Politică

Augustin Zegrean: Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, doar am constatat

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că judecătorii Curţii nu au fost cei care au stabilit rezultatul referendumului, ci au constatat şi validat cifrele transmise de Biroul Electoral Central, precizând că a fost luat în calcul "tot ce trebuia".

”Nu noi am stabilit rezultatul referendumului. Rezultatele ne-au fost comunicate de Biroul Electoral Central, 46,24%, nu a fost întrunit cvorumul de validare. Acest prag e în lege din 2000, nu l-a stabilit Curtea Constituţională. Nu noi facem legile, Parlamentul face legi. În 14 state europene există cvorum: Danemarca, Olanda, Italia, Portugalia, Polonia, Ungaria… Ce trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră şi toată ţara asta: nu noi am stabilit rezultatul referendumului, noi am primit rezultatul de la BEC, noi nu avem nici măcar calitatea de a-l stabili. Noi am stabilit că referendumul s-a desfăşurat corect şi am confirmat rezultatul. Deci, nu am stabilit noi rezultatul. Puteam noi să numărăm voturile? Eu nu-mi reproşez nimic, îmi reproşează alţii destule. Dacă oamenii ni se adresează, înseamnă că avem încă o imagine bună. Am tot respectul pentru opinia oamenilor, pentru votul lor, dar 46 la sută nu înseamnă 50”, a spus Zegrean.

El a menţionat că judecătorii au luat în calcul „tot ce trebuia să ia în calcul”.

Zegrean a ţinut să precizeze că Legea referendumului prevede de la momentul adoptării ei în anul 2000 condiţia de validare a referendumului doar dacă la urne se prezintă 50% plus unu din numărul alegătorilor. Preşedintelui CC i s-a atras atenţia că în anul 2007 Curtea a constatat constituţională derogarea de prezenţă în cazul referendumului de demitere a preşedintelui.

„Nu ştiu ce a făcut Curtea, nu eram în Curte, nu eram la Curte. Eu sunt în Curte din 13 iulie 2007”, a răspuns Zegrean.

La remarca unui jurnalist că din partea Comisiei de la Veneţia nu se recomandă introducerea unui prag de prezenţă, Zegrean a precizat că „e problema lor”.

În legătură cu faptul că CC a invocat în mai multe rânduri Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, fundamentându-se astfel decizii ale judecătorilor, Augustin Zegrean a spus: „Aşa, şi? Şi ce să fac, să-l anulez eu? Nu eu fac legile, nu noi facem legile, este în lege, înţelegeţi, în lege din 2000. Deci, noi nu am modificat legea, noi nu putem modifica legea, Parlamentul face legi”.

El a fost întrebat dacă cifrele luate în calcul de Curte în decizia de marţi nu ridică un semn de întrebare, din moment ce datele de la Guvern nu au fost folosite. „Nu am niciun dubiu, pentru că este cifra comunicată oficial de BEC, iar BEC a primit această cifră de la Ministerul de Interne. Am luat în calcul şi cifrele Guvernului, atât cât a trebuit să le luăm”, a răspuns Zegrean.

De asemenea, preşedintele CC a fost întrebat cum vede afirmaţia premierului Victor Ponta cu privire la faptul că decizia CC putea fi luată din urmă cu trei săptămâni, iar amânarea a avut drept miză convingerea unui judecător care să voteze invalidarea referendumului. „Este părerea lui, eu nu intru în divergenţe cu politicieni”, a răspuns Zegrean.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de preşedinte al României.

Mediafax

8 comentarii

  • Stimate domnule Constantin, veti vedea in curand analiza INS si rezultatul recensamantului din octombrie 2011. Atunci, vom afla cati suntem cu adevarat si ma tem ca veti avea o surpriza !

  • Mie mi se parea de bun simt ca in Comunicat, CCR sa spuna cati participanti la Referendum trebuiau sa fie pentru a intruni cvorumul, ca daca bietul domn Zegrean spune ca BEC-ul a dat cvorumul, la ce naiba a mai cerut liste, date, actualizari…? Credea cumva ca pe caldura asta, Administratiile Locale si Guvernul n-au de lucru?
    Daca vrem o CCR corecta, Guvernul trebuie sa analizeze posibilitatea de-a modifica actuala structura a CCR . Domnii de acolo stau comod, pe bani multi la munca putina, platiti de poporul roman ,popor pe care sunt capabili sa-l joace la loto pentru a-si mentine pozitiile si favorurile.
    Halal Curte !!!!!

  • Ia fa tu putina plimbare prin Bistrita sa vezi ce mai constati …iti spun eu ca o sa iti auda urechile injuraturi pentru 3 generatii de ale tale (sper ca nu ai mostenitori) …sper sa fie doar injuraturi si sa nu se gaseasca vreunul oftalmolog voluntar sa iti indrepte privirea..ne-ai facut orasul de rusine.

    • propun ca cei de pe strada decebal sa-l injure de mama…….cei din stefan sa-l injure de bunica……..cei de pe centru sa-l injure de potenta si……tot asa…

  • O ultima parere despre verdictul CURTII : nu este drept ca alti oameni,(chiar daca sunt romani) care traiesc de mult timp in alte locuri de pe glob, sa ne hotarasca, noua ,celor de aici, soarta, viitorul, viata ! Legea sau interpretarea,trebuie urgent modificata, altfel se nasc aberatii ,precum cea cu Basescu in 2009 :a castigat cu voturile celor din Paris( un vot la 13 sec.) Rep. Moldova, Spania…Oare cine a avut interes sa lase haos, sa imprastie confuzie peste tot ?

  • eu cred ca trebuie aparat cu ghiarele si cu dintii un anumit colegiu din judet unde cei plecati definitiv in strainatate-se pare-voteaza la greu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.