Cultură Politică

Liderii PDL, impresionaţi de dansurile ”Romafest” de la Festivalul Tradiţiilor Tigăneşti (FOTO)

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a participat, joi, la Festivalul Tradiţiilor Țigăneşti de pe pietonal. Liderul democrat-liberalilor a fost însoţit de prim-vicepreşedintele Florin Urîte şi de Luca Iancu. Cu toţii au vrut să fie alături de Emil Neia Lăcătuş, consilier judeţean PDL, dar şi preşedinte al Partidei Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud.

Spectacolul a fost susţinut de ansamblurile de dansuri ţigăneşti ”Romafest” din Târgu Mureş, ”Le Romengo Ilyo” din Sâncraiu de Mureş, ”Asul de treflă” din Bistriţa, ”Trifoiaşul de la munte” din Budacu de Sus, ”Kelen Altza” din Hunedoara şi de Orchestra ”Zuralia” din Bucureşti.

Liderii PDL Bistriţa-Năsăud s-au declarat impresionaţi mai ales de formaţia ”Romafest”, invitată să danseze pe scena de pe pietonal cu ocazia Festivalului Tradiţiilor Tigăneşti.

”Îl salut cu respect pe domnul deputat Ioan Oltean, singurul parlamentar care a onorat cu prezenţa această manifestare”, a spus de pe scenă primarul Ovidiu Creţu, care a venit la festival alături de soţia sa.

”Romafest” este creaţia unui impresar japonez care organiza festivaluri ţigăneşti în România. Grupul a început să participe la zeci de spectacole, iar în 2007, în timpul unei reprezentaţii la Sala Palatului din Bucureşti, cei şapte dansatori au fost remarcaţi de un reprezentant al Cirque du Soleil care le-a cerut să danseze în cadrul celebrului circ. „La Cirque du Soleil au fost doi membri ai ansamblului, Ovidiu şi Attila, deoarece noi, toţi ceilalţi, eram minori şi nu am putut să plecăm din ţară. Ei au facut parte din celebrul circ timp de 5 ani, între 2007 şi 2012. Au fost printre primii 16 dansatori din lume la Cirque du Soleil şi aveau două spectacole în fiecare zi, la care asistau peste 5.000 de oameni”, au povestit cei de la ”Romafest” într-un interviu în care au dezvăluit că se antrenează câte 4 ore zilnic.

Tot joi, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a participat şi la Festivalul folcloric internaţional „Regele Brazilor” de la Prundu Bârgăului.

În public s-a aflat şi Matei Lăcătuş, preşedintele Asociaţiei social-democrate a rromilor bistriţeni, care era ocupat cu un aparat de fotografiat să imortalizeze cât mai multe cadre. „V-am spus eu că aşa va face. Va veni şi va fotografia ca să justifice cheltuirea a 8500 de lei primiţi de la CJ”, a spus Emil Neia Lăcătuş.

Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook!

3 festival tigani 2 festival tigani 4 festival tigani 1 festival tigani

6 comentarii

  • pai se pare ca interesat de apartul de fotografiat, mereu cu el in mana era Neia. Cine se scuza se acuza, de fapt dupa metoda PDL ca tot e membru de partid si consilier judetean, stiu ei sa acuze pe altii de exact ce fac ei

  • Mai Sylvia sau „salvoita ” .Dulceata carui USL -list esti .Ceea ce ati facut voi in Spania si pe banii nostri nu au nici o legatura cu acest articol .Cat despre Georgeta dupa modul de exprimare nu esti altcineva decat muierea Dorin Popescu .Iti inteleg supararea .Te-a schimbat din functia de prefect pentru toate prostiile pe care le-ai facut si bine a facut. Apucati-va de treaba d-lor uslisti ca v-am votat ca prostii si acum regretam , ne dati afara din servici si ne aplicati taxe si scumpiri ca doar astsa ne-ati promis in campanie inainte de alegeri .

  • Bine punctat „electoratul ” .Si-au batut joc de noi cu promisiuni de tot felul iar acum ne-o servesc cu aroganta si le pasa numai de ei .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS