Actualitate Cultură

Piscină la Romuli. Primăria a investit 25.000 de euro pentru ca tinerii să aibă unde se distra (FOTO)

Un bazin de înot şi o piscină pentru copii, ambele cu apă încălzită, au fost inaugurate, joi, la Romuli. Primarul comunei, Ioan Moniţa, spune că în ele a fost investită suma de 25.000 de euro, bani de la bugetul local. "Mă bucur că şi consilierii locali au înţeles că trebuie să facem ceva pentru ca tinerii să nu mai plece din localităţile noastre", a spus Ioan Moniţa.

Un bazin de înot de toată frumuseţea a fost inaugurat, joi, de Sfânta Maria, la Romuli.  Cu mai puţin de 25.000 de euro, primarul Ioan Moniţa şi Consiliul Local Romuli le-au oferit toate motivele sătenilor să-şi petreacă vacanţa acasă, cu bani puţini, şi să se simtă exact ca într-o staţiune. O piscină cu apă caldă, şezlonguri, umbreluţe, aer curat de munte şi bronz de durată toate sunt la îndemâna celor care nici măcar nu au îndrăznit să viseze că se poate face aşa ceva în comuna lor, situată acolo unde se atârnă harta judeţului în cui.

La inaugurare nu au participat decât primarul, consilierii locali, preotul şi sătenii. S-a tăiat rapid panglica şi s-a rostit o rugăciune de binecuvântare a locului.

„Ne-am străduit să facem un complex sportiv cu teren multifunţional de tenis, handbal, volei, dotat cu vestiare. Este o investiţie de 350.000 de lei făcută cu bani alocaţi prin Ordonanţa 7, iar bazinul de înot şi ce mai vedeţi aici e o investiţie de circa 25.000 de euro cu bani de la bugetul local. Pratic, am făcut această bază sportivă şi am profitat de faptul că avem vestiare şi tot ce ne trebuie şi am făcut un bazin de înot pentru adulţi, avem şi un bazin mai mic pentru copii. Vrem ca lumea să se poată distra la Romuli la fel ca şi la Băile Figa sau în alte părţi mult mai renumite din judeţ. Am pus umbreluţe, şezlonguri, de toate. Să ştiţi că se pot face lucruri frumoase şi utile chiar şi cu bani puţini. Mă bucur că şi consilierii locali au înţeles că trebuie să facem ceva pentru ca tinerii să nu mai plece din localităţile noastre. Pe lângă faptul că nu le oferim locuri de muncă, nu le oferim nici spaţii de recreere în care să-şi petreacă timpul şi ne mirăm că avem o societate degradată, că toţi tinerii stau numai prin baruri şi prin tot felul de alte locuri. Dacă nu creăm condiţii să-i scoatem din acel anturaj, nu se va întâmpla nimic  bun, iar noi, aici la Romuli, asta încercăm să facem: să creăm condiţii pentru ca tinerii să se simtă bine. Sunt convins că acest bazin de înot se va bucura de succes. Avem mulţi prieteni din Telciu şi chiar din Săcel (MM) care au spus că vor veni de acum la Romuli la bazin”, a spus Ioan Moniţa.

Potrivit edilului, cei care vor să petreacă o zi la piscina din comună vor plăti o taxă modică de cel mult cinci lei, bani care vor fi utilizaţi pentru întreţinerea zonei de agrement. „Preţurile vor fi incomparabil mai mici decât cele praticate în oraşe. De altfel, noi avem şi serviciul de gospodărie propriu al comunei, iar apa şi canalizarea la Romuli costă mai puţin de jumătate faţă de cât costă în Bistriţa. În următoarea şedinţă de Consiliu Local se vor stabili aceste tarife, dar intrarea nu va costa mai mult de 5 lei”, a spus primarul.

Ioan Moniţa ne-a spus că, anul viitor, va face tot ce va putea pentru ca piscina să fie acoperită aşa încât să poată fi utilizată şi în sezonul rece. „Anul acesta nu ne mai permite bugetul să facem acest lucru, dar la anul sau peste doi ani veţi vedea şi un acoperiş frumos deasupra bazinului şi el va putea fi folosit chiar şi pe timp de iarnă mai ales că e un bazin încălzit. E dotat cu un schimbător de căldură de 240 de KW. El este alimentat de centrala proprie a noastră, pe rumeguş. Încălzirea o facem cu costuri minime fiindcă nu plătim decât transportul rumeguşului şi curentul pentru pompe. E şi iluminată noaptea, iar cine va vrea să o închirieze pentru a organiza aici evenimente va putea face acest lucru”, a mai spus primarul din Romuli.

Ioan Moniţa ne-a mai spus că îşi doreşte ca în viitor să poată accesa fonduri pentru a amenaja la Romuli o pârtie de schi. „Nu vă ascund faptul că proiectul principal al nostru este acela de a face o pârtie de schi fiindcă suntem plasaţi în această zonă şi relieful ne ajută. În plus, suntem pe traseul principal spre Borşa şi Cavnic şi toţi turiştii trec pe aici pe la noi. De ce să nu se oprească? Avem în gând să facem pârtia, dar e un efort mare, aşa că aşteptăm cu interes exerciţiul bugetar 2014-2020 să vedem dacă putem obţine o finanţare europeană. Ar fi extraordinar. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar aceasta este viziunea mea: primăriile care pe viitor vor şti să se organizeze pentru a face lucruri aducătoare de venit vor rezista, care nu vor şti vor dispărea. Îmi pare rău să o spun, dar s-a terminat cu mâna întinsă la Guvern să aşteptăm rectificări bugetare, pomeni electorale şi aşa mai departe. Trebuie să înţelegem că e obligaţia noastră să facem lucruri aducătoare de venit în comunităţile noastre”, a spus primarul, care a sărbătorit apoi împreună cu sătenii.

În ciuda faptului că joi temperaturile au fost ceva mai scăzute decât în zilele anterioare, mai mulţi tineri curajoşi au încercat apa. Cu toţii au spus că sunt foarte bucuroşi că pot rămâne acasă să se scalde. Bazinul mare nu are mai mult de 1,5 metri adâncime, iar piscina pentru copii este adecvată înălţimii lor. Cu toate acestea, un localnic bine dotat cu muşchi va avea misiunea de a fi „salvamar”.

Mai multe fotografii pe pagina noastră de Facebook.

Cristiana Sabău

piscina Romuli 3 piscina Romuli 5 piscina Romuli 4 b piscina Romuli 7 piscina Romuli 6 piscina ROmuli 2 piscina Romuli 1 piscina Romuli 8

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS