Politică

PNL Bistriţa: Afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la evenimentele din 2012, o diversiune

”Afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la referendumul din 2012 sunt dezinformări la adresa opiniei publice şi atacuri la adresa instituţiilor statului. Despre 7,4 milioane de cetăţeni cu drept de vot nu se poate afirma că orchestrează o lovitură de stat. Mergând pe logica ridicolă a celor care susţin această idee, ajungem la concluzii amuzante şi chiar absurde”.

Diversiunea lui Traian Băsescu referitoare la evenimentele din 2012

Pentru a clarifica şi a prezenta opiniei publice în modul cel mai tranşant posibil poziţia Partidului Naţional Liberal, referitoare la evenimentele din 2012, considerăm oportun a face următoarele precizări.

Pentru a vorbi atât despre evenimentele politice democratice din vara anului 2012, cât şi despre diversiunea prin care se proclama propagandistic o lovitură de stat, trebuie să pornim de la însăşi definiţia loviturii de stat – care reprezintă o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei militară, folosind forţa, nicidecum un vot democratic la un referendum prevăzut de Constituţia României.

Or, Traian Băsescu a fost suspendat de Parlamentul României (nicidecum de o minoritate), Parlament care reprezintă cel mai înalt for de conducere al statului şi care prin însăşi definiţia sa, nu are cum să dea lovituri de stat.

Despre folosirea forţei militare nici nu se poate pune problema în 2012. Trebuie precizat că dacă ar fi fost vorba de o lovitură de stat, nu s-ar fi respectat toate regulile constituţionale, parlamentare şi democratice în vigoare, privitoare atât la procesul suspendării, cât şi la desfăşurarea referendumului de demitere. Nu există nici o sentinţă judecătorească conform căreia suspendarea preşedintelui ar fi reprezentat o lovitură de stat.

Traian Băsescu însuşi a luat parte la evenimentele generate de suspendare, dovadă că nu considera nici el că ar fi vorba de lovitură de stat. Traian Băsescu s-a prezentat în Parlament în momentul suspendării, a chemat oamenii la vot democratic în cadrul referendumului, iar după ce CCR a decis să menţină cvorumul, Traian Băsescu a continuat să îşi îndemne susţinătorii să participe la referendum, afirmând că nu doreşte să câştige la masa verde. Abia după ce şi-a făcut calculele electorale şi a realizat că populaţia îl va demite, Traian Băsescu a ales să îşi schimbe strategia, începând să vorbească de lovitură de stat.

În cadrul referendumului, 7,4 milioane de români (88,5%) au votat în favoarea demiterii preşedintelui. Or, chiar din definiţia loviturii de stat (care presupune ca o minoritate să pună, în mod abuziv, mâna pe putere), despre 7,4 milioane de cetăţeni cu drept de vot nu se poate afirma că orchestrează o lovitură de stat.

Mergând pe logica ridicolă a celor care susţin ideea loviturii de stat, ajungem la concluzii amuzante şi chiar absurde, conform cărora CCR a luat şi ea parte la evenimente, stabilind dacă s-a îndeplinit cvorumul la ”lovitura de stat” (or la o lovitură de stat nu se poate vorbi de cvorum).

În consecinţa celor expuse mai sus Partidul Naţional Liberal consideră că afirmaţiile lui Traian Băsescu din 2012, reiterate în cadrul evenimentului în care îşi comemora demiterea, sunt dezinformări la adresa opiniei publice şi atacuri la adresa instituţiilor statului.

Biroul de presă al Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa

22 comentarii

  • A fost sau n-a fost lovitura de stat- NU aceasta-i intrebarea. Vorba poetului Ion Minulescu: „Dar ce anume-a fost, /Ce-am vrut să fie /Noi nu vom şti-o poate niciodată”. In primul rand schimbarea presedintilor celor doua camere a fost neconstitutionala atata timp cat legea prevede ca acestia sunt alesi pe o perioada de 4 ani si nu pot fi schimbati decat de catre partidul care i-a propus. Apoi schimbarea pripita si fara motiv a avocatului poporului, cu un „om al casei” care sa nu conteste la Curtea Constitutionala abuzurile comise de parlament. Si in sfarsit, insasi suspendarea presedintelui de catre parlament fara vre-un motiv intemeiat de natura constitutionala. Toate aceste gafe politice ale PNL in cardasie cu PSD (cardasie numita USL), au fost facute numai pentru ca Antonescu Crin sa ajunga mai repede pe fotoliul de la Cotroceni fie si ca presedinte interimar, lucru care s-a si intamplat. Dar, din pacate aici si-a prins urechile. Este vorba de o lamentabila prestatie de la Cotroceni pe timpul suspendarii lui Basescu. A ramas de pomina exprimarea intr-o engleza de balta a lui Crin, care la o intalnire cu delegatia FMI spunea ca ministrul de finante Florin Georgescu este :”The Father and Mother of Ha Ha Ha”. Apoi gafa monumentala prin afirmatia ca nu-i e frica la eventualele alegeri prezidentiale anticipate decat de Departamentul de Stat al SUA. Aceasta insinuare la adresa Departamentului de Stat al SUA, de amestec in treburile altor state a fost o gafa monumentala de politica externa care a scandalizat cancelariile lumii. Analiza ar putea continua si dupa dupa castigarea alegerilor de catre USL, la sfarsitul lui 2012. PNL-ul a fost pas cu pas marginalizat de catre PSD, culminand cu ruperea aliantei si iesirea PNL de la guvernare in februarie 2014. Atunci era momentul ca Antionescu sa faca un pas in spate si sa-l promoveze pe Iohannis candidat la presedintie. In felul acesta, Crin, cu toate defectele sale ar fi iesit din acest joc si ar fi ramas cu imaginea de “lider providential” care a stiut sa puna omul potrivit la locul potrivit. Si nu in ultimul rand Iohannis ar fi putut deveni inca de atunci candidatul unic al partidelor de dreapta, care nu ar fi avut motive intemeiate sa nu renunte la un candidat propriu. Acesta putea fi inceputul unificarii dreptei, care probabil ar fi adus un scor mai bun si la europarlamentare, avand in vedere ca pana la urma tot acolo s-a ajuns. In fine, mai bine mai tarziu decat niciodata.

    • concluzionand, la afirmatiile de mai sus, orice actiune impotriva lui Basescu si a regimului Basist in general este o lovitura de stat si un atac la adresa statului de drept. Vorba despotului Ludovic al XIV-lea „L’État, c’est moi” („Eu sunt Statul”)…

  • Domnilor liberali de la Biroul de presa al Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa, daca vreti sa comunicati ceva inteligent, folositi copy/paste-uri din surse de informare credibile – nu definitii ale loviturii de stat de pe wikipedia, (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitur%C4%83_de_stat).
    Conform dex-ului, lovitura de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane.
    Daca vorbiti de prezenta Presedintelui in parlament ca un fapt democratic, atunci suntem de acord ca si Ceausescu a avut parte de un „proces corect”.
    Daca e sa ne luam dupa definitia data de voi cum ca o minoritate orchesteaza lovitura de stat – aflati ca 7,4 milioane oameni – reprezinta 46,24% din populatia cu drept de vot a Romaniei – adica MINORITATE – lucru confirmat de CCR!
    Asa ca nu mai incercati sa va „spalati” pe maini de actiunile ilegale pe care le-ati orchestrat in trecut.
    Daca vreti curatare – aveti doua variante – ori plecati si lasati pe altii in locul vostru, ori va schimbati numele si nu mai dezgropati trecutul. De plecat nu o sa plecati, ca va este caldut!, asa ca schmbti-va schimbati numele – impreuna cu ceilalti „cinstiti” de la PDL – si continuati-va activitatea – care o fi ea – logic – doar formata din INTENTII BUNE – nu neaparat in folosul tarii, societatii sau al comunitatii – ci in folosul vostru personal!!!

    • Hai sa nu exageram, in 2012 nu s-a rasturnat regimul politic, deci NU putem vorbi de lovitura de stat.
      Respectiva „lovitura” a fost data cu ocazia demiterii guvernului MRU, dupa motiunea de cenzura. Cu liberschimbistii de serviciu, dar asta a fost valibil mereu, doar noi suntem romani. Si udemeristi, evident.
      Cat despre „actiunile ilegale pe care le-ati orchestrat in trecut.” referindu-va la Biroul Municipal, ar fi interesant de vazut niste date concrete. Cu nume, prenume si actiune ilegala. Altfel am putea sa va incadram intr-un anumit segment, si nu cred ca v-ar face placere.

    • domnule Cristi, se impun cateva precizari:
      – nu exista o diferenta de continut intre cele doua definiti, sensul este acelasi.
      – prezenta unui presedinte, oricare ar fi el, in Parlament este un fapt democratic, nu vad legatura dintre demiterea lui Basescu urmata de un referendum si executia lui Ceausescu, tocmai ca sunt foarte diferite cele doua evenimente chiar opuse din multe puncte de vedere.
      – afirmatia ta cum ca 7,4 milioane de cetateni sunt o minoritate este extrem de grava, din multe puncte de vedere. Sa nu uitam totusi ca Basescu a fost ales presedinte cu votul a putin peste 5 milioane de cetateni. A fost demis de 7,4 milioane de cetateni. Mai mult decat atat conform ultimului recensamant din 2011, prezenta la vot a fost de peste 50% deci s-a indeplinit si cvorumul, cvorum care in mod normal nici nu trebuia sa existe. Cvorum trebuie sa fie la schimbarea Constitutiei nu la demiterea unui presedinte din ratiuni elementare, pe care n-are rost sa le dezvoltam aici, dar care tin tocmai de statul de drept.

    • Vali draga, punctual o sa-ti raspund si scurt, ca nu are rost sa intram in polemici, oricum faptele sunt consumate si nu se mai poate face nimic, ideea este ca in viitor sa analizam lucrurile mai bine sa nu repetam anumite greseli.
      – eu nu vorbeam de executia lui Ceausescu – asta chiar nu are legatura cu Basescu, pentru ca pe Basescu nu l-au putut executa! Eu vorbeam de „procesul” lui Ceausescu! Sa nu uitam cum a votat senatorul Voicu in parlament in acea zi, pentru suspendarea lui Basescu – cu 2 maini ridicate – penibil! si e doar un exemplu!
      – matematic cei 7,4 milioane reprezinta MINORITATE (iti place sau nu!!!), la alegerile din 2009 au votat 10,48 cetateni cu drept drept de vot. Tie iti scapa un amanunt extrem de important – in referendumul din 2012 au fost implicati sub 50% din cetateni, pe cand in alegerile din 2009 au fost implicati peste 50+1%. In 2012 a fost un singur nume pe lista, pe cand in 2009 voturile celor peste 10 milioane s-au impartit intre 2 nume! Ce vrei mai simplu de atat??? Restul sunt povesti nemuritoare!
      – cvorumul nu trebuia sa existe? de ce??? pentru ca asa zici tu? nu uita ca la toate alegerile din 2012 incoace rezultatele se masoara dupa aceleasi date folosite si atunci! nu uita ca Ioan Rus – ministru de interne PSD si-a dat demisia tocmai din aceasta cauza! nu uita ca CCR nu este de acord cu ce zici tu! DECI???
      – Cvorum trebuie sa fie la schimbarea Constitutiei nu la demiterea unui presedinte din ratiuni elementare??? Ratiuni elementare cum ar fi??? Asa prevede Constitutia dragule! Nu putem sa schimbam legi fundamentale in functie de simpatiile si interesele de moment ale nu stiu cui!!!

  • CRISTI-nele, nu stiu pe cine reprezinti dar cu siguranta ori esti comunist ori esti basist (adica FSN-ist). Cei 7,4 milioane de oameni reprezinta 87,52% din oamenii interesati de ce se intampla in Romania și care au mers la vot si au votat pentru demitere. Restul de comentarii ale tale sunt niste povestioare cu iz de „rosu”…

    • Procentul pomenit de tine este unul conjunctural, lucru confirmat si de CCR!
      Eu nu reprezint pe nimeni, nu tin partea nimanui – am asistat la un lucru foarte urat in 2012 (lovitura de stat, golaneala – nu conteaza cum o numim, cert este ca a fost un atentat grav la statul de drept si la principiile democratice!) – fapt care m-a determinat sa intervin in anumite situatii (nu zic ca am facut vbine sau rau!), poate sunt atras de dreapta, dar daca Basescu facea asa ceva – clar ii luam apararea lui Ponta!
      Nu stiu de ce zici ca eu sunt rosu – cand PNL-ul clar a fost rosu in acea perioada!

    • Tot CONJUNCTURAL a fost si procentul cu care a fost ales BASESCU in 2009. Aplicand logica dumneavostra BASESCU NU a luat 51% in 2009, ci a luat aprox 25% (cat reprezinta 5 mil din totalul populatiei cu drept de vot), deci BASESCU fiind ales in 2009 de o MINORITATE de 25 %, nu stiu ce a mai cautat la COTROCENI.

  • n-am vrut sa te jignesc… poate esti atras de dreapta dar lucrurile trebuie privite in context si nu separat. vezi cine era atunci prin CCR si apoi mai vorbim… daca-ti doresti ca in fruntea tarii sa fie un asemenea om atunci poporul asta-si merita soarta. http://riscograma.ro/

    • Nu m-ai jignit Florine, ti-am raspuns pentru ca am considerat necesar sa clarific un aspect referitor la calitatea mea, mi s-a parut ca ma intelegi gresit, atat.
      Teorii ale conspiratiei sunt multe, ideea este sa stim sa facem o selectie intre ele.
      Cine este in fruntea tarii, a comunitatii, etc, este cel care a fost ales de min jumatate +1 din cetatenii cu drept de vot. Cel din frunte e vinovat ca cetatenii cu drept de vot l-au votat? NU!
      Nu poti sa impui reguli speciale pentru ca incalci drepturile omului – fiecare cetatean are dreptul de a alege si de a fi ales – nu trebuie sa ai facultate, bac sau altceva – probabil tre sa ai 11 clase obligatorii si sa nu-ti fie ingradit acest drept de o decizie judecatoreasca – in rest – Dumnezeu cu mila!
      Si religia spune ca este obligatoriu sa te supui legilor si conducatrilor statului in care traiesti!!!, dar cei care au fost alesi nu au nici un drept sa schimbe legile si regulile dupa bunul lor plac – doar pentru ca ei sunt acolo, conjunctural, si pot face acest lucru!

  • Din ceea ce spune BASESCU, se intelege drept concluzie ca CCR numara cvorumul la „lovitura de stat”. Deci CCR a luat si ea parte la acesta lovitura? Sau ce ne spuneti domnule BASESCU?

  • Multumesc PNL pentru informarea corecta, completa si precisa.Reprezinta datoria morala a unui partid istoric sa informeze corect cetatenii.Sa nu uitam ca liberalii nu s-au dezis de adevar nici macar in temnitele comuniste.

  • Ar mai trebui mentionat un lucru. Parlamentul de la acea data era exact parlamentul care a asigurat majoritatea pedelista (sa nu uitam aliata cu PSD-ul pentru un timp) ce a stat la baza guvernarii 2009-2012. Un parlament ales democratic de cetatenii acestei tari(ma rog, de cei care au considerat ca e necesar sa se prezinte la vot).
    E greu de terfelit total aceasta institutie. Ca in ea s-au strecurat si fripturisti, mafiosti – neaveniti intr-un cuvant, nu se poate contesta. Dar asta e unul din dezavantajele democratiei.

    • Sa nu uitam ca acel parlament l-a tradat pe MRU, daca au vazut ca le iese, au incercat si inlaturarea Presedintelui!
      Banuiesc ca si acum avem acelasi Parlament – cei care sunt noi sunt diferenta de la 470 pana la 588.

    • L-a tradat? Dar cand i-a jurat credinta vesnica?
      Ar fi bine sa intelegem nimeni nu e pus pentru totdeauna in fruntea bucatelor.
      Oamenii dezamagesc, unii incalca COnstitutia, alti se aliaza cu fostii dusmani, dupa interese. Ca putem sa ne punem intrebari vizavi de moralitatea lor si sa-i penalizam prin faptul ca nu-i mai votam, e de la sine inteles. Dar nu putem sa-i bagam la inchisoare pentru asta.
      CRISTI, ai ramas dator cu un raspuns.

  • Adevarata diversiune o reprezinta PNL,partid ce se pretinde de dreapta dar care a guvernat pe vremea lui Tariceanu sustinut de PSD ,partid care a adus la putere prin USL tot PSD-ul ,a participat la toate actele nevolnice alaturi de PSD si chiar dupa asa zisa ruptura marseaja tot alaturi de PSD.Actualul PNL nu este decat un mutant a ceea ce a fost Partidul National Liberal.Sunt liberal dar imi este rusine de ceea ce reprezinta azi PNL-ul !Partidul acesta trebuie reconstruit din temelii,este cred unica sansa pentru a putea renaste,altfel ….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.