Actualitate

Pistele pentru cicliști vor fi finalizate anul acesta. Turc: Aduc un confort suplimentar

Pistele pentru biciclete vor fi finalizate anul acesta, a declarat primarul Ioan Turc, potrivit căruia numărul celor care vor folosi bicicleta ca mijloc de transport prin oraș va crește odată ce va fi funcțională rețeaua integrată de piste.

”Eu cred că, dincolo de nervozitatea pe care o creează pentru o anumită categorie de concitadini, pistele aduc, până la urmă, și un confort suplimentar în primul rând celor care folosesc bicicleta, iar eu cred că pe viitor numărul celor care folosesc bicicleta, cu atât mai mult cu cât urmează să avem o rețea integrată de piste pentru cicliști în oraș, va fi din ce în ce mai mare”, a spus Ioan Turc la AS-TV.

Pentru ca șoferii să nu mai parcheze pe piste, primarul promite că, în paralel, se vor amenaja peste 2000 de locuri de parcare în mai multe zone din oraș.

Proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița – Etapa 1”, trebuia finalizat în 26.08.2022 (termenul de execuție fiind de 25 de luni).

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Amenajarea a 26,056 km de piste de cicliști, atât pe trotuar cât și pe carosabil, semnalizate corespunzător, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița, în vederea îmbunătățirii infrastructurii de circulație pentru bicicliști și creșterea siguranței în trafic a acestora, respectiv de a facilita mobilitatea populației, pentru reducerea numărului de deplasări cu autoturismele private, contribuind astfel la o reducere estimată a emisiilor de echivalent CO2 cu aproximativ 3,98% după primul an de implementare a proiectului și cu 5,4% după al 5-lea an de durabilitate a proiectului.
  2. Instalarea a 7 stații de închiriere biciclete – tip bike-sharing – dintre care două vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice. Stațiile vor avea terminale inteligente și suporturi / elemente de andocare pentru cele 175 de biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare după implementarea proiectului.
  3. Achiziționarea a 165 de biciclete mecanice ergonomice unisex și 10 biciclete electrice, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele / traseele pentru biciclete.

Valoarea totală a proiectului este de 21.074.346,11 lei cu TVA, din care valoarea nerambursabilă este de 20.494.064,29 lei (97,25% din valoarea totală a proiectului) și contribuția proprie (cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile) suportată de către Municipiul Bistrița, în valoare de 580.281,82 lei (2,75% din valoarea totală a proiectului).

Execuția lucrărilor este realizată de către asocierea S.C. CML.RO S.R.L. și S.C. CATERPILAR TRANSILVANIA S.R.L., în baza contractului de lucrări nr. 76/L/26.06.2020, cu o valoare de 19.962.302,22 cu TVA.

Prin proiect mai trebuie amenajate Stațiile de Bike-sharing în următoarele locații:

  1. Parcul Municipal Bistrița (zona stadionului);
  2. Parcul „Eminescu” (zona EMI Center);
  3. Parc „Han” (fântâna arteziană);
  4. str. Cuza Vodă (zona Piața Decebal);
  5. str. Poligonului (zona de acces către Pădurea Schullerwald);
  6. Parcul „Big” (lângă Biserica Sfânta Ana);
  7. Piața Calea Moldovei.

Etichete

22 comentarii

  • In cele 2000 de locuri de parcare ( cu care suntem ,,amenintati” inca de la preuarea mandatului) intra si locurile de parcare din fosta piata Independentei Nord ? Din surse am inteles ca aici se pregateste un proiect imobiliar .
    Cu pistele de biciclete lasati-o moarta . Nu au nici cap nici coada . Probabil ca proiectul a fost prost , dar realizarea lor e si mai proasta . Uitati-va, numai,cat balast si beton s-a folosit la pistele de pe Gh. Sincai !! Parca pe aici circula tancuri nu biciclete !

    34
    3
  • Pistele de biciclete „vor fi finalizate” in anul trecut (conform promisiunilor primarului sfatos) , parca in octombrie , daca retin bine…De acum nici cand spune adevaruri nu mai este de crezut , dupa atatea minciuni si promisiuni desarte.

    39
    3
  • Cea mai inutila si costisitoare pista de biciclete este breteaua betonata si cu borduri inalte de pe str. Gh. Sincai din fata Primariei pana la Posta veche.
    Este o mizerie avand in vedere ca in lumea civilizata la danezi, suedezi etc. totul este amenajat foarte simplu la nivelul carosabilului , marcat foarte corect si doar in intersectii sunt putini stalpisori de protectie pentru schimbarea directiei de mers.
    Nimeni nu a venit cu CIFARONUL sa toarne betoane peste utilitatile din fata imobilelor.
    Un proiect facut prosteste din alte vremuri, cu o proasta inspiratie de la serv. Tehnic s Primariei care in multe situatii nu judeca nimic si pus in practica ca o comanda cu dedicatie .
    Bani stricati cu nemiluita .

    28
    59
    • Asta pentru că danezii, suedezii etc sunt civilizați, nu bombardieri ca noi. Dacă pista ar fi fără borduri, te-ar călca melțenii cu hârburile lor și ar parca toți maneliștii pe pistă. Așa ar trebui construite toate pistele, cu borduri de 30 cm între pistă și carosabil. Sunt mulțumit de activitatea primarului și de data asta îl voi vota – faptul că scrieți aici câțiva amețiți sub zeci de pseudonime și îl criticați pe primar, nu înseamna nimic, reprezentați 0,00001% și asta se va vedea la alegeri, unde dl Turc va câștiga detașat!

      24
      57
    • Bălămel iar îți vorbește gura fără creier se vede de la o POȘTĂ că nu ești biciclist.
      La noi față de alte țări dacă nu sunt împiedicații cu mijoace fixe ( borduri înalte, stălpișori etc ) cocalari cu automobile vor parca pe pistele de biciclete bloc.
      Că este o mare prostie să faci piste de biciclete pe străzile și așa înguste și nasoale din Zona Veche și străzile Împăratul Traian, Victor Onișor, Codrișor, Dealul Budacului și Jelnei asta este altă discuție.

      64
      7
  • Așteptăm de mult să se termine pista foarte utilă și necesară de pe strada Drumul Cetății pe porțiunea dintre Magazinul Penny și Pădurea Shullewar. Aștepăm să putem mergem pe toată porțiunea pe pista de pe strada Drumul Cetății, este destul de frustrant să mergi super pe prima porțiune după care să cobori pe șosea și să circuli cu bicicleta foarte periculos printre mașini.

    https://www.youtube.com/watch?v=3vIlG-zV8ZA&list=PLjA9lNX_fbYnVsQkfqxZj7zc3QK5Z1-MT

    81
    3
  • Mergeți de faceți poză pe Alexandru Odobescu sau pe Panait Cerna unde așa zisa pistă se urcă pe pana pe treapta de intrare in magazine, locuințe sau trece peste stațiile de autobuz anulând cu totul trotuarul. În e vorba de nici un fel de piste de biciclete e un foarte costisitor monument al prostiei desfășurat pe zeci de kilometri. În ultimii trei ani am asistat în oraș la producția foarte costisitoare a filmului „Hoții de piste de biciclete.”

    34
    3
  • Și ce sa mai zicem de trotuarele din pavaj….. în urma lucrărilor de îngropare a utilităților……. zici ca sunt puse în bătaie de joc la loc, numai valuri și denivelări, plus ca te poți împedica….. o mare realizare, s au distrus și trotuarele. Cineva din primărie trebuie sa urmărească și aceste lucrări de refacere a trotuarelor în urma diferitelor lucrări. Primăria se scoate ca amendează firma care a făcut lucrările, pun pariu ca amenda e mai ieftina decât manopera.

    15
    1
  • Ar fi interesant să ne comunice “Miliția” din Bistrița câte amenzi au dat în ultima lună pentru parcarea autoturismelor pe pistele de biciclete. Dar pentru depășirea pe pistele de biciclete?
    De ce nu vedem polițiști pe biciclete? Nu au permis?
    Restul e CAN-CAN!

    25
    5
  • Vrem să-l vedem de Turc dacă el poate urca cu o bicicletă normală dealurile Budacului și Jelnei să ne demonstrezae astfel utilitatea și necesitatea trăznăilor de piste de pe drumurile înguste, cu multe curbe și multe săritori de pe dealurile Budacului și Jelnei !
    Hai Turcule știm că tu poți, hai nu ne dezamăgi în continuare ! 🤣😂🤣😂🤣
    https://timponline.ro/pe-dealul-budacului-si-in-slatinita-se-vor-face-piste-pentru-ciclisti-cu-bani-din-pnrr/

    41
  • Eliberați Zidul Cetății din gratile de închisoare !
    Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
    Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu biccicleta și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
    https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

    35
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS