Actualitate

Povestea primului DJ al Bistriței, care a întreținut atmosfera în discotecile comuniste mai bine de 18 ani

(FOTO) Primul DJ din Bistrița, Sandu Tenkei, care a întreținut atmosfera în discotecile comuniste timp de 18 ani, a povestit cum făcea rost de muzică în acea perioadă, ce echipamente și-a cumpărat, dar și ce probleme a avut cu autoritățile care îi interziceau să pună muzică rock în discoteca de stat.

”Am fost primul DJ din Bistrița și am profesat în jur de 18-19 ani încontinuu. Am început în 1973 la 21 de ani. Cam 18 generații au trecut prin discotecă pe vremea când se făceau acele discoteci. Erau alte vremuri. Lumea se distra cu adevărat. Erau doar trei ore de distracție, dar după aceste trei ore, mulți dintre tineri ieșeau curgând apa de pe ei. Atât de mult se distrau în 3 ore. Prima discotecă a fost în Ștefan cel Mare, într-o casă veche care s-a transformat în Clubul Tineretului și a fost luat de UTC. Acolo a fost discoteca tineretului, apoi s-a mutat jos, la groapă, la Casa de Cultură, și acolo s-a mai ținut încă o bună perioadă de timp până s-a făcut noua discotecă, la Apollo. Aveam niște magnetofoane cu două piste. Mergea banda, se întorcea și era gata, nici măcar stereo nu erau, erau mono, dar pe parcurs am tot luat alte scule și mai performante ca, într-o bună zi, să-mi iau un magnetofon Akai, de fabricație japoneză, încât mi-a zis toată lumea că-s nebun, nu-s normal. Am dat pe el cât costa o jumătate de Dacie: 35.000 de lei. Era foarte greu de găsit la noi în țară, se aducea cum se aducea”, a spus Tenkei Alex Ștefan.

Pentru a deveni DJ de discotecă de stat, el a fost nevoit să susțină un examen pentru a primi atestat.

”Prima probă a fost cât de repede ești în stare să pui banda pe magnetofon. Dacă se termina banda și piesa, trebuia să fii rapid să-i dai drumul că nu puteai apăsa ca acum pe un buton. Proba era de rapiditate: cât de repede poți să pui benzile pe magnetofon”, a spus Sandu Tenkei, care a trecut cu succes și a obținut atestatul.

El a mai povestit că, în acea perioadă, era o adevărată provocare să faci rost și de muzică pentru discotecă.

”Era adusă, în special, de stewardese. Ele mergeau zilnic afară, veneau cu discurile. Soții lor, la București, făceau multiplicări de benzi, trimiteau în țară peste tot. Bineînțeles că o cumpăram. Plăteam muzica cât costă, plus suportul, banda magnetică”, a spus Tenkei Alex Ștefan.

”Am avut probleme cu Miliția și cu conducerea discotecii: nu era voie să pui muzică rock. Și, bineînțeles că, pentru ca să-mi țin tot tineretul în discotecă și pe rockeri, nu am ascultat de ce mi se spunea. Ascultam un timp, dar, la urmă, cam un sfert de oră, puneam muzică rock”, a explicat el.

Din acest motiv, directorul discotecii, la vremea aceea Nicolae Gălățan – care a ajuns directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud cât timp era președintele CJ Gheorghe Marinescu (PD, PDL și apoi PSD)- se pare că nu l-a avut la inimă. ”Am fost și dat afară directorul discotecii Nicolae Gălățan. Eu am căzut pe scări după ce s-a terminat discoteca fiindcă eram invalid și atunci și mi-am rupt o parte de la un picior și a trebuit să mă duc să-mi bage un șurub și să stau vreo trei luni acasă. Au găsit pe cineva să mă înlocuiască”.

Totuși, după Revoluție, Sandu Tenkei a mai lucrat 15 ani la Ozana, de unde s-a și pensionat. Chiar și acum, dacă este invitat la vreo petrecere de ”oameni serioși”, merge cu plăcere să întrețină atmosfera.

”Când mă mai invită unul, altul, mai merg, dar nu pun manele, nici nu vreau să aud de așa ceva. Mă duc la întruniri de oameni serioși, mai în vârstă, care ascultă tot genul de muzică pe care o ascult și eu. Mă simt bine cu muzica pe care o pun și ei se simt bine. Îi simt ca suflet pe oameni și știu cu ce să vin în fața lor. Dacă muzica aceea aș pune-o tinerilor, nu aș avea niciun succes. Nu aș vrea să fiu un critic foarte rău, dar am o părere foarte proastă. Din păcate, nu există melodicitate, nu există voce, există doar bass și bum-bum-bum. Asta e toată muzica de acum. În toate mașinile care trec prin oraș auzi numai gălăgia asta de bătaie de tobe. Nu auzi muzică adevărată, deși acum internetul este plin cu ce muzică vrei. Poți să iei ce e mai frumos și nici nu mai trebuie să plătești ca altădată când noi dădeam o groază bani pe muzica respectivă. Acum degeaba au de gratis, nici nu o ascultă. Eu nu ascult de pe internet pentru că am muzica mea pe benzi, iar acum am benzile acasă. Am păstrat și benzi, și caseta, discurile de vinil, apoi am zis să-mi iau calculator, dar mi-era frică de el fiindcă așa am fost noi, generația aceea, nu ne-am apropiat la fel de ușor ca și copiii noștri. Am stat vreo 3 ani până m-am hotărât să-mi iau calculator”.

Sandu Tenkei a fost invitat de omul de afaceri Gelu Drăgan să asiste la concertul Boney M. Xperience care va fi sâmbătă.

3 comentarii

  • Doar noi știm cât de minunate au fost acele vremuri, să nu uităm că erai cel mai căutat din oraș. Felicitări încă o dată, pentru tot ce ai făcut pentru tinerii de atunci!!

    • Sandale te iubesc..tineretea mea .verii mei omenii de Rind la Casa de cultura..la disco…ai fost totul PT. Noi in perioda anilor ..70- 80.. multa sanatate .Candalen Mai traieste. ??! Saporo a murit..vedeta Bistritei.. sa doarma in pace..eu am plecat in Anu 85…in Germana..dar amintirile raman..Ma bucur de Reportage ..Si mutumesc celui CE a scris de Tine..Om minunata..nu voi uita Nici o Data adolescenta mea ..orasul meu Natal..Sandu te iubesc..❤️❤️

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS