Politică Social

PNL BN: Ioan Oltean nu-şi mai controlează cuvintele

Conducerea filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a PNL se declară surprinsă de ”verva şi coloratura verbală” a deputatului Ioan Oltean şi îşi exprimă regretul că secretarul general al PDL coboară standardele atât de jos.

”Despre libertinajul verbal al domnului I. Oltean”, este intitulat comunicatul de presă remis de Biroul de Presă al PNL BN.

”Ne declarăm surprinşi de verva şi coloratura verbală a domnului I. Oltean din ultima vreme, fapt pentru care semnalăm că domnia sa nu-şi mai controlează cuvintele tot mai des. Amintim doar expresii ca „eu noaptea nu am vise erotice cum au alţii” sau „dimineaţă le-o tragem noi cum trebuie” (care denotă evidente preocupări în domeniu şi eventuale lipsuri în aceeaşi direcţie). În acelaşi sens, ne vedem nevoiţi să ne referim la catalogarea  făcută de acelaşi domn,  potrivit căreia PNL ar fi un partid „bolşevic”. Pentru aceasta vom sublinia numai trei aspecte: nu se cade să vorbeşti de bolşevism atunci când conduci un partid neîntrerupt, de 20 de ani, într-un spirit evident ,,democratic; nu se cade să vorbeşti de bolşevism atunci când asişti la adulaţii comunistoide din partea tinerilor viitori politicieni; nu se cade să vorbeşti de bolşevism mai ales atunci când pui pe Maiestatea Sa Regele Mihai pe aceeaşi treaptă cu regele Cioabă.

Considerând că decenţa verbală rămâne o datorie a politicienilor, mai ales atunci când aceştia sunt la guvernare, ne exprimăm regretul profund pentru faptul că secretarul general Ioan Oltean coboară standardele atât de jos”, se arată în comunicat.

Săptămâna trecută, după ce preşedintele filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Țintean, a declarat că PDL a început Jihadul împotriva opoziţiei, iar reprezentanţii partidului de la guvernare contactează primarii opoziţiei, propunându-le sume între 10 şi 50 de miliarde de lei vechi pentru a face pasul spre PDL, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a dat replica.

”Dacă omul atâta poate, ce să comentez? Nu e adevărat. Noi n-avem bani să dăm la primarii noştri, primarii liberali pleacă de la ei pentru că sunt prost gestionaţi, pentru că s-au alăturat unui partid bolşevic, de aceea pleacă primarii de la ei. Au distrus tot ce a fost bun în PNL, i-au dat afară pe toţi, au mai rămas doi-trei acolo. Lasă-i să se simtă bine, ce să le fac. N-avea ce spune altceva interesant, dacă avea ceva interesant, nu spunea prostii. Păcat, că el e băiat serios câteodată. Acolo unde s-au aprobat proiecte de milioane de euro, pe la PSD, pe la PNL, n-au venit la noi, nici n-am discutat cu ei”, a spus Oltean.

 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS