Actualitate

Poliţist din Bistriţa, accidentat pe litoral

Un agent de poliţie din Bistriţa, detaşat pe litoral pe perioada sezonului estival, a fost rănit, joi noaptea, după ce, aflat pe motocicletă, a fost lovit de şoferul neatent al unui microbuz de pasageri.

Joi noaptea, în jurul orei 21.30, şoferul unui microbuz de călători, care se deplasa de la Constanţa către Năvodari, a provocat un accident rutier în dreptul unei treceri de pietoni aflate la intrarea în staţiunea Mamaia.

Din neatenţie, el nu a observat un agent de poliţie, aflat în misiune pe motocicletă, care oprise pentru a acorda proiritate în dreptul trecerii pentru pietoni, şi l-a acroşat pe acesta, dărâmându-l la pământ. În urma impactului, poliţistul, Călin Teodor Pop, în vârstă de 27 de ani, detaşat din Bistriţa – Năsăud, a fost rănit şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. El a fost diagnosticat cu fractură de claviculă, dar nu a necesitat internarea în unitatea medicală.

Şoferul microbuzului, un constănţean de 28 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind-i suspendat şi permisul de conducere pe durata cercetărilor.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.