Actualitate

Poteca Veveriţelor din Pădurea Codrişor prinde contur. Ce va mai face Asociaţia Bistriţa Civică

Asociaţia Bistriţa Civică nu s-a mulţumit cu salvarea Pădurii Codrişor. Membrii organizaţiei conduse de Florin Chereji au început, din acest sfârşit de săptămână, să amenajeze mai multe poteci care vor străbate pădurea ce se vrea una parc. Prima este Poteca Veveriţelor, dar mai urmează şi altele.

Nu ne-am mai auzit de mult cu o acțiune legată de Pădurea Codrișor. Nu am uitat însă de Codrișor, chiar din contră. În ultimele luni am lucrat la un proiect amplu de valorificare a pădurii prin reamenajare, informare și promovare. Proiectul a fost evaluat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile și aprobat pentru finanțare. Din peste 450 aplicatii, proiectul a intrat pe lista celor 20 care sunt finanțate în această sesiune. Primul obiectiv este realizare Potecii Veveritelor. În data de 21 octombrie am efectuat marcarea traseului, iar sâmbătă, 25 octombrie, vrem să începem realizarea propriu-zisă a potecii; se vor efectua lucrări de degajare a vegetatiei arbustive și ierbacee pe o lățime de cca 2m. Totodată, în funcție de starea solului planificăm amenajarea de trepte pe porțiunile mai abrupte.  (…)

Aceasta (foto principal -n.r.)  este schița orientativă a potecilor ce urmează să fie amenajate în cadrul proiectului Salvăm Pădurea Codrișor. Sâmbăta aceasta începem cu primii pașii pe Poteca Veverițelor. Întregul proiect necesită un efort considerabil dar merită să ne investim timpul pentru a transforma Codrișorul într-o pădure parc ce va aduce numeroase beneficii orașului și locuitorilor săi”, a scris pe Facebook preşedintele Asociaţiei Bistriţa, Florin Chereji.


La acţiunea de sâmbătă au participat mai mulţi voluntari care şi-au făcut cu greu loc printre crengile copacilor şi vegetaţie care au crescut anapoda. Bistriţenii care vor să avem încă o pădure frumoasă prin care să ne putem plimba nu s-au dat bătuţi, ci au făcut loc de plimbare pentru cei care vor dori, de acum, să vadă Pădurea Codrişor de pe Poteca Veveriţelor.

Urmează să fie amenajate Potecile Bicicliştilor, Veteranilor, Poienelor şi Stejarilor.

Poteca Veveritelor 2 Poteca Veveritelor 3 Poteca Veveritelor 4 Poteca Veveritelor 5

6 comentarii

  • Oare cei care vor strabate acele poteci nu vor alunga veveritele? Istoria ne arata ca acolo unde apare omul dispar animalele.
    S-ar putea ca in cativa ani sa ramanem doar cu „poteca” fara „veverite”.

    • Nu e vorba de o rezervație naturală și nici de schimbarea radicală a pădurii. E vorba de reamenajarea unor poteci care existau acum câteva zeci de ani pentru a facilita accesul publicului larg într-o zonă verde generoasă ca suprafață, diversă și (foarte important) amplasată foarte aproape de zona centrală a orașului.

  • Felicitari celor 25 de PRIMI CETATENI ai municipiului care s-au implicat. Pe cand administratia va face si o nominalizare si premiere a cetatenilor cu simt civic ? BRAVO ONG. – BISTRITA CIVICA !!!

  • Mister BATMAN : mergeti in parcul central din VATRA-DORNEI foarte frumos amenajat ,plin de turisti si localnici si veti vedea cat de bine se inteleg veveritele si oamenii. Nu fuge nici una din calea lor, dimpotriva: le mananca alunele din palma.

  • De la actiunea organizata de Asociatia Bistrita Civica (ABC) pentru amenajarea „Potecii Veveritelor a lipsit primarul Cretu, care cu ceva timp in urma se declara un iubitor al acestor vietuitoare. Spre exemplu, odată cu începerea lucrărilor de reabilitare din parcul municipal cand au fost tăiaţi şi câţiva arbori, lucru care a afectat veveriţele, pentru a le ajuta să treacă cu bine peste sezonul rece municipalitatea le-a montat trei cuşti în care acestea să poată sta. Ba mai mult, autorităţile locale au avut grijă şi de hrana animăluţelor, asigurand acele adaposturi cu nuci veveriţelor pentru ca acestea să aibă ce mânca.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS