(FOTO-VIDEO) Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, au făcut 103 percheziții domiciliare în București și 36 de județe, printre care și Bistrița-Năsăud, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 53 de arme lungi neletale, de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 10 pistoale de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 22 de pistoale de autoapărare, cu gaze, de calibrul 9mm, 28 de arme de tip airsoft, un pistol de semnalizare, supus autorizării, 2 arme lungi cu proiectile din cauciuc, o armă lungă confecționată artizanal, 2 arbalete supuse notificării, 2 cartușe letale, 43 de articole pirotehnice, precum și 211 pachete de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă.
Armele ridicate vor fi supuse unei constatări criminalistice balistice, în vederea stabilirii categoriei din care fac parte.
Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.
În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.
Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.
După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.
În activități au fost angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.
Perchezițiile s-au desfășurat în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
- S-a întors iarna! Cum va fi vremea în perioada următoare în județ - 27 ianuarie 2023
- Încep studiile pentru drumul de mare viteză Dej – Bistrița, care include și centura ocolitoare - 27 ianuarie 2023
- Ioan Turc, despre centura Bistriței: Termen optimist – dacă totul decurge normal, atunci … - 27 ianuarie 2023
Cititor ( autorizat )
Cea mai mare prostie au facut politrucii nostri, ca NU AU PUS SUB REGIM SPECIAL si armele cu aer comprimat . Dupa Legea armelor si munitiilor actuala, armele ” de agrement ” … cu aer comprimat ( si replicile unor arme letale ) , care NU FOLOSESTE MUNITIE METALICA ” , poate fi achizitionata numai cu buletinul, de catre persoanele majore… bine-nteles , legal, de la magazinele autorizate , cu factura SI FARA SA OBTINA IN PREALABIL NICI O APROBARE DIN PARTEA POLITIEI .
Aceste arme, pot fi folosite in scop de agrement… in incinte private, inchise si securizate ( adica sa nu fie pericol public … ) ori in poligoane autorizate , fiind interzisa purtarea lor in public, ori locuri publice, sau ca arme de ” autoaparare ” … si incarcate cu minitia aferenta ( bile de plasitc ori cauciuc ) .
Tot la fel, fiind arme de agrement, ESTE INTERZSA EXECUTAREA TRAGERII in public, locuri publice ori inafara locurilor securizate , asupra pasarilor ori altor animale , aceasta fiind infractiune la legea vanatorii, coroborat cu infractiunea de ” uz ilegal de arme ” prevazuta de legea armelor… .
Cel mai corect era daca erau puse si ele sub acelasi regim ca si armelor de foc letale , cand se achizitioneaza numai dupa efectuarea unui ” curs de arme si munitii „… si numai dupa aprobarea data de Politie, prin Serviciul Arme si Munitii … persoanelor care au acest drept, prevazute in lege , ca sunt la fel de periculoase ca si cele letale ( cu glontz metalic ) .
Poate s-or gandi politrucii actuali macar… sa modifice aceste legi … si orice arma, indiferent ca este latala sau ba, ori replica a unei arme de foc… SA FIE ITERZISA si detinerea, portul si folosirea ei, sa fie exclusiv in conditiile Legii armelor si munitiilor 295/2004 rep.si modificata in 2011 .
cititor si mai autorizat
Armele cu aer comprimat sunt supuse autorizarii. Nu confundati cu armele de airsoft care se pot cumpara la liber.
Cititor ( autorizat )
Poi… Daaa… ma rog… n-am intrat in detalii. Cei ” si mai autorizati „… ar trebui sistematic sa faca astfel de articole in presa, sa explice lumii cum stau treburile, ca nu toata lumea citeste actele normative in vigoare si unii nici n-au cum si de unde , degeaba exista acest principiu de drept ( tampit … ) ca ” legile in vigoare rebuie cunoscute ” … Una-i sa ” stai cu parul la panda dupa gard ” , daca sare careva ilegal sa-i tragi una in cap… si alta este ca ” in slujba cetateanului ” … sa duci munca de cunoastere a legii, ca ” nimeni sa nu sara gardul ilegal ” .
Cred ca sunteti de acord cu mine stimate ” foarte … ori si mai … autorizat ” ! Oricum este bine, ca macar la interventia mea… ati facut o precizare legala , ptr ca asa este si recomand tuturor care doresc sa achizitioneze astfel de arme, in prealabil, sa mearga la Serviciu Arme… de la Politie- biroul de relatii publice , sa intrebe ce si cum … ca sa nu cada in ” pacat ” . Este una sa tot alergi dupa cine ” trage cu petarde interzise si pericuoase „… si alta-i sa inlaturi ” comerciantii ilegali ” cu astfel de materiale sub regim special . Sper ca sunteti de acord cu subsemnatul, care nu fac altceva, decat sa va completez pe Dvs … GRATIS .
horea
frica asta isterica de arme de la comunisti se trage. un regim nelegitim si tiranic se teme de popor si nu are incredere sa-l stie inarmat. in tari precum elvetia, israelul sau sua e perfect normal si chiar incurajat interesul si posesia de arme. si la noi inainte de ocupatia sovietica multa lumea avea arme in gospodarie, fie de vanatoare fie ramase din razboi. sper generatia noua o sa aiba alta mentalitate decat cei educati in comunism sa fie slugi.
https://youtu.be/AXm4u0-L_w4