Social

Peste 300 de gospodării din Sângeorzu Nou vor fi racordate la rețeaua de apă

Satul Sângeorzu Nou din comuna Lechința va fi racordat la rețeaua de apă și canalizare prin Master Planul de apă și Canalizare pentru care Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a dat deja aviz de mediu.

Este vorba de Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în județul Bistrița-Năsăud, propus a fi amplasat pe raza a 47 unităţi administrativ teritoriale cuprinzând 139 localităţi: municipiul Bistriţa, oraşele Beclean, Năsăud şi Sângeorz-Băi şi 43 de comune, membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă şi de Canalizare în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit proiectului, pentru alimentarea cu apă a localității Sângeorzu Nou din cadrul UAT Lechința se propune realizarea unui racord la conducta nouă de aducțiune Lechința – Miceștii de Câmpie, pe o distanță de circa 1,3 km. Pentru execuția lucrărilor de extindere a rețelei de aducțiune s-au identificat două subtraversari, după cum urmează: o subtraversare de viroagă necadastrată; o subtraversare de drum județean – DJ 151.

Pentru asigurarea debitului și calității apei potabile se propune construirea unei gospodării de apa în localitatea Sangeorzu Nou, alcătuită din două rezervoare de înmagazinare modulare a apei cu volumul de 100 mc fiecare și o stație de clorinare pentru apa tratată. Gospodăria de apa va avea în componența un rezervor de înmagazinare și va fi amplasată pe terenul pus la dispoziție de Primăria comunei Lechința în satul Sângeorzu Nou și va avea o suprafața ocupată de 2.500 mp ce cuprinde și zonă de protecție sanitară conform HG930/2005 – Norme speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară. Amplasamentul va fi îngrădit cu un gard realizat din panouri cu plasă pentru a asigură protecția sanitară și va avea poartă de acces securizată.

În prezent, în localitatea Sângeorzu Nou nu există rețele de distribuție a apei potabile. Astfel, prin proiect se propune: rețea de distribuție nouă în localitatea Sângeorzu Nou cu o lungime totală de aprox. 10,7 km și 321 branșamente noi. Rețeaua de apa va include pentru o bună funcționare în exploatare, construcții de tipul căminelor de vane (echipate cu vane, ventile de golire), branșamente, hidranți de incendiu iar la pozarea acesteia
se va avea în vedere desfacerea-refacerea carosabilului și lucrările speciale: subtraversari, supratraversari.

Pentru bransarea consumatorilor casnici la rețeaua de distribuție apa s-au prevăzut branșamente și conducte PEID, PE 100RC, De 25 și 63 mm care se vor amplasa în cămine de apometru Ø 500 mm din polietilenă.

Pentru execuția lucrărilor de realizare a rețelei de distribuție s-a identificat o subtraversare de drum județean – DJ 151.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.