Actualitate Recomandări

Poveștile sașilor din Bistrița: Eram săraci. Aveam găuri în bocanci și iarna ne puneam cartoane pe tălpi

S-a născut în urmă cu 77 de ani în România și a plecat definitiv în Austria. ”Când am plecat, mi-a părut rău. Am crezut că voi veni înapoi după un an de zile fiindcă în Austria, dacă nu știai limba germană exact ca austriecii, erai considerat de rangul doi sau trei”, ne-a spus domnul Michael Weber la Întâlnirea sașilor de pretutindeni care s-a încheiat de curând.

”Eu sunt la Bistrița din 1949 și am plecat din Bistrița în 1966. Sunt 53 de ani de când locuiesc în Austria, în Salzburg. Timp de 15 ani, după Revoluție, am venit cu ajutoare aici la Bistrița. Am făcut reparații la case de copii și am făcut pe Bulevardul Independenței Casa Speranței”, a spus Michael Weber, din anul 20000 cetățean de onoare al orașului Bistrița.

”Din perioada în care am trăit la Bistrița îmi amintesc faptul că eram săraci, dar fericiți. Iarna, de exemplu, aveam în bocanci în carton fiindcă erau găuri în papuci. Familia mea a locuit pe strada Dobrogeanu- Gherea nr. 3 într-o casă. Tata lucra la uniunea cooperativelor, iar mama era la uzină, citea ceasurile de electricitate. Eu am început să lucrez ca tâmplar. După 9 ani și jumătate lucrați la Bistrița și apoi am plecat în Austria. Când am plecat, mi-a părut rău. Am crezut că voi veni înapoi după un an de zile fiindcă în Austria, dacă nu știai limba germană exact ca ei, erai considerat de rangul doi sau trei, dar dacă am muncit de dimineața până seara și am fost om cinstit, am putut deveni cineva. În câțiva ani de zile mi-am făcut o tâmplărie la Salszburg și mi-am făcut un nume. Între timp, am devenit și cetățean de onoare al orașului Bistrița. L-am întrebat odată pe domnul primar ce beneficii am de pe urma lui și mi-a răspuns: Poți să mergi cu vaca în parc, la păscut! ”, a spus el râzând.

La Întâlnirea sașilor de pretutindeni de la Bistrița, a venit cu fotografiile din copilărie în care apărea în formații de dansuri, la săniuș pe Dealul Budacului.

Întrucât am purtat acest dialog în timp ce sunau clopotele Bisericii Evanghelice, l-am întrebat ce simte și de ce anume își aduce aminte: ”De copilărie. Mergeam sus, pe scări, duminica câte trei băieți la tras cloptele pentru că altfel nu puteam opri clopotul cel mare. Ne agățam trei băieți deodată de frânghie. A fost foarte frumos”.

24 comentarii

  • Oameni harnici și vrednici. Păcat că s-a ajuns la a părăsi această țară pe care au iubit-o din tot sufletul. Fără ei, am devenit deodată mult mai săraci.
    P.S. De toată jena răspunsul primarului!

  • ,,cinstite cititorule”, mai citește, mai citește! Citește puțină istorie și vei vedea de unde au fost aduși acești sași și cu ce scop. Nu am timp să îți explic mai mult, ideea este că datorită lor ne-am mai civilizat și noi (cu regret spun asta). Altfel, eram ca moldovenii și oltenii, poate chiar mai rău, trăgeam și astăzi bâta după noi. Iar în ceea ce privește revenirea lor pe aceste meleaguri, să știi că nu o vor mai face, pentru că cei care s-au născut aici sunt prea bătrâni, iar cei tineri nici într-un caz nu sunt interesați de asta.

  • Stimate dmnule <>,

    Sunt profund dezgustat de valabilitatea argumentelor tale dar mai ales de maniera in care ai ales sa le prezinti. Sunt din bistrita si trebuie sa marturisesc ca imi este rusine cu tine. Prima data pune mana pe carte, judeca bine si in primul rand aduti aminte de bun simt. Tu oare ai facut macar jumatate din cate a facut acest om. Pe de alta parte sunt rusinat si de atitudinea primarului fata de acest om, care desi plecat din comunitate de atata timp a revenit sa faca lucruri frumoase pentru ROMANI/BISTRITENI. La un astfel de raspuns „du’ vaca in parc”, venit din partea celui mai stralucit din urbe eu m-as cam lipsi de titlul de cetatean de onoare primit. Daca primarul isi permite sa spuna asa ceva oare ceilalti cum gandesc si ce vorbesc.
    Daca cititi acest mesaj stimate domnule sas, eu as dori sa va cer scuze in numele primarului si al concetateanului meu. Orasul nostru include si altfel de oameni chiar daca acestia nu reusesc sa se faca atat de bine remarcati. Istoria noastra din ultimii 50 de ani a cam bulversat scara valorilor iar resedimentarea e un lucru cam dificil de facut.

  • Daca sasii aveau bocancii gauriti atunci romanii cei asupriti de sasi aveau talpile jupuite de piele vara si iarna inghetate…cine se plang sasii cei care au asuprit si condus, pentru documentare vezi istoria sasilor !

  • Colonizarea cu sasi mai ales, a Transilvaniei, nu s-a făcut pe cale pașnică, ci prin abuz și violența, știm cu toții adevărul, cum erau batjocoriti românii de către sași, dati afară din case iarna și satele cu japca ocupate, schingiuiti, mai cititi istoria, bunurile romanilor devenit iobagi, date sașilor gratis ca doar erau minoritatea conducatoare care aducea beneficii imperiului austro-ungar, dispretul și aroganta arătată fată de români și tot așa,. Intr-un fel, Dumnezeu nu doarme, și lor li s-a întors tot binele făcut poporului român de când au venit în această tara. De ce au s-au inrolat voluntar împreună cu Biserics evanghelică în al doilea război mondial de partea lui Adolf? Sunt oameni fără caracter, avari, aroganti, oportunisti. Au văzut și ei ce înseamnă să ti se ia totul pe nedrept. Și să nu uite, ca sunt cetățeni români de etnie germană, ca m-am saturat sa tot aud în Germania ca ei sunt nemti din România și vin din tara Banat. Ca vin ei acum în România, nu ne încălzește cu nimic, și ei nu fac nimic gratis și dezinteresat. Sașii din Sibiu au refacut Grupul Etnic German grupare interzisă prin lege iar statul român le-a dat înapoi patrimoniul confiscat al acestei grupări total ilegal, contra decretelor naționale, și decretului regal al regelui Mihai I. De ce avem inscriptie în Sibiu în germană când conf legii trebuie sa fie minim 20 la sută sași ca să fie posibil acest lucru. Sașii și svabii sunt detestati și în Germania în zilele noastre.
    Nu avem de unde sa știm dacă ne era mai rău fără sași, nu am fost lăsati de imperiile vremii sa ne hotărâm soarta singuri și incetati cu discriminarea și denigrarea romanilor și a tot ce este romanesc. Asta și doresc dușmanii sa ne certăm intre noi după lozinca dezbină și condu! Cu această mentalitate în 2019, o să ne întoarcem la statutul de provincii!

    • Pățitule, ai trăit cumva pe la 1200 să zici că ești ,,pățit”? Mai studiați istoria fraților și apoi exprimați-vă!
      Probabil au fost și mici conflicte, fiindcă ordinea și disciplina se mai fac uneori și cu forța, iar cum nouă nu prea ne place civilizația (nici în ziua de azi), sigur că nici atunci nu le-o fi convenit alor noștri. Și am făcut ce am făcut până ne-am dat cu rușii, care au avut ei grijă să ne asuprească timp de 45 de ani. Atunci a fost perfect, nu-i așa?

    • Dar cu cine sa ne fi dat atunci? Tot cu nemtii? =))
      Normal ca ne-am dat cu rusii, cu americanii, cu englezii, cu francezii, …
      Hitler nu mai era disponibil sa ne mai dam cu el.
      Nu cred ca ii va egala cineva pe nemti (inclusiv austrieci si sasi) in ceea ce priveste crimele, jafurile si asuprirea altor popoare. Atrocitatile comise de catre nemti vor ramane de neegalat in istorie.

    • Sașii au fost un bun model, dar cei 50 de ani în comunism și au pus amprenta asupra trăsăturilor acestui popor născut și asa la o margine de lume. Am evoluat greu.
      In plus, superioaritatea fata de olteni sau moldoveni e forțată. Privind la lumina toți suntem o apa și un pământ…
      Ah, avem motive și de mândrie dar va las sa le ghiciți.

    • Toti colonistii au fost model pentru populatiile bastinase.

      Sper sa nu se inteleaga ca as avea ceva impotriva sasilor. Eu am reactionat doar la mistificarea grosolana a istoriei.

      Eu nu fac diferente intre oameni pe baza de nationalitate, de regiune, de religie, de sex.
      Ii primim cu drag pe sasi, la fel cum primim pe oricine ne viziteaza orasul.

      Pun pariu ca domnul care a expus povestea domniei sale, vorbeste mult mai bine romana, fara sa silabiseasca, cu toate ca nu a fost profesor in Romania, nu a dat nici „meditatii”, nu are nici 6 case, nu a fost nici inspector scolar, nici primar si este si plecat de mai mult de jumatate de secol.

      Oare ce u patit cei care voteaza un personaj care a recunoscut ca a facut trafic de copii – zicand ca el a fost doar soferul traficantilor, iar distinsa domna Carmen a fost traducatoarea lor. Sa nu uitam ca Burci a zis: bribes la notari, bribes la traducatori, bribes la toata lumea, justufucand astfel pretul la care erau vnduti copiii. Ce popor suntem de nu ne intereseaza ca cineva a vandut copii, ii gasim scuze si il punem sa lupte ompotriva coruptiei? Ce s-a intamplat cu noi?

  • E pacat ca murdarim o sarbatoare atat de frumoasa si atat de reusita cu mult noroi si obida.
    Colonizarea sasilor a avut loc incepand cu secolul XI, daca dumneavoatra stiti cum s-a facut ea si aveti certitudinea ca existau zeci de sate romanesti de unde au fost alungati romnii spuneti-ne mai multe despre acea perioada.

    • Spinarea de gumilastic a Saşilor a fost răsplătită de către Unguri şi cu alte bunătăţi. Astfel guvernele ungureşti le-au dat mână liberă faţă de Românii din ţinuturile săseşti. Iar ei, unde conducerea e în mâna lor s-au purtat faţă de noi cu un şovinism mai brutal chiar şi decât şovinismul Ungurilor. Aceasta mai ales în oraşele Sibiu, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa, Sebeşul Săsesc şi Orăştie, şi în comitatele Sibiu şi Braşov. Nu este ram de activitate, în care să nu fi căutat ei înăbuşirea sau cel puţin opăcirea propăşirii noastre.

      Au făcut înainte de toate tot posibilul ca în ţinuturile unde trăiam împreună cu dânşii, să împiedice dezvoltarea unei clase intelectuale româneşti. Cum comunele, oraşele şi comitatele din Ungaria şi Ardeal îşi au toate organizaţia lor autonomă, cu conducere independentă de guverne, Saşii pretutindeni unde au putere în autonomii au înlăturat fără cruţare elementul românesc. Toate slujbele le-au umplut cu Saşi, toate furniturile, toate întreprinderile li le-au dat lor, fără a ţinea seamă de ofertele adeseori mai avantajoase ale unor întreprinzători români. În Braşov, în Sibiu şi în celelalte oraşe, de la primar până la sergentul din stradă toţi sunt Saşi, presăraţi cu câte un Ungur. Românii nu-s decât măturătorii şi slugile.

  • În vreme ce toţi locuitorii Ardealului dădeau dijmă numai preoţilor lor, Românii din pământul săsesc trebuiau să dea dijmele totdeauna preoţilor săseşti. Dacă un sat era curat românesc, deci nu era preot săsesc în localitate, Românii aveau să dea această a zecea parte din agoniseala lor preotului săsesc din satul cel mai apropiat. Ba au mers şi mai departe. Unor sate româneşti le-au fost impuse tot felul de dări, pe care aveau să le încaseze satele săseşti, în frumosul sat românesc Poiana, de lângă Sibiu, toţi tinerii români, când se căsătoreau, trebuiau să plătească o anumită taxă comunei săseşti Dobârca din apropiere. Şi aceasta din cele mai vechi vremuri până la 1789.

  • Sașii din Bistrița au luat măsuri abuzive în 1713, de izgonire a românilor din oraș și din satele cu populație germană ale districtului. În hotărârea luată, semnată de magistrați și prevăzută cu sigilii, se fixa drept termen de plecare sfârșitul lunii mai 1713, după care, dacă se vor mai afla case cu localnici români, acelea vor fi arse și prefăcute în cenușă

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Sa%C8%99i

  • Nu am obiceiul sa folosesc cuvinte înjositoare așa încât fac eforturi disperate sa găsesc unul potrivit pentru lipsa de cultură, civilizație și ignoranța ta, „cititorule”. Din păcate nu am găsit altul decât prost – doar așa poți fi . Prost. Restul e de prisos. Păcat că nu se poate publica acest comment 🙂 Merita omul nostru să știe.

  • Am vazut reactiile dv si rebuie sa marturisesc ca in mare parte si eu consider ca lucrurile trebuie privite si din alt unghi. Cred ca atitudinea sasilor, secuiilor si maghiarilor in ardeal poate fi evidentiata din documentul „Unium trium natiorum – 1437” care dadea puteri sporite celor trei in pofida romanilor. Si totusi !!! Noi acum ce facem? Ramanem ancorati in trecut, o sa blamam, criticam, injuram si o sa ne invatam copii sa-i urasca pe toti cei care au venit cu forta aici si au luat bogatiile tarii? Cati dintre voi va puteti trasa arborele genealogic pana in urma cu 1000 de ani si sa spuneti tare: sunt 100% român( ce o fi aia). Oare unde ar putea duce o astfel de atitudine. Sa nu uitam ca aceste popoare au influentat decisiv cultura romaneasca cu predilectie din Ardeal ( prima scoala romaneasca – Brasov) rezultand situatia actuala. Daca in Ardeal nu erau sasi oare nu cumva acum eram musulmani sau vorbeam rusa. Ipoteze peste ipoteze. Eu personal cred ca alta ar trebui sa fie abordarea. Nu uitam ce a fost dar prin ura nu vom reusi sa ne dezvoltam deloc, o sa ne izolam si o sa predam copiilor nostri o tara slaba. Oare cei care vor veni dupa noi cum ne vor judeca? Voi ce credeti?

  • In mare pare de acord cu dv. In nici un caz nu sunt de acord cu presedintele Trump ( tramp = vagabond) . Nu imi dau seama daca „greseala” a fost intentionata sau nu. Mi-ar fi placut sa fie da. 🙂 . Din pacate izolationismul e o directie gresita in ziua de azi cel putin dpdv meu. Globalizarea, cooperarea, negocierea, intelegerea reciproca, apartenenta la o comunitate larga este mult mai benefca partilor decat izolarea. In momentul de fata izolarea nu e posibila si oricat ar vrea Trump sa se izoleze nu poate ( economia SUA este mult prea legata de a Chinei si UE). Eu isi pregateste terenul pentru alegerile viitoare si se adreseaza unor mase americane care isi doresc sa creada ca America este inca cea mai tare de pe mapamond. Romania nu isi permite luxul de a manifesta politici similare SUA la masa unor negocieri. Depindem de europeni prea mult . Partea rea este ca , si aici e inca o data punctul meu de vedere, daca ne departam de europeni , vom cadea din nou in sfera de influenta a celor din est ( am mai fost o data si nu ne-a prea placut). In incheiere stimate domn, apreciez raspunsul dv , si sub nici o forma nu trebuie sa uitam ceea ce a fost dar asa cum tarile din occident au reusit sa treaca peste dificultatile din trecut si sa coopereze pentru a creste nivelul de viata de acolo si noi trebuie sa fin putin oportunisti si sa ne vedem interesul. Asadar cum credti ca ne-ar fi mai bine ( economic, social, cultural, istoric) sa ramanem ancorati in trecut sau sa mergem mai departe. Vre-o 5 milioane de romani deja o fac muncind peste hotare. Oare cei de acasa de ce nu extrapoleaza sacrificiul lor? De ce imprastie ura?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS