Economie

Piața imobiliară își revine și la Bistrița. Vânzările, în creștere cu 28%

În Bistrița-Năsăud s-au vândut în luna aprilie cu 28% mai multe apartamente față de aceeași perioadă a anului trecut, și cu 20% mai multe față de luna martie a acestui an, arată datele Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Potrivit ANCPI, în luna aprilie, s-au vândut în Bistrița-Năsăud 132 de unități individuale, 124 de terenuri agricole și 5 neagricole, 154 de terenuri cu construcții și 182 fără construcții, în total 597 de imobile, față de luna martie 2023 când s-au tranzacționat 105 unități individuale, 101 terenuri agricole, două neagricole, 150 cu construcții, 168 fără construcții, în total 526 de imobile.

În luna aprilie a anului trecut, se vânduseră 95 de unități individuale, 81 de terenuri agricole, 6 neagricole, 131 terenuri intravilane cu construcții și 164 fără construcții, în total 477 de imobile.

La nivel național, piața imobiliară își continuă trendul ascendent început spre finele anului trecut. Anul acesta s-au vândut cu 26% mai mule locuințe decât în primele patru luni ale anului trecut. În total, în perioada ianuarie-aprilie, au fost tranzacționate aproape 54.000 de unități individuale la nivel național, față de 42.800 în aceeași perioadă a anului trecut.

Conform site-urilor de vânzări, la Bistrița apartamentele cu două camere în blocuri vechi costă de la 50.000 de euro și pot ajunge la 65.000-70.000 de euro în blocuri noi, în timp ce apartamentele cu 3 sau 4 camere ajung și la 175.000 de euro.

7 comentarii

  • Oameni muncesc si investesc in imobiliare exact ca-n Certeze unde vilele raman goale. Viata trece si raman imobiliarele iar omul munceste sa aiba si sa faca averi la dezvoltatori. Asta e reteta romanului. Cei din vest stau in chirii dar au timp de vacante si de viata. In vest mentalitatea este alta fata de est.

    25
    3
    • Bine. Voi stati in chirie. Eu cumpar apartamente si-mi platiti chirie/rata. Tu sa fii ca in vest! Fiecare citeste articolele cum vrea.

      13
      10
    • @Certeze Da, au timp de vacanțe..
      De numa’ în vacanță stau. Că-s mulți șomeri zilele astea.

      De viață, nu știu zău. Inclusiv la ei, chiriile sunt tot mai greu de suportat.

      De ce sunt mari chiriile?

      1. Cererea cu mult peste ofertă. În Europa, mai ales din cauza afluxului de migranți din afară Europei.
      2. Tot mai mulți își închiriază apartamentele în regim hotelier, prin platforme gen airbnb. Asta e o practică care, din perspectivă legiuitorului, nu e ilegală, câtă vreme proprietarul își plătește impozitele rezultate din ac. economică. Însă, fie din prostie, fie pt că s-au închis ochii (de către cei care ar trebui să supravegheze piața), s-a ajuns la o situație haotică de-a dreptul.
      3. A avea un imobil ca proprietate rămâne o investiție bună, de lungă durată. Pentru că vine o vreme când nu o sa mai poți munci la fel ca la 20-30-40, hai 50 de ani, și atunci o să ai nevoie de imobilul ăla. Stai în el și, când nu te mai descurci singur, îl vinzi. Cu bani de pe el, stai in azil (cât mai trăiești).

      Nu mai discutăm că, în Vest, comparativ cu Românistanul, chiar există un sistem de pensii cât de cât corect, la fel și un sistem de protecție socială. Ți se pare corect ca un procuror să aibă venit din pensie, anual, de peste 230000 de lei? E vb de Lumperdean. Mno, cam atât.

  • Exact ce spuneam la articolul despre scăderea numărului de autorizații de construcții. Așteptați degeaba scăderea prețurilor, se vor duce doar în sus

    10
    2
  • @Anonim.
    Nu ar trebui sa ne facem griji ca îți vom plăti ție chirie.
    I fi vreun frustrat care n-ai realizat nimic în viata, darămite sa cumperi tu niște apartamente!
    Eu asta am „citit” din comentariul tau.

    5
    5
  • În vest piața imobiliară în ultimii doi ani a înghețat, pentru ca cei care doresc să cumpere așteaptă să scadă dobânzile sau prețurile .
    Iar cei care doresc să vândă, cer prețuri exorbitante, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar dobânzile la credite ar fi tot de 0,5% pe an .

    Piața a început să se dezghețe, pentru ca sunt din ce în ce mai mulți care doresc să vândă, (crește oferta) în timp ce numărul celor care doresc să cumpere nu a crescut.
    E lumea cumpărătorilor, vânzătorii trebuie să lase din preț pt a concura între ei. Cumpărătorii și de unde alege.
    O casă de 140 m2 în zona capitalei, se scoate la vânzare cu 1.150.000 euro, dar se vinde cu 825.000 euro.

    4
    1
    • O fi înghețat în vest, unde prețurile sunt de 3-5 ori mai mari față de ale noastre. Aici piața crește de la an la an. Lumea se înghesuie să cumpere, chiar dacă într-un an prețurile au crescut cu 25%. Piața va stagna și se va echilibra și la noi când un apartament cu două camere se va vinde cu 350.000 euro. Abia acolo se va întâlni cererea cu oferta. Că de aia stau nemții în chirie, pentru că nu-și permit să plătească 750.000 euro pe un apartament într-un oraș mare și atunci nu au de ales decât să stea în chirie. Dacă aveți bani, cumpărați acum. Prețurile vor mai crește.

      3
      2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.