Peştera independentă. Un exemplu demn de urmat

Paragraful de mai sus e din ştirea “Inedit. Un consiliu local a devenit apolitic” pe care am citit-o oarecum cu entuziasm. Cu o excepţie – un consilier de la PP-DD – de ce nu mă miră oare vocaţia de trădător a românului?- aleşii din comuna constănţeană au decis să iasă din găştile de partid şi să facă politica cetăţeanului. Ar fi fost mult prea frumos să fie toţi, numai că vestea bună e că acel unu e doar penibil. Până la urmă, nu pentru asta sunt plătiţi aleşii, să facă ceva bun pentru oameni? E un exemplu demn de urmat la nivel naţional, în opinia mea.

Îmi şi imaginez Consiliul Local Bistriţa 100% independent. Un astfel de for nu ar mai pierde ore întregi cu discuţii pe tema fotoliilor şi a celor care trebuie să le ocupe, nu ar mai furniza lumii circ de tipul “ieşim, părăsim şedinţa, stăm pitiţi prin birouri ca să ne apărăm majoritatea”, ci ar fi cu adevărat preocupat de oraş, de oamenii lui, de ce se construieşte şi mai ales cum, de buna gospodărire a ceea ce avem. Cum însă fiecare are de “dat seama” la mai marele lui politic iese ce iese, o mizerie pe care cu greu o mai putem digera ca simpli spectatori în timp ce ne gândim la cât de greţos este să joci într-o piesă de genul acesta. Tabloul, dacă e să ni-l imaginăm, e al unui individ panicat care ţine un picior de scaun strâns la piept – unul şubrezit – în timp ce toată lumea strigă la el să-l lase şi să plece. N-aş putea în ruptul capului să joc într-o asemenea parodie deplorabilă. În opinia mea, dacă în democraţie nu concepi să foloseşti instrumentul numit “demisie de onoare” pentru momentul în care nu te mai regăseşti într-o parte şi vrei să pleci în alta, mai bine stai deoparte fiindcă un om care nu are onoare nu se poate reprezenta în primul rând pe sine, cu atât mai puţin pe alţii.

Vorbeam zilele trecute cu un primar care a câştigat mandatul fiind într-un partid, iar acum se fac presiuni asupra lui să treacă la altul. Îmi mărturisea cât de scârbit e de politică, cât de jenat se simte şi cât de greu îi este să ia decizia, dar că nu are încotro: dacă nu-şi trădează partidul, îşi trădează comunitatea pe care o lasă fără bani la buget.Nu l-am auzit însă spunând „demisionez fiindcă nu vreau şi nu pot face parte dintr-un asemenea sistem murdar, mai bine să aibă loc alegeri şi oamenii să decidă”.

Cât de sinistru! S-a ajuns aici din cauza aceloraşi partide mizerabile care împart banii publici ca şi cum i-ar fi adus ele de acasă. Vin diverşi puşi să chivernisească bine avutul nostru, al tuturor, şi spun prin comunităţi “eu v-am dat bani” “eu v-am făcut drumuri”, “eu v-am adus apa la poartă”. Unul nu ar zice “oameni buni, toate acestea de care vă bucuraţi sunt pentru că vă plătiţi taxele şi impozitele, sunt lucrări făcute cu bani publici din bugetul la care şi dumneavoastră aţi contribuit”. Nu, fireşte că nu va zice fiindcă nu aşa se câştigă voturi în ţara noastră, nu cu adevăr, nu cu sinceritate, ci cu foarte multă minciună şi înşelătorie. Altfel cum vă explicaţi bogăţia în care se lefăie politicienii? De unde câştigă ei atât de mulţi bani când niciunul nu lucrează ca director într-o multinaţională sau nu a moştenit vreo afacere de familie clădită cu trudă în ultimele veacuri? Cu toate acestea, cu foarte mici excepţii, ei sunt bogaţi şi încep să creadă – nu ştiu cum şi prin ce mecanism ciudat al gândirii – că sunt bogaţi pentru că au muncit mai mult ca alţii, că au ajuns în funcţii nu pentru că au minţit şi înşelat lumea activând în nu ştiu ce partid, ci pentru că meritau cu adevărat, pentru că sunt competenţi, motiv pentru care au dreptul să trădeze de câte ori vor, să înşele în continuare, să sfideze pe cine vor. Ei cred cu adevărat, dacă vă puteţi imagina, iar când vine vorba de trădare, de încălcarea principiilor, de orice ne spun că nu au avut încotro, că sunt nişte victime ale sistemului. Doamne, cât poate fi greţos! Nu există un sistem căzut din cer, oamenii l-au creat şi prin atitudini de felul acesta nu fac altceva decât să-l întreţină, să-i ungă rotiţele ca să meargă mai departe.

Într-adevăr, politica românească este aşa cum au descris-o nişte oameni aleşi să conducă o comunitate din celălalt capăt de ţară, din comuna Peştera, judeţul Constanţa. Gestul lor mi se pare extraordinar fiindcă arată că nu doar omul de rând s-a săturat de mizeria care vine în valuri de la Bucureşti, se opreşte prin reşedinţe de judeţ şi apoi se revarsă prin oraşe şi comune. Primii care îi pot pune o stavilă sunt chiar cei pentru care mai există demisii de onoare.

Cristiana Sabău