Liderul judeţean al Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI), Emil Mocian, i-a informat pe directorii de şcoli că, în discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, a fost abordată şi problema posturilor de conducere din învăţământ.
„Începând cu 1 ianuarie 2015 şi până în 1 iulie 2015 vor începe concursurile pentru funcţiile de inspectori generali, inspectori general-adjuncţi, inspectori, directori şi directori adjuncţi. Am insistat pe acest aspect întrucât ministrul a spus că nu a vrut să facă acum concurs fiindcă e an electoral şi să nu se interpreteze. Foarte bine că încep concursurile la anul fiindcă trebuie să aveţi stabilitate, să ne facem şi noi o strategie cu partenerii de dialog social, să contribuim la procesul educativ, la reforma în unităţile şcolare. În acest sens, vă informez că avem o colaborare foarte bună cu ISJ. Orice problemă o sesizează ISJ sau noi, ne întâlnim, o discutăm, o soluţionăm”, a spus Emil Mocian.
El a mai declarat că sindicatele au discutat cu ministrul Educaţiei şi despre modificarea Consiliului de Administraţie al şcolii.
„S-a acceptat ca acest Consiliu de Administraţie să aibă majoritatea simplă din cadrul unităţii şcolare în sensul că directorul va fi preşedintele CA. Înainte, directorul era ales de CA pentru perioada de un an şi atunci cei care erau din afară aveau majoritatea şi ei controlau totul. Mai apărea şi următoarea problemă: reprezentantul primăriei sau al părinţilor făcea doar act de prezenţă. Acum nu se mai ţine cont de cvorum pentru că sunt situaţii în care trebuie să se ia decizii pe moment şi nu se mai ţine cont de cvorum, decizia urmând să fie luată de cei prezenţi”, a spus Emil Mocian.
De asemenea, Mocian a spus că la întrunirea cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei s-a vorbit şi despre refuzul profesorilor de a participa la examene în general şi la cel de bacalaureat în special, sindicaliştii informând că acest lucru se datorează faptului că nu au fost plătiţi aşa cum se cuvine pentru efortul făcut în anii trecuţi.
„Noi, sindicatele, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei cu privire la stimularea colegilor noştri care se implică în examene. Noi considerăm că aceasta este o activitate pe care o depun şi trebuie să fie stimulaţi. Ca urmare s-a spus că se vor primi granturi de Banca Mondială în valoare de 45.000- 50.000 de euro, bani care se vor da pe unităţi şcolare, iar atunci cei care sunt implicaţi în activităţi şcolare să nu mai facă muncă voluntară, ci să fie stimulaţi”, a spus Emil Mocian.
În privinţa costului standard per elev, liderul judeţean al UJSLI a spus că a cerut tuturor liderilor din şcoli o situaţie cu valoarea acestuia din fiecare unitate.
„Am făcut nişte calcule şi am văzut diferenţele. Costul standard trebuie făcut în şcoli, de conducerea acestora, pentru că, mai nou, tot ce fac directorii, toate proiectele de finanţare, vin la ISJ, apoi merg la Ministerul Educaţiei şi apoi la cel de Finanţe. (…) Am spus că vrem să renunţăm la costul standard per elev, ministrul nu a fost de acord pentru că este un principiu european. Atunci, dacă e aşa, să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Din păcate, la noi, nu funcţionează comisia naţională de stabilire a costului standard per elev. O avem de trei ani şi încă nu funcţionează. Ca urmare, vă rog să cereţi bani că sunt. L-aţi auzit şi pe domnul ministru. Cereţi!”, a spus Emil Mocian.
ce spui tu…. auzi 1 ian 2015..pana atunci sunt alegeri…vin altii cu alte idei… bine ar fi sa fie asa…si de vor fi concursuri tot aia care sunt la putere o sa le ia… asa e?
Bună ziua,
Bine spus, dar selectia celor competenti să se realizeze prin concurs national organizat de către ISJ, nu în scoli cum s-a procedat în 2013 cu mișcarea și titularizarea profesorilor de către CA coordonate de directori..
Cu respect, Profesor Marin Georgeta