Actualitate

Percheziții în Bistrița-Năsăud. Opt persoane reținute pentru un prejudiciu de 2,3 milioane lei

Polițiștii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud,  au efectuat 28 de percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din județele Bistrița-Năsăud, Iași și Galați, precum și din București. Față de 8 persoane a fost dispusă măsura reținerii.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.300.000 de lei din  evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea cu rea-credință a creditului societății, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma perchezițiilor din 6 februarie, au fost ridicate documente de evidență contabilă, tehnică de calcul și alte categorii de înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost identificate și ulterior indisponibilizate sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, dar și conturi bancare, în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurător.

Astfel, în perioada 2015-2019, opt persoane, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale care ar fi activat în domeniul construcțiilor, ar fi dispus înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi fiscale, care nu reprezentau operaţiuni reale, emise de către alte societăți comerciale.

Totodată, bani obținuți din evaziune fiscală ar fi fost transferați în conturile societăților administrate, cu titlul de aport capital sau împrumut asociați, în scopul ascunderii ori disimulării originii ilegale a acestora, sumele de bani fiind astfel supuse procesului de spălare a banilor.

Persoanele juridice sunt bănuite că ar fi implicate în activități evazioniste, prin tranzacționarea fictivă de bunuri și servicii în cadrul unor circuite comerciale complexe cu entități de timp „fantomă” sau „paravan”, vizând în final crearea de avantaje fiscale beneficiarilor de pe raza județului Bistrița-Năsăud.

În realitate, nu ar exista transfer de bunuri între aceste societățile furnizoare și firmele beneficiare și ar fi circulat scriptic doar facturi, care din momentul înregistrării lor în contabilitate, îi ajută pe administratorii acestora să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către statul român.

Au fost puse în aplicare 18 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri.

Față de doi bărbați, de 56 și 58 de ani, din Bistrița-Năsăud, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 60 de ani, o femeie de 27 de ani, din județul Iași, și un bărbat de 31 de ani, din județul Galați, polițiștii au dispus măsura reținerii.

La data de 3 februarie a.c., în aceeași cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura preventivă a reținerii față de o femeie de 62 de ani, din Cluj-Napoca.

Cele 8 persoane bănuite urmează să fie prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.

La activități au participat poliţişti din București, Bistrița-Năsăud, Iași și Galați, precum și jandarmi din Bistrița-Năsăud și Iași.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Biroului de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.

Foto cu caracter ilustrativ

2 comentarii

  • No vezi….statul nu suporta concurenta….păi dacă voi furati, de ce sunteti bulangii si nu ne lăsați si pe noi. Nu asa ar fi corect.? Daca tot furăm sa furăm toti.

  • sa vedem banii!!! ca arestare, acuzare, si apoi cu suspendare….e plin podul!!!! cum recupereaza Catu-Matu banii din evaziunea asta?????????????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS