Actualitate Recomandări

Petrecere pentru vârsta a treia organizată de Primăria Bistriţa. Mesaj pro familia tradiţională

(FOTO) Primăria Bistriţa a organizat şi anul acesta o petrecere pentru vârstnici, ocazie cu care viceprimarul Cristian Niculae, care este şi preşedintele PSD Bistriţa, a premiat cuplurile care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. „Felicitări tuturor celor care au reușit să mențină familia după vorbele sfinte: Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!”, a scris Niculae pe Facebook.

Din fotografiile postate de viceprimar, reiese că vârstnicii au cântat, au dansat şi au luat masa într-un local din oraş, iar membrii unui ansamblu folcloric au venit să întreţină atmosfera.

 

Dacă în alţi ani, în preajma Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie), primarul Ovidiu Creţu premia cuplurile cu mulţi ani de căsătorie, anul acesta l-a delegat pe Cristian Niculae, cel despre care se spune că ar putea candida la funcţia de edil al oraşului din partea PSD. Niculae a ţinut un discurs şi a înmânat diplome şi plicuri cu bani, aşa cum se obişnuieşte.

„În fiecare an, cu ocazia întâlnirii fericitelor cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie, noi, cei din Administrația Muncipiului Bistriţa, îi cinstim și ne arătăm prețuirea și respectul față de cei care au avut bucuria să sărbătorească acest moment important al vieții lor! Aceşti oameni care au ales, timp de cinci decenii, să trăiască o frumoasă poveste de dragoste pe drumul vieții în doi, constituie un adevărat exemplu de iubire, prețuire și devotament pentru generația tânără. Toate aceste cupluri se iubesc frumos şi drept de ani de zile, constituind un exemplu pentru comunitatea noastră. Valorile sănătoase după care s-au ghidat timp de o jumătate de veac alături de prezenţa lui Dumnezeu în sufletul lor, au conferit valoare şi trăinicie căsniciei şi vieţii acestor oameni demni de respectul nostru. Urez tuturor celor care au norocul de a fi sărbătoriți astăzi viaţă lungă, multă sănătate şi fericire!”, a scris viceprimarul pe Facebook, evenimentul desfăşurându-se cu „uşile închise”, adică fără presă.

De altfel, înainte de referendumul pentru familie, Cristian Niculae a postat pe Facebook, alături de o fotografie cu familia sa:

”Familia înseamnă totul pentru mine. Știu că sunt omul de azi datorită mamei mele, tatălui meu, fratelui meu și asta pentru că alături de ei am învățat ce este bine și rău, cât de importante sunt adevărul, dragostea, credința în bunul Dumnezeu. La baza educației mele se află cei 7 ani de acasă, de neînlocuit atunci când sunt petrecuți intr-o familie călăuzită de principii sănătoase. Sunt convins că cei mai mulți dintre dumneavoastră împărtășesc experiența mea. Familia în care ne naștem reprezintă legătura cu trecutul nostru iar familia pe care o întemeiem, prin copiii noștri, este o punte spre viitor. Referendumul din 6 și 7 octombrie este despre această familie tradițională, această instituție esențială care stă la baza societății umane și despre care trebuie să ne pronunțăm în mod democratic. Nu are legătură cu opțiunea noastră politică ci cu valorile în care fiecare credem sau nu. Doamne ajută!”.

Sursa foto: Facebook Cristian Niculae

29 comentarii

  • PSD-ul disimuleaza ca de obicei . Ce bine ar fi daca s-ar realiza astfel de evenimente din respect si daruire fata de seniorii orasului , fara interes politic sau electoral . Din pacate , absenta primarului Cretu este dovada clara ca PSD-ul a organizat totul pentru capitalul electoral al viitorului lor candidat la primaria Bistrita .

    • Pe când PNL-ul își face capital electoral cu expresia „M_1E PSR”

  • pana si scoala a organizat sedinte cu parinti ,in 04.10.2018 cu mesaj de ssitinere a referendumului.
    De cand se face politica in scoala la nivel de invatori?

    • In caz ca nu stiti, dupa cum se vede presa nu a fost invitata, doamnele nu dansau ci cea mai tanara din dreapta o ajuta pe cealalta mai mica mai batrana sa se deplaseze la masa!

    • Sunteti de a dreptu patetici, faceti misto sa doamnele in varsta v ati gasit persoanele pe seama cui sa comentati, cand ele de abia se misca….

    • Dar ore de educatie sexuala cu copii, pro homosexualitate, fluiditatea genurilor si transgenderism nu te-ar deranja sa se faca in scoala, corect ? Sigur ca nu te-ar deranja, fiindca tinta finala o reprezinta de fapt copiii. Indoctrinarea copiilor.

    • Eu știu cazuri în care patronii amenință angajații că dacă merg la vot îi concediază.

  • Un eveniment deosebit organizat din respect pentru persoanele varstnice. Ma bucur ca primaria municipiului organizeaza acest eveniment in fiecare an. Doamne ajuta , ca acest obicei sa se mentina cat mai multi ani spre bucuria acestora! Felicitari!

  • Felicitari pentru organizatori, indiferent cine ar fi acestia, pana la urma , important este faptul ca beneficiarii acestui eveniment , au fost cei in varsta. Dumnezeu sa le dea multa sanatate , bucurii si o viata cat mai lunga. Ce minunat e sa ai bunici !!!

  • Un vechi proverb romanesc zice ca ,, prieteni noi sa-ti faci, dar de cei batrani sa nu te lasi”. Cred ca parintii si bunicii nostri merita un semn de pretuire din partea noastra, asa ca orice atentie si orice semn de pretuire le indulceste batranetea si le insenineaza zilele.

  • Un eveniment de bucurie pentru cei varstnici si cei care anul acesta se bucura din plin de un momrnt atat de important al vietii lor .
    Ar trebui ca acesti oameni sa fie un exemplu pentru generatia tanara!!
    !!!! UN EXEMPLU !!!
    Felicitaria PRimariei B.ta pentru ca nu uitati de ei!

  • Dacă bine imi amintesc se organizează anual acest eveniment cu ocazia zilei persoanelor vârstnice. Cred ca este o pură coincidență ca este in aceasta perioada.
    Totusi multe aplauze pentru organizatori oricare ar fi ei. Sa nu ne uitam bunicii si pe cei in varsta.

  • Doamne ajuta sa tina acest obicei pe bani publici cat mai mult. Astfel Pesdeul isi asigura cu succes voturile viitoare. Restul stati acasa si nu votati la alegeri, dar nici sa va plangeti inca patru ani. Traiasca socialismul unilateral dezvoltat.Unilateral la hotie.

  • Vai Florene Iarăși vi tu cu cuvintele tale scrise în palma gen „disimulează,ineptii etc,etc”mai lasa-te de comentarii aiurea uită-te la absortia de bani europeni ptr.drumuri din perioada voastră si cea de acuma faptele vorbesc nu comentariile aiurea, rău te mai doare că te-a pus Răducu pe dreapta,ce salar ai avut si cât am avut noi angajații tăi? Zbrrrr!

  • Felicitari organizatorilor pentru realizarea acestui eveniment. Trebuie sa aratam mereu ca ne respectam persoanele mai in varsta si ca ii pretuim pentru baza oferita, fara de care nu am fi reusit sa realizam nimic. Un astfel de eveniment se subscrie acestui principiu

  • STATUL E IMPOTRIVA MEA
    EL IMI DICTEAZA CU CINE SA MA FT
    EL IMI DICTEAZA ORIENTAREA SEXUALA
    EL IMI IA DIN DREPTURI
    NU IMI ACORDA DREPTUL LA COASIGURARE DE SANATATE
    EL IMI IA DREPTUL DE A BENEFICIA DE PENSIE DE URMAS…
    EL E STATUL CARE E CONDUS DE PESEDE
    SI ISI MERITA EMBLEMA ESTIVALA DE MWE PESEDE

  • Bunicul meu a fost casatorit 73 de ani cu buna ,trei ani a luptat impotriva rusilor avand cinci copii lasati acasa .Cand a murit la 92 de ani ,dupa o viata de munca ,avea o amarata de pensie de la statul roman , stat care -i furase caii ,oile ,vaca si caruta , la colectivizare !
    Nimeni nu l-a cautat niciodata sa-l despagubeasca, sa-l recompenseze, sau sa-i ceara macar iertare pentru nedreptatile indurate !
    A murit demn si mandru ca n-a pupat niciodata mana comunistilor !

    • Statul e tot comunist… comunistii si bolsevici au fost niste excroci si tradatori de tara, problema ca apucaturile bolsevismului sunt si azi intalnite la iubitorii moscovei.

  • Cine nu are batrani sa isi cumpere. Este bine ca ii cinstim pe batranii nostri!
    Dumnezeu sa va dea sanatate domnule primar si la cat mai multe evenimente frumoase!

  • Ba ce la fix… chiar inainte de referendum… o mita electorala mai buna nici ca se putea… atentie, plicuri cu bani dati la participantii invitati pe spranceana… dar la pensionarii aia DEMNI care stau acasa si nu cer nimic de la PeSeDe de ce nu mergeti sa la dati cate un plic, POLITRUCILOR

  • A fost o lansare o lui niculaie in viitoarea campanie electorala. Jumatate din cei prezenti sunt fost comunisti. Balul momenclaturii comuniste.

  • steppenwolf, am o veste pentru tine: ÎN CEL MAI FERICIT CAZ, viitorul tău e bătrânețea ! Persoanele din imagine au înbătânit frumos și sunt demne de tot respectul și nu e cazul ca un flintic de #rezist să-și bată joc de ei !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui votantul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS