Actualitate

Planuri pentru 427 noi locuri de parcare în Bistrița. Unde vor fi

Comisia Tehnică pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Bistrița a dat undă verde planurilor urbanistice zonale pentru amenajarea a 427 noi locuri de parcare în oraș.

Primarul Ioan Turc a precizat că vor fi construite parcări etajate pe strada Crinilor (309 locuri) și pe Aleea Clopoțeilor (118 locuri):

”Orașul are nevoie de un mare număr de parcări rezidențiale și nerezidențiale, în condițiile în care, prin proiectele de mobilitate, numărul acestora se diminuează considerabil. Din păcate pentru cetățeni, vechea administrație nu a propus niciun proiect pentru amenajarea de noi locuri de parcare. De aceea, derulăm un proiect fără precedent de edificare de parcări îndeosebi etajate, în diferite zone din municipiu. O parte dintre aceste edificii se pot construi prin autorizare directă, iar pentru altele este nevoie, conform legii, de întocmirea unor documentații de urbanism. Este cazul și al viitoarelor parcări de pe strada Crinilor și de pe Aleea Clopoțeilor. În ședința CTATU au fost avizate favorabil planurile de urbanism zonal pentru proiecte prevăzute în cele două locații.

Primul amplasament, cel de pe strada Crinilor, se află într-unul din cele mai aglomerate zone din oraș. Aici se va construi o parcare cu 309 locuri, dintre care 239 în incintă și 70 la sol. Față de cele 77 de locuri existente, noua situație pe care o propunem oferă un număr de locuri de parcare de patru ori mai mare. Clădirea va fi compusă din S+P+2E, iar cel mai înalt punct nu va depăși 12 m de la nivelul solului. Pentru o integrare cât mai bună în cadrul construit preexistent, toate laturile clădirii vor fi înierbate (grădini verticale). Va fi amenajat și un nou loc de joacă, la standarde actuale.

Pentru viitoarea parcare de pe Aleea Clopoțeilor, care, de asemenea, va deservi o altă zonă deficitară pe această componentă, soluția propusă suplimentează numărul de locuri de parcare de la 54 la 118. Configurația terenului și vecinătățile permit amenajarea unei parcări în regim de înălțime S/D + P.

Continuăm efortul de realizare de noi locuri de parcare prin identificarea de terenuri, realizarea de documentații și derularea procedurilor pentru execuția propriu-zisă.

În acest sens, precizez faptul că, pentru prima parcare etajată din Bistrița, ce va fi construită pe strada Vasile Lupu, a fost inițiată procedura de atribuire pentru realizarea proiectului tehnic și de execuție”.

10 comentarii

  • Felicitari IOAN TURC deoarece nu proiecteaza si executa parcari prin Parcuri si spatii VERZI !
    Deocamdata , iar daca cei de la Tehnic si de la Urbanism o iau razna Primarul trebuie sa se opuna deoarece Bistrita are angajat un proiect de mediu intitulat.
    Bistrita oras rezilient in fata schimbarilor climatice.

    6
    65
    • Il mai felicitati dupa ce v-a facut obraznic in sedinta consiliului local? Treziti-va d-le Balan! Treziti-va la realitate!

      14
      2
  • Ce ne spune Turc e literatură S.F. ! Jules Verne își trage palme acuma iar Isaac Asimov joacă la pitici fără jambiere. Chiar dacă s-ar construi chestia aia, melteanul de rând cu cazanul german second-hand o să parcheze tot ilegal la intrarea în bloc sau la intrarea în magazin.

    41
    5
  • Parcare etajată pe Crinilor este o monstruozitate, o mizerie fără termen de comparație. Imbecilii ăștia insistă să distrugă cu totul orașul introducând în centrul orașului parcările etajate, practic niște clădiri industriale urâte care atrag și mai mult trafic și poluare.
    De pe Crinilor până în centrul Bistriței sunt 6 minute de mers pe jos. Și-au bătut joc de stradă permițând construirea unui bloc care s-a înălțat trei etaje peste autorizație, au distrus totuarul pentru a pune asfalt roșu peste o pârtie de biciclete care se urcă pe treptele intrărilor în magazine și acum le trebuie parcare etajată. De ce? Ca să poată apoi din opoziție să zbiere că ei aveau soluții că ei au făcut proiecte. Dragi edili, ascultați comanda la mine: marș! Nu înainte marș, doar marș.

    40
    42
    • Alex, o singura remarca. Nu toata lumea are de mers in centru. Centrul Bistritei e mai mort decat un biet resuscitat pe masa in ATI. In rest ai perfecta dreptate cu totul. Parcarile astea nu ajuta, Andrei Muresanu (lama) si decebal nu o sa parcheze masinile pe Crinilor. Iei 3k de locuri de pe marginea drumului unde fiecare avea locul lui, ca sa i puna sa parcheze la 2 km. Pai asa mai bine mergi direct pe jos, nici nu mai ai nevoie de masina. Cari in brate cumparaturile si pe copilul mic la fel. Sunt idioti, nu are sens sa ne mai ascundem dupa deget. Idioti cu D mare, cum se zice. Ei cred ca asta va rezolva problema parcarilor de resedinta. In loc sa amenajeze pe marginea drumului locuri de parcare, bai si daca erau cu abonament, fir-ati ai naibii sa fiti de incompetenti care conduc orasul asta, dar nu pui oamenii sa parcheze la 2km !
      In rest, tot ce zici tu mai sus, e perfect valid si pe buna dreptate.

      14
      15
    • Alex -O monstruozitate este actuala piață centrală care nu are nici un Dumnezeu în afară de funcția practică- specifică unei reședințe de comună – de parcare pentru mașini, mai că nu le parcăm în biserică. Cum propuneți să se scoată mașinile din centru dacă nu se fac parcări special amenajate care să elibereze spațiul cu pricina pentru a-i putea fi conferită o funcționalitate evidentă de piață centrală pietonală??? Asta dacă tot vorbim despre distrugerea centrului istoric. Mai distrus decât acum (a văzut cineva în ce stare se află Sugăletele???) nu va fi centrul niciodată, fără nici un interes pentru un facelifting, pentru funcționalizarea patrimoniului construit (O casă Andreas Beuchel care stă degeaba de ani buni, o Biserică și un ansamblu arhitectural valoros parazitate de vegetație, clădiri istorice mutilate iremediabil cu termopane etc.) Sibiul e plin de parcări la periferia centrului istoric tocmai pentru a scoate cât mai multe mașini din piețe și din jurul clădirilor istorice. La Cluj la fel. Actuala administrație a trecut de mult pragul critic al incompetenței iar zona prioritară pentru astfel de parcări ar trebui să fie în special în proximitatea zonelor reconfigurate în dezavantajul riveranilor, însă critica venită dinspre societatea civilă doar de dragul criticii e cel puțin la fel de nocivă.

      4
      18
  • Orașul medieval trebuie păstrat asa cum este. Fără construcții de metal, beton, parcări supraetajate, blocuri etc.
    Spun asta pentru ca țin la orașul medieval Bistrița, pentru ca sasii ne-au lăsat orașul moștenire să avem grijă de el și să-l lăsam moștenire copiilor noștri.
    Nu sunt de acord cu parcările etajate din centrul istoric!
    Mă rog la Dumnezeu sa nu se realizeze nimic din ce si-au propus politicienii, pentru ca tot ce fac e distrugere și cheltuiala fără rost!
    Va rog Închideri-va in birou si NU MAI FACEȚI NIMIC, pentru ca faceți numai rău.
    Numai proiecte care urâțesc orașul, îl blochează, etc
    Bistrița e de nerecunoscut la 33 de ani după revoluție.

    19
    17
  • Parcarea supraterană etajată Eminescu este singura soluție care va rezolva lipsa gravă a locurilor de parcare din zona centrală a orașului și nu toate parcările în toate fundăturile greu accesibile ca cea de pe Minulescu dedicație specială pentru Hangan !

    30
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.