(FOTO-VIDEO) Cantitățile mari de precipitații care au căzut sâmbătă au creat probleme și în stațiunea Sângeorz-Băi, unde autoritățile au acționat cu utilaje ca să curețe șanțurile și să deblocheze podurile care s-au colmatat atât din cauza aluviunilor, cât și a gunoaielor.
”În tot județul este prăpăd. Încercăm din răsputeri să facem față solicitărilor dumneavoastră, în funcție de gravitatea problemelor. În fața calamităților nu putem decât să constatăm pagubele și să luăm măsuri cu tot ce ne stă în putință. Asigurarea gospodăriilor este o soluție în astfel de situații, oricine și orice ar spune. Orice sisteme ai avea, în astfel de situații sunt suprasolicitate”, a scris pe Facebook primarul Traian Ogâgău.
Până în 7 iulie, ora 10:00, în cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Pana la urma e buna cate o viitura dinasta ca mai spala natura de mizeriile aruncate de oameni. Daca nu rezolva omul mizeriile atunci intervine natura. Daca ne batem joc de natura atunci o meritam.
Sa va ia dracu cu fulgi cu tot !meritati de la natura ce e mai rau !