Actualitate

Piața Decebal va fi una ”de top la nivel național”. Ce modernizări se vor face

Primăria Bistrița lucrează la tema de proiectare pentru amenajarea Pieței Decebal care se vrea a fi una ”de top la nivel național”, a spus primarul Ioan Turc, edililul solicitând oamenilor să aibă puțină răbdare fiindcă ”o autoritate publică nu poate să schimbe lucrurile de azi pe mâine”.

”Vom construi o piață nouă. Eu îi rog pe cetățenii Bistriței să înțeleagă faptul că o autoritate publică nu poate să schimbe lucrurile de azi pe mâine. Sunt proceduri, discutăm despre bugete, dar ceeac ce fac eu și colegii mei este să accelerăm mult lucrurile. Tot ce a trenat, moșitul cu anii, tergiversările trebuie să înceteze.

Lucrăm la tema de proiectare pentru Piața Decebal unde vom construi o piață reprezentativă pentru municipiul Bistrița. mi-o doresc de top la nivel național.

Asta presupune un spațiu categoric închis, cu temperatură controlată, cu spații de refrigerare pentru producătorii care vin să-și vândă marfa, cu spații pentru congelarea anumitor tipuri de produse și cu o mare parcare pe etaj, o parcare care va trebui să îi deservească pe cei care merg la cumpărături în piață, dar și pe cei care vor avea probleme de rezolvat în toată zona respectivă.

Vom separa producătorii de comercianți pentru că, atunci când cineva merge în piață trebuie să știe dacă el cumpără de la un producător local sau de la un comerciant. Acum e un talmeș-balmeș”, a spus primarul la AS TV.

Întrebat cum vor fi separați comercianții de producători, edilul a răspuns: ”Pur și simplu, amenajând standuri pentru producătorii locali din Bistrița sau din altă parte și zonă pentru comercianți. Vom verifica cu strictețe documentele (producătorilor -n.r.) și vom face și verificări încrucișate, adică vom suna la primăria din județul cutare să aflăm dacă este sau nu producător local. Încet-încet, nu te mai poți juca cu asemenea lucruri”.

5 comentarii

  • În primul rând deschideți odată circulația pe AMBELE SENSURI de pe strada ARȚARILOR în dtreptul pieți. Când se va realiza proiectul cu îngustarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului circulația auto va deveni un coșmar. Degeaba faci o piață nouă ultramodernă dacă nu ai cum să ajungi acolo cu mașina. Luați exemplu de la Lidl care și a făcut intrare pe Colibiței o fi știind ei ceva că nu sunt proști și după cum se poate vedea chiar le merge foarte bine. Plus prelungiți odată strada Colibiței până pe Lucian Blaga și mai departe până la ieșirea din Unirea că în curând ne vom sufoca în traficul centru orașului.

  • Despre modernizarea Pietei Decebal se vorbeste de foarete multa vreme. Se vorbeste mult, dar nu se face nimic. Înca din 2011, când au fost făcute publice primele detalii ale proiectului „Amenajare și Modernizare Piața Agro-alimentară Decebal” se prevedea că aici vor fi construite două hale, spații comerciale supraetajate și parcări subterane.Mai târziu, a fost aprobat proiectul urbanistic de consilierii municipali și de atunci nu s-a mai făcut nimic. Conform proiectului de modernizare ar fi trebuit amenajată o clădire în regim de înălțime P+2 E pentru reorganizarea actualei piețe de flori, la parter urmând să fie amenajată piața agroalimentară (de flori și brânzeturi), etajul 1 ar fi destinat magazinelor pentru produse industriale care acum funcționează pe strada Calea Moldovei, iar la etajul doi ar putea fi amenajate birouri.A doua clădire care ar fi trebuit amenajată în Piața Decebal, în zona actualei piețe de legume ar fi avut, la fel, un regim de înălțime format din parter + 2 etaje, la etajul doi al acestei clădiri care va fi destinată activităților comercializării de legume și fructe urmând să fie și o zonă de parking.Si pentru ca tacamul sa fie complet , se mai prevedea fluidizarea traficului și ușurarea accesului în piață pentru partea de aprovizionare , prin amenajarea la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Cuza Vodă și cu strada Ursului un pasaj pietonal subteran.Vezi: https://www.timponline.ro/vezi-cum-va-arata-piata-decebal-dupa-modernizare/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS