Economie

Pofta de afaceri scade în județ. S-au deschis mai puține firme noi față de câte s-au închis

De la un an la altul scade interesul persoanelor din județul Bistrița-Năsăud de a se apuca de afaceri. Dacă în 2023 s-au deschis în total 2306 firme, în 2024 au fost înregistrați doar 1466 de agenți economici noi.

În 2024, au fost înființate 1150 de SRL, 278 de PFA, 25 de Întreprinderi Individuale (II), 8 Întreprinderi Familiale (IF) și niciun SA. Potrivit raportului ONRC, sunt cu 36,43% mai puține comparativ cu 2023, când s-au înființat 2306 agenți economici noi.

Tot în cursul anului trecut, din Registrul Comerțului au fost radiate 1576 de firme, mai multe cu 38,25% față de 2023 când au dispărut din Registru 1140 de firme.

Și-au suspendat activitatea 286 de agenți economici, cu 7,92% mai mulți ca în 2023. Au fost dizolvate 724 de firme, cu 26,61% mai multe față de anul anterior. În insolvență au intrat 26 de firme, mai puține cu 21,82% față de 2023.

Din acest an, se majorează cota de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025.

De asemenea, s-a redus plafonul de venituri realizate de către o persoană juridică de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro. Astfel, mai multe firme vor trece d ela impozitul pe venitul microîntreprinderii (3% pe venit) la impozit pe profit (16%). Și tot de anul acesta, firmele sunt obligate să actualizeze codurile CAEN pentru care impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%.

Etichete

6 comentarii

  • Din succese in succese pana la victoria finala: disparitia agentilor economici privati cu exceptia catorva firme mari avand sediul fiscal in Bucuresti, asa-numitii investitori strategici care vor avea tratamente fiscale preferentiale, facilitati negociate si protectie de nivel inalt. Inca putin si vom intrece Vasluiul si Teleormanul; constructia socialismului oligarhic decurge conform planificarii.

    27
  • Trebuie sa fi fraier sa lucrezi in privat , mai bine lucrezi la STATul mafiot PSDist ,care imprumuta 30 miliarde de euro pe an pentru pensii si salarii speciale .Cand auzi ce pensii si salarii castiga portarii,gardienii,soferii,actualii si fostii din palatul de coruptie,fostii chelneri de la judet,etc.,te tii de cap !!Cica ala care a fost presedinte la curtea constitutionala mafiota are nevoie de bani de la stat pt medicamente(de fapt era handicapat cand lucra acolo) iar cel de la camera de comert are 11000 de euro pensie(6000 euro normali si vreo 5000 de la Bucuresti)!!Exemplele pot continua cu dezmatul securisto comunist mafiot!

    22
  • Am entitate comercială în proprietate doar pentru că lucrez cu clienți din afara Românistanului și am nevoie să facturez (intern nu lucrez deloc). Dacă aș avea posibilitatea să mă angajez la stat, să stau degeaba și să nu fac nimic, aș inchide-o în secunda doi după ce m-am angajat.

    PS: am lucrat și la stat și știu ce zic. Doar că, la momentul în care am plecat de la stat, eram mai tânăr și mai viteaz. Și nu realizam că țara asta nu e locul în care să faci business.

    12
  • Anunț postat de cineva pe Facebook, văzut în urmă cu ceva timp, pe un grup local: caut loc de muncă. Obligatoriu fără contract.

    Cu asta am spus tot.

    Și, ATENȚIE, nu cel care a postat acel anunț E DE VINA. Nu el!

    România condusă de chelneri, covrigari (ciolaci), aiuristi, picolite-vicolite și alte specimene. Mai puțin acei oameni care ar trebui să conducă.

  • Aveți fix ce ați votat, români. Și stați, că „dixtractia” e abia la inceput.

    „Setăl in. Iu ar hir făr dă long hăul!”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.