Actualitate

Percheziții în cazul lui Dani Borgovan. Doi tineri, arestați pentru lovire

Doi bărbați în vârstă de 33 respectiv 28 de ani, frați, au fost reținuți și apoi arestați preventiv pentru 30 de zile în cazul lui Dani Borgovan, tânărul boxer care se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit cu bestialitate. Polițiștii au făcut percheziții la Bistrița, dar și la Șintereag.

”În vederea administrării probatoriului în cauză, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară emise de instanța de judecată, în localitățile Bistrița și Șintereag, fiind identificate și ridicate diferite mijloace materiale de probă.

În continuarea cercetărilor, trei persoane au fost conduse la sediul Poliției în baza mandatelor de aducere pentru audieri, iar față de două dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală.

La data de 28 octombrie, cele două persoane reținute, în vârsta de 33, respectiv 28 de ani vor fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrita cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Suportul de specialitate a fost asigurat de polițiști din cadrul Direcției de Operatiuni Speciale”, a menționat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud într-un comunicat.

IPJ a transmis ulterior: ”În 28 octombrie, cei doi bărbați de 33 și 28 de ani au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de aceștia”.

În 24 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița informa că în urma probatoriului administrat, ”s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane de gen masculin, care au dobândit astfel calitatea de suspect”.

3 comentarii

  • Pai nu aud postacii cei care blamau Politia ca nu își face treaba !!!
    Hai, justițiarilor lăudați polițiștii din Bistrita care legal și obiectiv și-au făcut treaba!
    Dar unii, atotștiutori, credeți ca i-ati intimidat!
    Ghinion!
    Respect IPJ B-N!!!

    10
    14
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS