Actualitate Recomandări

Platforma subterană de colectare inteligentă a deșeurilor, pusă în funcțiune

(FOTO-VIDEO) Sistemul inovativ de platforme subterane de colectare inteligentă a deșeurilor, instalat cu caracter demonstrativ pe strada Petre Ispirescu, a fost pus în funcțiune, vineri, în prezența reprezentanților Primăriei Bistrița și a firmei de salubritate Supercom. Dacă municipalitatea va reuși să acceseze bani europeni ar putea fi instalate în tot orașul în 2 ani – 2 ani și jumătate.

”Am dorit să arătăm oamenilor cum funcționează o platformă îngropată. E un produs din Bistrița-Năsăud, o societate din Beclean le construiește, este cel mai vechi producător din țară. Sistemul a fost implementat în urmă cu 8 ani la Mangalia, am discutat cu primarul de acolo, sunt mulțumiți de modul în care funcționează și se comportă în timp acest sistem. Cred că soluția va fi apropiată de ce se întâmplă în Cluj, adică pentru gunoiul menajer care miroase, produce disconfort, vom folosi acest sistem de platformă îngropată, iar pentru materialele reciclabile: sticlă, carton, plastic, vom merge pe soluția supraterană, dar evident îngrădită pentru a nu putea intra decât cei care au acces pentru depozitarea sau ridicarea materialelor. E evident un mod civilizat de a rezolva această problemă, nu este ieftin, dar în discuțiile pe care le-am purtat la Administrația Fondului de Mediu, am identificat resurse pentru a acoperi din bani europeni această investiție. Cred că vom reuși să obținem undeva la 2,3-2,5 milioane de euro pentru implementarea în Bistrița a acestui sistem de gestionare a gunoiului într-un termen de cel mult 2-2,5 ani. Până la finalul acestui mandat va exista în Bistrița acest sistem de gestionare a gunoiului”, a spus primarul Ioan Turc.


Primarul a spus că nu a discutat despre schimbarea sistemului de colectare cu ADI Deșeuri fiindcă nici nu are ce: ”Avem prețuri mari, o calitate a serviciilor proastă, sistemul în sine cu aceste budane îngropate este inestetic și ineficient, avem taxă specială, nu prea văd ce aș putea discuta cu ADI Deșeuri. Luăm în calcul și varianta de a ieși din ADI Deșeuri. Vom verifica aspectele de natură legală, iar când vorbesc de ieșire din ADI nu mă gândesc la schimbarea operatorului de salubritate. Deocamdată, cu Supercom – o spun cât se poate de tranșant – lucrurile sunt pe un trend ascendent. Ei răspund destul de bine solicitărilor noastre, calitatea serviciilor a fost mai bună. Am fost și noi mai fermi în executarea contractelor, am confirmat suprafețe mai mici curățate, am plătit mai puțini bani către Supercom, dar lucrurile încep să funcționeze bine și, dacă vom continua așa, nu avem nicio problemă în derularea contractului cu Supercom. Dacă vom avea autonomie, acum având doar un vot în ADI, sigur că putem reașeza contractul și putem gândi principii economice corecte. Nu văd de ce Primăria trebuie să fie prestator de servicii pentru societatea de salubritate și să încaseze bani prin metoda taxei speciale”.

Directorul zonal al Supercom, Cristian Pascalina, a declarat pentru Timp Online că firma este pregătită să gestioneze și acest sistem întrucât mașinile de ridicat gunoiul sunt dotate cu pompă hidraulică.

”În Cluj deja noi operăm pe un astfel de sistem din 1 martie a.c., dar rezultatele, până acum, sunt bune spre foarte bune. Noi suntem pregătiți, avem și pompă de acționare și chiar mașina care operează pe această zonă este pregătită. Mașinile sunt compatibile cu orice sistem. Și aici, la Bistrița, ar funcționa indiferent de sistem dacă populația ar fi mai conștientă și mai civilizată. Se vede diferența de comportament între zonele mai dezvoltate și Bistrița. Acolo populația este mult mai civilizată. Nu zic că aici, la Bistrița, populația nu e civilizată, dar chiar nu îmi dau seama de ce nu ne civilizăm, să conștientizăm faptul că, dacă aruncăm aiurea, arată inestetic. Eu zic că autoritățile locale, spre deosebire de Cluj, Brașov, sunt mai indulgente”, a spus Cristian Pascalina.

Întrebat dacă se amestecă în continuare gunoiul menajer cu cel selectat – o scuză a oamenilor care nu vor să selecteze gunoiul – el a răspuns: ”De doi ani, acest lucru nu se mai întâmplă în acest județ. Sunt mașini pe fracții. Confuzia a apărut pentru că sunt pubele galbene cu plastic, iar omului nu i-a încăput și a pus și în cea neagră. În zonele rurale avem cele mai mari probleme. Sunt acele semiîngropate unde se depozitează necontrolat”.

Chiar și din gunoiul selectat, doar 12% poate fi valorificat fiindcă restul deșeurilor sunt murdare.

Platformele subterane realizate de firma Megatitan din Beclean sunt destinate colectării selective a deșeurilor municipale (carton, plastic, metal, sticlă) și asimilabile (menajere), pe fracții diferite. O platformă este prevăzută cu coșuri de inserție care pot fi destinate, în funcție de Regulamentul de salubrizare local, fracțiilor de deșeuri stabilite a fi colectate. Marcarea coșurilor de inserție se realizează prin etichetare conform codificării legale de culoare pentru tipurile de deșeuri ce se colectează selectiv, opțiunile de marcare fiind stabilite de către beneficiar.

Astfel de platforme subterane fabricate de Megatitan au fost instalate în Mangalia, Oradea, Cluj-Napoca, București, Jibou, Reșița, Zalău, Alba Iulia, Rm. Vâlcea, dar și în alte localități.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/videos/764879127445473

Primăria Bistrița intenționează să acceseze bani prin Administrația Fondului de Mediu (AFM) în vederea introducerii unui nou sistem de colectare a deșeurilor în Bistrița, ”modern și fiabil”, deoarece sistemul cu containere semiîngropate ”este un eșec și parazitează domeniul public”, spune primarul Ioan Turc. În acest sens, va fi realizat un studiu de fezabilitate. Varianta cu sisteme hidraulice îngropate este soluția agreată, din acest motiv fiind montat un astfel de sistem pe strada Petre Ispirescu, acolo unde va fi amplasată încă o platformă, una fiind pentru colectarea selectivă iar cealaltă pentru gunoiul menajer.

Municipalitatea va depune, tot la AFM, un proiect pentru extinderea și modernizarea iluminatului public, în valoare de 2 milioane de euro.

Principalele beneficii ale platformelor subterane

Amplasamentul subteran al containerelor aduce de la sine beneficii importante care au efect deosebit la nivelul comunităților. Impactul platformelor subterane este imediat. Zona de colectare în care sunt amplasate este automat mult mai curată, iar aspectul devine mai plăcut. Odată cu ”îngroparea” provizorie a gunoiului, platformele vor avea un impact mai redus asupra sănătății publice, în comparație cu platformele actuale, clasice. Platformele subterane nu obstrucționează aleile de circulație, partea supraterană a acestora fiind extrem de redusă volumetric. De asemenea acestea nu obstructionează vizibilitatea, avand o înălțime de doar 1 m, putând fi amplasate chiar și în parcări.

Platformele subterane de colectare a deșeurilor ocupă un loc mult mai mic în comparație cu țarcurile actuale, iar în condițiile aglomerării urbane și rurale, acest aspect nu poate fi decât îmbucurător. Suprafata de circulatie ocupata este eficientizata cu 88%, iar volumul suprateran ocupat cu 92%. Spre exemplu în zonele de case, sau la unități de învățământ, spitale, zone de promenadă, parcuri, etc, se pot amplasa exact în locul cel mai accesibil, în funcție de indicele de generare, eliminând orice alte condiționalități.

Eliminarea mirosurilor neplăcute aduce, la rândul său, un beneficiu important, una dintre problemele actuale fiind chiar mirosurile emanate de deșeuri care, de cele mai multe ori, ajung chiar și în locuințe. Incinta subterana a platformelor, fiind singurele modele de platforme ce prevăd finisaje ale plăcii metalice de suprafată cu beton / granit, nu înregistrează temperaturi mari nici pe perioade caniculare, fapt ce nu limitează fermentarea deșeurilor si implicit emisia de gaze.

Chiar și siguranța comunității este sporită, accesul uman nedorit fiind restricționat, utilizarea coșurilor de inserție făcându-se cu ajutorul unui card deținut doar de persoanele din comunitate. Lipsa accesului la deșeuri, conduce la eliminarea totală a cazurilor de animale fără stăpân, rozătoare și insecte ce pătrund de obicei în containere și împrăștie deșeurile (câini, pisici, șobolani, etc).

Platformele subterane nu permit accesul uman la deșeuri, eliminând cazurile cunoscute de împrăștiere a deșeurilor de către diverse persoane, dar mult mai important eliminând riscul de îmbolnăvire a tuturor categoriilor de locuitori (copii cât și adulți). Lipsa totală a accesului la deșeuri elimina posibilitatea afectării sănătății populatiei și animalelor. Platformele pot fi instalate inclusiv în parcuri de joacă pentru copii, fiind lipsita posibilitatea contactului acestora cu deșeurile.

18 comentarii

    • Tot ceea ce face Ioan Turc de cand a venit la primarie este doar campanie de imagine, nimic concret, chiar as putea spune ADMINISTRATIE ZERO.
      Ne tot viruseaza cu proiecte pilot, sfatuit de ceata de intelepti din jurul sau cu experienta ZERO in administratie, oameni care vin fara nimic in spate, sa invete pe banii nostri.
      Vai de capul nostru, am ajuns pe mana incompetentilor , acest lucru se vede in fiecare zi.

    • Am vazut acest proiect pilot la Cluj, cand in urma cu vreo 3 ani il prezenta primarul Boc. Care credeti ca este stadiul de implementare a acestui sistem inovativ acum dupa 3 ani in Cluj?
      Va spun eu, aproape zero. Au vreo 30 de platforme montate din cele aproape 1000, cate sunt in Cluj.
      Deci in cotinuare, bla,bla, bla,….))) minciuni frumos ambalate!

    • Am dori sa stim si noi cetatenii, care platim toate aceste bazaconii iesite din putul gandirii acestor politruci vremelnic cocotati in functii pubice, de ce sunt aceste platforme de colectare a deseurilor numite INTELIGENTE?
      Cu ce sunt mai inteligente decat tarcurile pe care le propunea tot Ioan Turc, in urma cu aproximativ o luna de zile?
      Nu mai folositi cuvinte pompoase si sofisticate domnule primar! Va umpleti de penibil.
      Chiar nu halim cu totii, orice ne serviti! Nu suntem cu totii prosti, asa cum ne credeti!

  • Am înțeles subvenția UE a expirat din anul 2021 pentru containerele îngropate care au dat rezultate 00. sa vedem mai departe ce țepe mai urmează la banii europeni.

  • Nerușinatul de la Supercom iar dă vina pe populație. Noi suntem necivilizați nu ei care își mătură platformele o dată la doi ani. Autoritățile nu sunt mai indulgente, sunt delăsătoare. Ar trebui să vă umple de amenzi. Și, apropo, în ce bază legală ocupați domeniul public cu tomberoanele și cutiile celea mizerabile cumpărate anul trecut tot din banii noștri? Și, cât plătiți pe metru pătrat pentru ocuparea domeniului public în afara platformelor date în administrarea ADI?

  • Containerele semiingropate fac parte dintr-un sistem de management integrat de colectare a deseurilor , inteligent pentru anii in care s-a implementat , si cu nimic mai putin fiabil decat cel ce se vrea promovat. Degeaba este sistemul bun daca este exploatat prosteste. D-le primar , asa experimental , imprejmuiti un punct de colectare din acesta cu „budane inestetice si nefiabile ” , limitati accesul prin utilizarea cartelelor , numai pentru cei arondati si apoi lasati locuitorii sa-si spuna parerea. Acel sistem blamat de D-vs. este foarte bun daca va fi exploatat inteligent. Altfel , orice sistem cat de „inteligent ” ar fi el va da aceleasi rezultate (proaste) daca va fi exploatat de prosti sau rau intentionati. D-le primar si d-lor consilieri , aveti un sistem . Exploatati-l inteligent si perfectionati-l daca este necesar . Nu-l abandonati pentru interese meschine ca va bate Dumnezeu pentru risipa de bani europeni si bani publici romanesti. Sper ca nu toti consilierii PNL , USR SI PMP sunt idioti !

    • Se vrea introducerea acestui sistem care costa cel putin 15000 de eur si in Bucuresti in sect. 1. Se solicita asociatiilor de proprietari acordul privind amplasarea geografica a acestor cavouri hidraulice smart.
      CE NE SFATUITI?
      Eu personal nu am vazut acest sistem cu platforma hidraulica cu 4 containere nicaieri in lume. In schimb am vazut containere individuale ingropate care se ridica cu macaraua de catre masina de salubritate.

  • si eu vreau sa mi se faca o groapa in fata blocului
    dar dupa ce nu voi mai fi o poate folosi familia mea sa ma ingroape in ea?
    stiti…ziua mortilor….distantare sociala…etc

  • ,, Am dorit sa aratam oamenilor cum functioneaza o platforma ingropata ” ! Cred ca ar fi corect sa fi fost instiintati si oamenii cand se face ,,demonstratia ” pentru ca important nu e cum functioneaza o platforma ci cum va functiona un sistem cu asemenea platforme . Mai precis pe noi , oamenii , ne intereseaza cam cat costa , cat este de fiabila , cum se va asigura mentenanta -avand in vedere ca actionarea este hidraulica , cum se va asigura spalarea zonei de sub platforma containerelor si cine plateste investitia . Nu de alta dar prea am schimbat sisteme de colectare in ultimii ani , care au costat bani . si sunt banii nostri iar experimentele sunt a altora .
    Domnule director Cristian Pascalina , nu ar trebui sa vorbiti de constiinta si civilizatie . Daca dumneavoastra va place modul in care sunt amplasate modulele cu containere , daca va place cum miroase in zona platformelor , daca va place modul in care este creat accesul la containere , daca va plac containerele metalice amplasate pe diferite strazi din municipiu (indoite , fara roti , capace deschise , nedezinfectate de la amplasare . Apropo’s ne puteti spune cu ce frecventa dezinfectati sau ati dezinfectat vasele de colectare ? . Si apropo’s : CAND DATI CARTELELE DE ACCES LA VASELE DE COLECTARE ?

    • @aurele
      tu vrei cartele?
      ai certificat de vaccinare?
      daca nu ai la ce-ti trebuie cartela?
      ramane ca si pana acum…arunci de la etaj!
      nu nimeresti?
      mai incerci!

    • ai auzit de canalizare?
      acolo!
      aaaaaaaaaaa…esti ecologist si nu faci asa ceva?
      si eu sunt…si nu as face asa ceva niciodata….dar nici nu am asa ceva in casa!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS