Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc duminică 2 decembrie, a doua zi după ce România îşi...
Politică
Parlamentul se reuneşte luni, la ora 15.00, în sesiune extraordinară pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului din 29...
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că judecătorii Curţii nu au fost cei care au stabilit rezultatul referendumului, ci au...
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că CC a constatat că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian...
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că USL va anunţa, până pe 15 septembrie, toţi candidaţii săi la alegerile parlamentare. El a spus că USL...
3.374 de persoane din municipiul Bistriţa nu ar fi trebuit incluse pe listele electorale permanente de la referendum, potrivit actualizării datelor de...
Mihai Dipşan, pe vremuri mâna dreaptă a lui Ioan Oltean, trimis la luptă în Rebrişoara şi victimă a răsposatului primar Nicolae Bodiu, nu mai e şef la Oficiul...
După ce vara aceasta a reuşit să atragă la Băile Figa la plajă şi baie oameni din tot judeţul, dar şi din tot Ardealul, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan...
Monica Miclea, deţinătoarea unei funcţii de conducere în cadrul organizaţiei de femei a PDL, va pierde funcţia de şefă a Agenţiei de Dezvoltare Rurală şi...
Fostul şef al Agenţiei Judeţene de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice Sabin Dragomir Cîmpan, actual expert, va fi numit cel mai...
Ministrul de Interne şi al Administraţiei, Mircea Duşa, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au trimis în teritoriu un Memorandum, prin care...
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că speranţele sale referitoare la absorţia fondurilor UE au fost "hiperoptimiste", în prezent Guvernul primind audituri...
Guvernul a avizat constituirea de comisii locale şi judeţene care să verifice listele electorale permanente actualizate, comisii care vor fi coordonate de...
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a susţinut vineri că Guvernul vrea să mute la autorităţile locale responsabilitatea pentru ilegalităţile de la...
Primarul comunei Runcu Salvei Anchidim Pavelea (PDL) care a înregistrat, la referendum, cea mai scăzută prezenţă la vot, a declarat vineri că listele...







