Actualitate Recomandări

Platformele de colectare nu sunt folosite cum trebuie, spune șeful ADI Deșeuri. Care este soluția

”Platformele de colectare a deșeurilor nu sunt utilizate cum trebuie de cetățeni! Platformele de colectare cu containere semi-îngropate sunt destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Fiecare container semi-îngropat este semnalizat cu tipul de deșeu reciclabil care poate fi depozitat în aceste recipiente. Locuitorii din zonele de case trebuie să aducă la aceste platforme deșeurile reciclabile din sticlă și hârtie / carton, iar pentru zonele de blocuri sunt și containere semi-îngropate pentru plastic / metal. Din păcate, în foarte multe din aceste platforme sunt depozitate deșeuri menajere care nu au ce căuta aici”, spune directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae:

”Aveți în imagine platforma de colectare a deșeurilor reciclabile pentru fracțiile de sticlă și hârtie / carton din zona Spitalului TBC. Vedeți cum arăta platforma dimineața și cum arată aceeași platformă seara. Operatorul de salubritate curăță platformele de containere semi-îngropate aproape în fiecare zi, dar aceste tipuri de deșeuri menajere apar mereu acolo. Mai mult decât atât, mulți cetățeni lasă deșeurile reciclabile lângă platforme, deși în recipienți este suficient spațiu de depozitare.

Soluția la această problemă va fi introducerea de colectare la poarta casei pentru 4 fracții de deșeuri – sticlă, hârtie / carton, plastic / metal și menajer, pentru toți cei care locuiesc la case, precum și instalarea de camere de supraveghere pentru platformele de containere semi-îngropate din zona de blocuri, printr-un proiect pe fonduri europene.

A venit momentul ca locuitorii comunităților noastre să-și schimbe mentalitatea cu privire la deșeuri. Trebuie să privim deșeurile reciclabile ca o resursă economică și să înțelegem că fiecare deșeu reciclabil colectat selectiv contribuie direct la reducerea poluării naturii.

Io zic că-i de-ajuns! Haideți să le punem pe toate la locul lor!”.

https://www.facebook.com/cristianmariusniculae.ro/posts/1402563556789852

8 comentarii

  • Trebuie, urgent, gasita solutia pentru schimbarea atitudinii populatiei vizavi de utiluzarea corecta a acestor conteinere.
    Eu cred ca nu inventam noi gaura de la covrig ci musai sa ne uitam la tari cu zeci de ani de experienta in colectare selectiva a deseurilor. Cu siguranta s_au lovit de multe dificultati pana au gasit solutia.
    Invatati de la ei, domnilor directori de ADI si toti cei aflati pe posturi de decizie in domeniu si haideti, nu mai stati pe ganduri, faceti sa se intample cum se cuvine aceasta colectare!

  • Solutia este amenda! Amenzi maxime pentru toți cei ce-și bat joc de noi. Toți cocalari care atunci când merg în Vest n-au curajul să arunce o țigară pe jos, iar la noi acasă trebuie să rânim zilnic dupâ ei.

  • Este o platforma de colectare de langa Serele Primariei unde lumea aduce gramezi de gunoaie.
    Si dupa ce se curata, in jumatate de zi este la loc.
    Sa puna camere video si sa-i amendeze pe cei care arunca aiurea gunoaiele.

  • Nu stiu de ce dar parca subiectul asta apare destul de des in presa, dar fara solutii concrete. E ca in povestea aia , Petrica si lupul… Ne tot agitam fara sa vedem nicio masura pentru combaterea fenomenului de neselectare a reciclabilelor. Foarte greu de convins concetatenii ca selectia deseurilor e o dovada de bun simt, mai ales ca vedem nu o data ca firma de salubritate le amesteca inapoi, cind vin cu masinile sa ridice gunoaiele. Cel putin la case se poate aplica solutia ridicarii pe zile : luni hirtia, marti plasticele, si asa mai departe. La bloc, mai greu de aplicat metoda, poate doar punind la o mai mare distanta containerele, intr-o zona gunoiul menajer si intr-o alta zona reciclabilele ( hirtie, plastice, sticla ) si in acest fel cei care nu inteleg de vorba buna sa poata fi prinsi in flagrant. Partea proasta ca stam rau cu terenurile disponibile…Poate se gindesc cei de la ADI sa lanseze catre populatie un concurs de idei , cum s-ar putea sa se rezolve problema. Sint convins ca sint destule persoane care ar dori sa se implice…

  • Solutia sunt numai camerele de supraveghere si amenzile sau scoaterea lor din pamant. Eu cu cine mama dracului am vorbit in toti anii si acuma ne spune domnul NICOLAE exact ce am pus pe tapet la diferite discutii fara numar despre starea jalnica a judetului. De ce pana acuma pe toti i-a durut in cur subiectul ecologistilor ? HA ma !

  • Ca sa auda amicul meu CRISTIAN NICULAE si cititorii. Datorita colegului meu CRISTIAN TETCU ca care am mai batut judetul pe banii nostri si s-au inregistrat pe GPS cele peste 4.000 de gramezi si gropi ilegale in tat BN -ul, si astea au fost prezentate Prefectilor, au citit Primarii si pe toti i-a durut la basca si s-au culcat pe o ureche. Numa amu constatati dezastrul ?

  • „Mai mult decât atât, mulți cetățeni lasă deșeurile reciclabile lângă platforme, deși în recipienți este suficient spațiu de depozitare.” Aceste platforme sunt niste bătăi de joc. Sunt inutile și nu sprijina deloc populația în a selecta deșeurile. Aceste platforme au niste orificii extrem de mici. Inclusiv cutia de carton de la lapte trebuie sa fie bine împăturită pentru a incapea. Normal că omul nu are timp sa stea cu ceasurile langa gunoi până mărunțește deșeurile și este mai convenabil sa le lase langa.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ancutza Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS