Politică Social

PSD va depune plângere penală împotriva lui Ioan Oltean

PSD a decis depunerea de plângeri penale împotriva lui Ioan Oltean, Roberta Anastase, Maria Barna şi Daniel Buda, cei care "au girat" desfăşurarea şedinţei de marţi a plenului reunit în condiţii de nelegalitate.

Toate posturile au fost adjudecate de putere. Rapoartele unor comisii de specialitate sunt nelegale, pentru că nu a existat cvorumul necesar adoptării unor rapoarte, care erau obligatorii ca să se poată lua o decizie în plen. Foarte greu, după eforturi supraomeneşti ale puterii şi cu participarea domnului Ciuhodaru, s-a reuşit să se asigure o majoritate care să permită trecerea prin Parlament a Avocatului Poporului şi a celorlalte funcţii de la instituţiile publice. În şedinţa de grup de miercuri am luat decizia de a face plângeri penale domnului Ioan Oltean, doamnei Roberta Anastase, doamnei Barna şi domnului Buda Daniel, respectiv cei care au girat desfăşurarea unor şedinţe de comisii permanente şi a lucrărilor plenului comun în condiţii de nelegalitate”, a declarat viceliderul grupului parlamentar PSD din Senat, Adrian Ţuţuianu.

El a adăugat că senatorii PSD analizează posibilitatea atracării tuturor hotărârilor adoptate în şedinţa de plen reunit de marţi, la Curtea Constituţională.

Potrivit lui Ţuţuianu, motivul este că aceste hotărâri încalcă foarte clar Constituţia şi legile de organizare şi funcţionare a instituţiilor respective.

Grupurile parlamentare al USL vor sesiza Comisia juridică din Cameră solicitând sancţionarea Robertei Anastase şi a lui Ioan Oltean pentru supunerea la vot a unor rapoarte „ilegale” în cazul CSA şi Curţii de Conturi, a declarat deputatul PNL Eugen Nicolăescu, conform Mediafax.

Liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa, a precizat că la şedinţa reunită de plen de marţi au fost încălcate regulamentele celor două Camere, cât şi regulamentul şedinţelor comune.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.