere şi ministrul Educaţiei i-a transformat pe profesorii de serviciu în detectivi.

În plus, pe la intrarea şi ieşirea din şcoli dau cu subsemnatul şi muştele. Este mai mult decât evident că numai poliţiştii mai lipseau din ecuaţie. Ne întrebăm sincer de ce nu li s-au alăturat şi jandarmii urbani şi montani, campioni ai comunicatelor despre portofele găsite în stradă şi restituite celor care le-au pierdut ca şi cum acestea ar fi ceva fapte de eroism. Ar fi demne de mediatizat dacă le-au găsit şi nu le-au mai restituit, dar asta ştiu deja toţi comunicatorii care ascund ştirile adevărate.

Dacă pentru asta îi plătim pe poliţişti, atunci şcolile să nu mai dea bani aiurea pe camere de supraveghere, să-i lase în pace pe profesori să-şi ţină orele, nu să stea pe holuri la pândă, să deschidă larg porţile ca să poată intra cine vrea şi când vrea. Oricum, patrulele sunt pe fază, niciun bar nu scapă de vizita „oamenilor legii”. 

Totodată, hoţii să fie anunţaţi, printr-un comunicat, că patrulele au treabă prin baruri în căutare de copii, nu de alta, dar să ştie şi ei să acţioneze în tihnă.

Sursa foto: jurnaldeziarist.blogspot.com

Cristiana Sabău

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS